Obsesia imaginii frumoase si a brandului luminos

Obsesia imaginii frumoase si a brandului luminos

Cand se intalnesc mai multi romani sa vorbeasca despre tara lor, cu siguranta, se plang despre imaginea Romaniei in lume. Vor spune clar ca avem o imagine mai proasta decat meritam sau ca media este de vina pentru ca nu ne construieste o imagine buna, altfel spus, ca difuzeaza doar stereotipuri negative si imagini false despre Romania si romani.

Malul
Planeta

In aceste zile, tara se revolta impotriva filmului de la Channel 4, Ministerul de Externe scrie scrisori si cateva zeci de diasporeni au facut demonstratie in fata sediului televiziunii. Si eu am fost somat, pe vremea cand eram ministru in Guvernul Nastase sa protestez fata de TV5, cand postul francez de televiziune a ales sa difuzeze o serie de documentare despre Romania, in cadrul unui program special, pe durata a 24 de ore, pentru ca, printre aceste productii jurnalistice, era povestea unui copil rom de la Pata Rat. Mie insa mi s-a parut un film excelent despre viata si forta supravietuirii unui copil care razbeste impotriva tuturor piedicilor.
Sa facem o pauza din verbiajul acestei imense frustrari si delirului de discurs autocentrat pentru a analiza cu realism cateva aspecte.

Mass-media din strainatate nu este dusmanul Romaniei
Mass-media straina nu este dusmanul Romaniei, nu cauta sa ne denigreze doar pentru ca sa confirme un stereotip negativ. Nu mai suntem in epoca senzationalismului cu orice pret sau unei estetici a uratului, a lugubrului televizual. Dar contactele mediei occidentale cu unele aspecte ale vietuirii noastre sunt cu adevarat socante. Cetele de cersetori sau hoti, romani sau tigani, au speriat de multe ori pasnici trecatorii din orasele occidentale, iar calatoriile prin Romania, evident cu exceptiile oraselor mari, Bucovinei, Maramuresului sau Deltei, pot fi adevarate aventuri pentru un european obisnuit cu civilizatia secolului XX. Media occidentala nu este mult diferita de cea din Romania care arata zilnic lucruri care ne socheaza, dar atunci cand o spunem noi nu este grav. Spuneti de cate ori am vazut ”moartea Domnului Lazarescu” in jurnalele noastre de stiri? Am vazut de zeci de ori cum ambulanta lasa un batran pe camp sau cum il duce acasa impotriva vointei lui si-l lasa in gradina, pe iarba?
Apoi, sa fim sinceri, imaginea Romaniei s-a deteriorat in cateva decenii, din 1990 incoace. Dupa ce am avut o revolutie entuziasmanta care ne-a creat imaginea unei natiuni sarace, dar eroice – am facut prima ”Revolutie in direct”, occidentalii au observat ca nu exista teroristi, au constatat ca a fost o lovitura de stat, insa nici noi nu le-am spus altceva. Apoi au venit mineriadele, al doilea val de decredibilizare, o barbarie greu de inteles pentru cei care se pregateau sa intre cu adevarat in secolul XXI.
Nu poti cumpara o imagine buna
De vreo 15 ani a inceput o cursa pentru recuperarea imaginii Romaniei. S-au facut o serie de lucruri, mai ales dupa 2000, pe fondul aderarii la NATO si UE, am avut strategii si bugete alocate. Dar imaginea proasta nu este doar o problema de comunicare. Comunicarea este o problema strategica si ea poate sa amelioreze   imaginea in mediul politic, diplomatic, in mass-media. Sigur, pentru asta este nevoie de profesionisti si trebuie alocate resurse, dar ea nu poate rezolva tot pentru ca nu poti sa cumperi o imagine mai buna a Romaniei prin campanii de PR sau prin privatizari dezavantajoase pentru tara.
Solutia nu este comunicarea, ci constructia de civilizatie. Imaginea pe care o proiecteaza un guvern, un presedinte este trecatoare. O greseala a guvernului sau presedintelui poate fi reparata. Ceea ce nu facem noi in societatea noastra si ajungem sa socam opinia internationala cere timp. Cand o turista japoneza este ucisa in padurea de langa Otopeni, dupa ce un turist a fost ucis de caini in centrul Bucurestiului, se distruge imaginea pentru o suta de ani. Apare astfel o imagine de tara necivilizata, unde delincventii sau cainii nu pot fi tinuti sub control. Face imagine proasta in afara, nu se poate repara prin agentii de PR sau articole platite. Comunicarea este una, civilizatia este alta.
Ramane batalia de modernizare si civilizatie, o batalie cu noi insine. Dincolo de ce spun politicienii, ca Romania e frumoasa ca Elvetia, ca avem munti, ape si campii manoase, noi nu avem infrastructura, iar siguranta turistilor poate fi o problema. Acest mod de a ne asuma propriul destin este si o problema de imagine externa. Avem nevoie de politici care sa schimbe paradigma culturala, degeaba investim bani in brand. Este nevoie sa lucram asupra interiorului, pentru a avea un rezultat de imagine externa.
Schimband eticheta, noi credem ca schimbam si continutul. Ne plac etichetele frumoase, ne place sa ne mintim pe noi insine, de fapt, vrem o imagine foarte buna, dar ca o forma de contrafacere.
Pata Rat exista la Cluj, nu a inventat-o presa straina, sunt sute de asemenea comunitati de tigani in Romania. Noi am cheltuit sute de milioane de dolari sau euro pentru programe   de lupta impotriva rasismului si discriminarii prin fundatii si asociatii, dar nu am facut programe guvernamentale pentru a construi locuinte sociale suficiente pentru cei saraci. Mai degraba am facut prin ANL (agentie guvernamentala infiintata pentru acest scop), duplexuri pentru demnitari sau alte smecherii proprii tranzitiei. in 25 de ani puteam sa scapam de majoritatea coloniilor de tigani din jurul gropilor de gunoi. Daca noi nu am fost deranjati de soarta copiilor de acolo, atunci de ce ne-ar cruta media internationala doar pe principiul ca Romania are si zone frumoase?
 
Cum sa-si inchipuie strainii Romania?
Asteptam de la straini sa isi inchipuie o Romanie frumoasa. Cei mai multi nu au calatorit niciodata in Romania si doar o mica parte dintre ei vor ajunge pe la noi. Le-am transmis noi vreodata mesaje clare despre ceea ce este Romania noastra, inafara unor rare imagini publicitare? Unii au auzit de Nadia, de Gica Hagi sau de Ilie Nastase. Dar ei stiu ca acestea sunt vedetele, oamenii exceptionali care, practic, sunt internationali. Le-am aratat bucati din viata reala, personaje si eroi. Adica tipuri umane, personaje, vieti romanesti. Tinerii nostri regizori au castigat premii la festivalurile de film vanzand personaje ale unei agonii romanesti: prostituate, familii cu probleme, revolutii simulate si multe alte lucruri. Noul val al cinematografiei noastre aduce un realism tragic sau comedii negre si este dreptul lor, tipul lor de manifest artistic. Dar statul roman si-a propus vreodata sa arate o Romanie frumoasa, sa arate destine si eroi. Nici macar copiilor nostri nu le mai povestim istoria sau chipurile stramosilor. Manualele alternative au cautat sa elimine mitologia nationala si valorile culturii dominante prin promovarea unor subculturi alternative. Statul roman este, in multe cazuri, un fel de sponsor neutru al culturii noastre internationalizate. Nu cautam sa transmitem un sens colectiv in interior sau o imagine coerenta in exterior despre locuirea specific romaneasca a cosmosului acestor vremi.
Cred ca am avea multe de spus lumii, nu doar imagini etnografice sau pasuniste.
La teatrul ACT, intr-o sala cat biroul unui sef judetean de la cultura, Marcel Iures reinventeaza un storytelling cu matricile stilistice ale narativitatii universale pornind de la Creanga, Sorescu sau Marin Preda. Nu cere si nu primeste bani din bugetele publice, desi cauta sa pastreze nestins focul sacru al gandirii si reflectiei stramosesti pastrate in comunitatile rurale. Povestile sunt universale, iar continutul lor concentreaza un nucleu de sensuri, emotii si informatii care este usor de transmis dincolo de barierele limbilor.
Nu traducem cartile noastre in limbi straine decat rar si atunci in functie de gasti sau cumetrii.
Nu dam patriei noastre un chip uman pe care sa-l poata vedea strainii si care sa le dea sentimentul ca suntem asemanatori si diferiti.
Discutiile si polemicile despre strategiile de brand sunt inutile
Ce-i de facut? Sa construim tara si apoi se vor gasi si strategii de brand. O tara civilizata, functionala, europeana. Si inca ceva, mai important decat toate observatiile semiotice: sa facem o tara care sa ne placa intai noua, sa nu mai vrem sa plecam din ea, sa vrem ne dam copiii la scoala aici si sa putem spune: I love you, ROMania. Un brand care sa ne convinga pe noi ca suntem acasa. Apoi ii vom convinge si pe altii sa ne caute, vor sti oricum ca suntem aici si vor dori sa vina. O tara nu doar cu campii, munti, mare, pensiuni sau hoteluri, ci o tara cu suflet. Cum spune Geo Bogza, sa-i ajutam pe romani sa-si vada sufletul. Se vor ridica din aceasta letargie si vor incepe sa construiasca, vor putea fi fericiti sa se regaseasca dupa 25 de ani in care au fugit de ei insisi, in care au incercat sa evadeze din propria lor viata, sa se imbogateasca rapid, sa-i pizmuiasca pe altii sau sa fuga departe pentru cauta o fericire iluzorie printre straini. Isi vor auzi din nou inima batand si vor cauta prietenii aproape uitati si locurile de care au fugit. Vom putea redeveni o comunitate, vom putea gandi la viitor. Atunci si strainii vor observa ca ne-am reintors acasa si ca existam ca egali ai lor. Le vom spune povestile noastre si ei ne vor spune povestile lor.
Cu sau fara brand turistic, noi ar trebui sa incepem sa construim tara. Suntem o societate fara proiecte sau chiar proiectofaga care a uitat de un singur lucru: de oameni. Ma uit adesea la fotografii cu romani simpli, portrete ale mizeriei, statui ale abrutizarii prin munca. Uneori deschid un albumul mult hulit al ”Eternei si fascinantei Romanii”, ma uit la mainile mari ale romanilor, la ochii lor tristi sau la hainele lor ponosite si caut acolo locul bogatiei pe care o putem arata strainilor. Vad fotografiile si mi-e draga aceasta tara. Asa cum este ea, frunza verde sau uscata, gradina sau pajiste, pentru ca e plina de oameni care nu au ajuns la demnitatea de a aparea pe un logo asa cum au ajuns frunza, raul, dealul.

Inceputul renasterii Romaniei poate fi momentul in care redescoperim oamenii, cu vietile si povestile lor. Cu sau fara fonduri europene, cu investitii straine sau fara acestea, cu sau fara scuturi antiracheta, Romania va reincepe sa traiasca si sa urce panta istoriei cu incredere doar dupa ce statul si intelectualii vor redescoperi oamenii si ii vor ajuta sa se reintoarca in casa sufletului lor. Pana atunci degeaba ne chinuie, din cand in cand, obsesia imaginii frumoase si a brandului de tara luminos.
Editorial pentru SINTEZA, revista de cultura si gandire strategica, numarul 14.

COMENTARII

DISQUS: