Klaus Iohannis, la 100 de zile de la instalarea la Cotroceni: Unii se intreaba de ce n-am vorbit mai mult. Simplu: nu asta e rolul unui presedinte

Klaus Iohannis, la 100 de zile de la instalarea la Cotroceni: Unii se intreaba de ce n-am vorbit mai mult. Simplu: nu asta e rolul unui presedinte

Presedintele Klaus Iohannis a vorbit, marti, despre cele 100 de zile ale mandatului pe care romanii i l-au dat in noiembrie 2014, explicand de ce nu este atat de vocal cu privire la evenimentele din spatiul public.

Alternative
MOBILIZARE FARA PRECEDENT a moldovenilor din diaspora pentru ALEGERILE prezidentiale. Fac MII de kilometri CA SA VOTEZE

„Au trecut primele 100 de zile din mandatul meu de presedinte. Unii se intreaba de ce n-am vorbit mai mult in aceasta perioada. De ce n-am eu prima reactie la fiecare breaking news, de ce nu admonestez public alte institutii, de ce nu critic zilnic alte institutii. Foarte simplu: pentru ca nu acesta este rolul unui presedinte si pentru ca aceasta a fost prima mea promisiune. Alt mod de a face politica, fara galagie si spectacol, mai putine vorbe de dragul vorbelor si mai multa constructie, cu ratiune si rabdare.
Aceste 100 de zile dincolo de activitati concrete, au fost despre valori si despre modul in care ele pot sa ne transforme viata. A fost important pentru mine sa reafirm increderea in niste principii pe care comportamentul altor politicieni in exercitiul puterii le-au golit de continut. Romania lucrului bine facut e posibila. O tara care stie ce vrea si care poate ceea ce vrea. Acesta e un proiect de vindecare pentru tara care cere o conditie simpla pentru a functiona: sa ne vedem fiecare de treaba cu responsabilitate”, a declarat Iohannis.

Seful statului a mai explicat ca a retrimis in Parlament cateva legi, motivul fiind acela ca „nu se joaca cu legile tarii”.

„Am spus ca voi fi un presedinte mediator si integrator dupa ani de zile de conflict permanent, am asezat la masa dialogului partide politice, reprezentanti ai institutilor, societatea civila, pe diferite teme. Unul dintre rezultate a fost semnarea acordului pentru cresterea bugetului apararii.
In aceasta perioada am trimis la reexaminare cateva legi: va spun foarte limpede- eu nu ma joc cu legile tarii noastre. Eu nu folosesc aceasta prerogativa a presedintelui nici ca sa ma rafuiesc cu cineva, nici ca sa raspund la vreun interes particular.
Pur si simplu nu promulg legi care nu respecta principiile constitutiei sau obligatii ale statului roman. Un alt lucru despre care am vorbit a fost refacerea increderii intre stat si cetatean, dar si aplicarea legii pentru toti.
Participarea mea la momentele de bilant ale unor institutii din sfera justitiei, apararii si securitatii nationale a fost un semn de recunoastere a activitatii lor, dar am dorit sa subliniez si faptul ca toate institutiile de stat sunt in serviciul cetateanului si sunt chemate sa apere democratia”, a continuat Iohannis.

Cu privire la deplasarile lui Iohannis in stranatate, presedintele a declarat ca politica externa este un atribut fundamental pentru un sef de stat.

„Am auzit si intrebarea de ce face presedintele atatea vizite externe, de ce nu sta acasa cu ochii pe televizor sau pe partide.
Pentru ca politica externa este un atribut fundamental al presedintelui si mai ales pentru ca o politica externa puternica si suficienta inseamna un stat puternic si eficient pentru cetatenii sai.
Nu cred ca gresesc daca afirm ca in aceste 100 de zile Romania a inceput sa isi redobandeasca respectul si credibilitatea in marile capitale europene si din lume. In acest scurt interval, am avut bucuria sa ma intalnesc cu comunitatea de romani de peste granita sa le multumesc pentru patriotismul lor”, a declarat Iohannis.

COMENTARII

DISQUS: