Despre liniste si schimbare in toamna politica

Despre liniste si schimbare in toamna politica

Am cautat in ultimele zile un raspuns la o intrebare pe care nu mi-a pus-o nimeni. O intrebare insa pe care m-am asteptat sa mi-o adreseze vreunul din prietenii mei politicienii.

Curtea miracolelor
In clocot

Poate chiar unul dintre cei care se gandeste sa candideze la toamna, cu toate ca vedem ca nu avem prea mare abundenta de candidati. Intrebarea care m-a obsedat o vreme era legata de povestea fundamentala a candidaturii la prezidentiale, storytellingul care sa dea axa narativa principala. Ma intreb de ceva vreme daca aceasta poveste trebuie sa fie una a schimbarii sau una a stabilitatii, a linistii, la care oamenii ar avea dreptul sa tanjeasca dupa o furtuna a crizei. Fusesem mereu nemultumit, in ultimii ani, de faptul ca stanga romaneasca a venit mereu cu povestea nevoii de liniste, de stabilitate, a revenirii la normalitate, a reconstructiei unei tihne sociale la care probabil candidatii la prezidentiale ai PSD credeau ca oamenii tanjesc. Aveam sentimentul ca tema linistii este un fel de stereotip, iar dorinta de schimbare nu a fost ucisa chiar de tot, odata cu pierderea sperantei, ci s-a refugiat undeva in subconstientul colectiv si explodeaza in duminica turului doi, chiar atunci cand candidatii nu mai pot face nimic. Am citit apoi observatia unui tanar analist, foarte apropiata de ceea ce gandisem eu in ultima vreme, am pus intrebarea intr-un sondaj IRES ”Credeti ca Romania are mai mult nevoie de stabilitate sau de schimbare?” si ma asteptam la un raspuns indecis, asa cum raspund cateodata esantioanele noastre la intrebari importante pe care le punem, cu multe non-raspunsuri sau nu stiu si cu egalitate la cele doua variabile. Nici vorba de asa ceva, doar 1% nu au raspuns si 3% au raspuns ca nu stiu. Foarte rar acest procent, am avut senzatia ca este o intrebare pe care oamenii se asteptau s-o puna operatorul de interviu. La intrebarea propriu-zisa 57% au ales schimbarea si doar 39% stabilitatea. M-am mirat la inceput pentru ca la o intrebare precedenta, doar 27% spuneau ca stiu cu cine vor vota in toamna, dar m-am luminat apoi: cu cat sunt mai sigure candidaturile, cu atat se limiteaza visul de a se schimba ceva, iar incertitudinea din acest moment potenteaza cererea si visul schimbarii. Mai incolo, tinerii mei colegi au mai plantat o intrebare, cu grija de a nu se contamina de aceasta, dar pentru a verifica soliditatea optiunii, o intrebare in care vorbeau despre un continuator al actualului mandat prezidential, in balanta cu un ”Presedinte care sa aduca schimbarea profunda a Romaniei”.  Aici confirmarea a venit la fel de surprinzator, 84%  asteapta schimbarea profunda. Era clar, ce intuisem eu despre storytellingul de campanie nu era gresit.

Dupa o asemenea confirmare, paradoxul este ca nu prea iti vine sa te bucuri pentru ca revii cu picioarele pe pamant, la practica politica si nu poti sa nu te intrebi: dincolo de discurs, de storytelling, politica poate schimba ceva? Mi-am adus aminte de un sociolog francez care scria un lucru interesant, unul care m-a mirat la un moment dat pentru ca era o explicatie la marea ciorovaiala televizata din ultimele campanii electorale din Franta. El spunea ca politicienii se cearta atat de violent intre ei pentru ca sa scape de frica pe care le-o induc marile amenintari la adresa societatilor de astazi. Adica, ei sunt constienti ca nu au raspunsuri la niciuna din marile intrebari si atunci cauta sa ascunda golul printr-o mare galagie si printr-o batalie falsa, o batalie care sa le justifice soldele si rolul de conducatori de osti. Adica, asa cum am scris si eu nu demult in acest colt de pagina, sentimentul dominant este frica.

 E adevarat, vedem ca vin crize pe care nu le anticipeaza stiintele economice, iar politicienii nu au alte raspunsuri in afara de taierea salariilor si pensiilor. Cand vorbim despre economie si locuri de munca si nu este vreo camera de luat vederi pornita, politicienii ridica din umeri si spun ca statul nu are cum sa creeze locuri de munca si nici nu poate influenta economia, ea este guvernata de legile economiei de piata. Cand unii cauta sa recreeze mari derapaje in egalitatea de sanse, taberele adverse sar ca arse si critica interventiile statului. De vreo zece ani nu mai avem nici dezbateri electorale la televiziune sau in alte locuri, nu mai avem confruntari. Nu se mai tin discursuri, iar chiar confruntarile intre candidatii la prezidentiale s-au redus la 2 sau trei intr-o campanie. Se face doar PR politic si lupte corp la corp, acuze de toate felurile si indemnul de a elimina adversarul. Ba chiar s-a ajuns la cel mai tare argument: amenintarea cu puscaria intre candidati sau cererile penale concrete, adevarate documente electorale de rit nou.

O vreme am crezut ca pentru a schimba societatea este de ajuns sa se schimbe politica. Am devenit politician si am vazut ca multe intentii si chiar reforme politice pot actiona chiar impotriva efectului rational, dorit in strategie. Nu mai cred, dar daca politica nu se poate schimba pe sine, poate ea sa schimbe societatea? De peste doua decenii conducatorii se uita la rezultatele unei intrebari usor metaforice, nu prea corecta sociologic, dar relevanta, despre directia in care merge tara si, in ultimii ani, in jur de 75% dintre romani spun ca tara merge intr-o directie gresita, dar nimeni din acvariul politic nu pare disperat. Oare chiar nu se poate schimba directia sau sensul? Sa nu existe resurse de competenta in toata zona politica pentru a se forma echipe care sa gandeasca viitorul este greu de crezut. Atunci, oare lipseste curajul de a se inchipui un viitor mai bun, nebunia de a te opune unei inertii care ne duce intr-o directie nedorita si falimentara?

Nu as vrea sa dau raspunsuri definitive, prefer sa mai caut, prefer sa mai cercetez. Nimic nu ma face sa fiu optimist, dar nu pot fi atat de pesimist incat sa cred in sfarsitul lamentabil al politicii noastre dupa 25 de ani de libertate. Raspunsul la intrebarile cele doua reprezinta o cerere sociala foarte clara. Poate niciodata populatia Romaniei nu a transmis un mesaj mai clar: trebuie o schimbare majora, dar nu ne intrebati care, asta este treaba voastraStim un lucru foarte clar, nu vrem liniste, nu mai veniti cu spaima de comunism, de capitalism, de rusi, de baroni sau de moguli, de razboiul din vecini.  Candidatii se arunca deja in lupta, se masoara unul pe altul si compara cu ajutorul sondajelor de opinie, dar inca nu au auzit asta. Nu se apleaca niciunul sa ridice manusa pe care o arunca societatea, s-ar putea chiar sa fie ignorata aceasta cerere.  Cei  mai multi dintre prezidentiabili s-ar putea sa ignore aceasta cerere sociala, unii o sa caute sa fenteze, altii sa se ascunda dupa cuvinte. Cel care va avea curajul sa asculte cererea asta si sa caute un raspuns, cu sinceritate si chiar cu umilinta, deoarece nu este usor de raspuns, acela va putea fi viitorul lider. La o alta intrebare oamenii spun ca mai important decat partidul din care face parte viitorul Presedinte este personalitatea liderului, dar mai importanta chiar decat personalitatea este echipa cu care va veni sa spuna povestea schimbarii. Nu tandemul, cum sunt mereu impinsi candidatii, echipa cu care sa caute raspuns cererii de schimbare.  

A nu merge singur, autist si izolat, erou salvator sau calaret fara cap in aceasta lupta este prima intelepciune pentru cel care va trebui sa inaugureze un deceniu al schimbarii. Prin raspunsurile lui, politica va raspunde si la marele ei examen in secolul XXI, examen centrat pe intrebarea: politica poate schimba societatea in bine?  Indiferent de candidaturi, speram sa nu avem un presedinte al linistii. 

 

COMENTARII

DISQUS: