Horia Uioreanu verifica spaga la lumina ultravioleta. Banii ii transfera in conturile mamei si cumpara sampanie cu piscoturi!

Horia Uioreanu verifica spaga la lumina ultravioleta. Banii ii transfera in conturile mamei si cumpara sampanie cu piscoturi!

Presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, arestat preventiv, a cumparat cu banii primiti drept mita de la oameni de afaceri mai multe bunuri personale, precum perne, calorifere, filtre, covorase electrice si covorase pentru cabana sa, dar si piscoturi, sampanie sau cauciucuri pentru masina.

Udrea: PDL se afla acum pe punctul unei relansari politice spectaculoase
Meteorit dezintegrat deasupra Romaniei. Un crater a aparut pe Valea Barcaului

Mai mult, temandu-se de un flagrant al procurorilor anticoruptie, Uioreanu a achizitionat chiar si o lampa cu lumina ultravioleta, pentru a vedea daca banii erau marcati de organele judiciare pentru dovedirea mitei! Presedintele CJ avea tupeul sa transfere o parte din spaga chiar in conturile mamei sale.

Potrivit motivarii arestarii preventive dispusa de Curtea de Apel Cluj, probele aflate la dosar contravin declaratiilor lui Uioreanu, care a sustinut ca a folosit banii primiti in scopuri electorale,

"Din extrasele de cont a caror obtinere a fost incuviintata de judecatorul de drepturi si libertati rezulta modul in care au fost folosite sumele de bani, documentele confirmand cu maxima exactitate datele la care inculpatul a beneficiat de foloase necuvenite, asa cum sunt ele retinute in actele de acuzare. Spre exemplificare, aratam ca dupa ce a primit de la inculpatul P.V. (Pogacean Vasile – n.r.), in data de 9 ianuarie 2014, suma de 30.000 de lei, la cateva zile dupa, respectiv in 14 ianuarie 2014, contul mamei presedintelui Consiliului Judetean a fost incarcat cu suma de 20.000 de lei pentru plata ratelor de credit. Astfel de depuneri de numerar le regasim si la datele de 18 noiembrie 2013, 18 decembrie 2013 si 10 februarie 2014, ele fiind precedate de primiri de sume de bani cu titlu de folos necuvenit", se arata in motivarea de arestare preventiva formulata de judecatorii Curtii de Apel Cluj.

"Motivatia data sumelor pe care Uioreanu a recunoscut ca le-a primit de la cei doi inculpati (Ioan Bene si Vasile Pogacean – n.r.), sume care ar fi fost destinate campaniilor electorale si pentru necesitatile materiale ale partidului din care face, vine in contradictie cu cele ce rezulta din probatoriul administrat in cauza. Din informatiile obtinute rezulta ca sumele de bani primite de inculpat cu titlu de mita erau folosite fie personal, fie in scopul achitarii unor rate bancare, cat si pentru achizitionarea de obiecte personale. Cele evidentiate in scriptele respective contravin declaratiilor date de inculpatul Uioreanu, cum ca ar fi folosit banii doar in interes electoral", se arata in documentul citat.

Din tabelul electronic de evidenta a sumelor primite drept mita de Horea Uioreanu, tinut de consilierul sau, Razvan Pop, reiese ca seful CJ Cluj a cumparat "perne, calorifere, filtre cabana, covorase electrice si covorase cabana".

 "Spre exemplificare, aratam ca apare notat «H. (Horea – n.r.) buzunar – 29 aprilie – 2.000 lei», «H. buzunar – 30 aprilie – 3.000 de lei», «E. (Elena Uioreanu – n. r.) – 09.05.2013 – 2.000 lei»", se arata in motivarea instantei.

 In document este redata o alta declaratie a lui Razvan Pop legata de modul de cheltuire a banilor pentru intretinerea masinii sau pentru constructia unei cabane.

 "Cu privire la aceste cheltuieli am tinut o evidenta contabila pe calculator, deoarece era vorba de multe sume de bani cheltuite si voiam sa am o justificare in fata presedintelui cand voi fi intrebat. Intre aceste cheltuieli mentionez plata lunara a sumei de 4.500 – 4.800 lei catre numitul C. M. L. (la care presedintele avea o datorie, fara sa cunosc originile acesteia), cheltuieli cu masinile familiei – cauciucuri, jante, bani cash dati lui Horea Uioreanu sau sotiei acestuia, cate 2.000 – 3.000 lei; pentru cabana am platit taxele pentru proiectare, arhitect, materiale de constructie, geamuri, betoane, am platit de asemenea din acei bani taxa de candidatura a Elenei Uioreanu la alegerile parlamentare din toamna 2012, mai precis i-am dat acesteia in mana suma de 11.200 lei pentru a plati taxa respectiva", se arata in documentul citat.

 Din fisierele excel, obtinute ca urmare a perchezitiei informatice, in care se consemnau banii intrati si cheltuiti, rezulta ca, in afara unor cheltuieli marunte, "gen piscoturi si sampanie, banii erau folositi in proportie covarsitoare in interes personal".

 "De apreciat este faptul ca banii au fost administrati cu grija, fiecare suma a fost consemnata cu atentie. Punand la inaintare interesele partidului, in perioada octombrie 2012 – mai 2014, inculpatul ar fi primit de la cei doi inculpati, fapt recunoscut in parte de toti trei, suma totala de 971.224 lei. Admitand ca aceasta suma este exagerata si ca, pe parcursul cercetarilor se poate dovedi contrariul, cel putin in acest moment al urmaririi penale, rezulta existenta si a altor sume, pe care inculpatul le-ar fi primit de la alti oameni de afaceri, dar fata de care inca nu au fost demarate cercetarile", se subliniaza in motivare.

 Presedintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu si oamenii de afaceri Ioan Bene si Vasile Pogacean, retinuti de procurorii DNA pentru fapte de coruptie, au fost arestati preventiv, in 29 mai, de magistratii Curtii de Apel Cluj.

COMENTARII

DISQUS: