Fonduri europene pentru tranzitia tinerilor de la scoala la viata activa

Fonduri europene pentru tranzitia tinerilor de la scoala la viata activa

'Dintr-un buget total de peste 6,65 milioane lei, valoarea eligibila a finantarii nerambursabile acordata din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (POSDRU), s-a ridicat la circa 5,5 milioane lei, obiectivul proiectului fiind sprijinirea tinerilor in tranzitia de la scoala la viata activa', a declarat Anton Vieru.

Interceptari in dosarul sefului de la APIA Dolj: Isi oprea zece la suta din spaga
Protestatarii au sfasiat ”Guvernul Boc”

Acesta a adaugat ca, in cadrul proiectului, au fost realizate o multitudine de activitati menite sa promoveze noul domeniu tehnico-stiintific mecatronicaintegronica pe piata muncii, in special in randul elevilor din liceele tehnice, studentilor si absolventilor de invatamant superior universitar.

'Principalul beneficiu, dupa parerea mea, consta in rezolvarea unei probleme extrem de critice pentru invatamantul superior, pentru tinerii care se pregatesc sa paseasca in viata profesionala – practica in productie. In conditiile actuale, ale unei economii, cand stabile, cand instabile, unde intreprinderile sunt astazi functionale si maine, falimentare, pentru a ajuta viitorul inginer sau tehnician sa se acomodeze mai repede cu 'fabrica' sau cu partea de proiectare-cercetare, deci cu meseria, este necesara o practica, dar in acest scop, din pacate, trebuie sa se apeleze la cunostinte, la relatii, la prietenii care au firme, spre deosebire de generatiile vechi, beneficiare ale unui sistem institutionalizat', a afirmat Anton Vieru.

In cadrul proiectului, au fost implicati circa 500 de elevi si peste 400 de studenti, ceea ce a insemnat o depasire a indicatorilor prognozati cu circa 120% si, respectiv, aproximativ 250%. Stagiile de pregatire prin practica industriala au avut loc in 15 companii din Bucuresti si Targoviste cu productie sau cercetare-proiectare in mecatronica.

In opinia reprezentantului INCDMTMBucuresti, facilitarea tranzitiei tinerilor de la scoala la viata activa inseamna de fapt 'inarmarea acestora cu cunostinte si experienta practica pentru a-i face mai atractivi pentru cei care ar putea sa-i angajeze', iar aceasta ar trebui sa preocupe si statul.

'Este necesara institutionalizarea practicii industriale, iar statul ar putea sa le ofere angajatorilor facilitati. Noi, in acest proiect cofinantat din fonduri europene am putut plati tutorii, i-am format, iar cand au primit studenti in practica, i-am platit. Probabil ca asa ar trebui si statul sa procedeze', a declarat Anton Vieru.

Perioada de derularea proiectului POSDRU este de 36 luni (iulie 2010 – iunie 2013), iar partenerii INCDMTM-Bucuresti sunt: Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronica al Politehnicii din Bucuresti, Universitatea 'Valahia' (Targoviste), Catedra de Mecanica Fina si Mecatronica a Universitatii 'Transilvania' (Brasov) , Camera de Comert si Industrie Bucuresti, Asociatia Profesionala Patronatul Roman din Industria de Mecanica Fina, optica si Mecatronica (APROMECA).

Despre mecatronica, in absenata unei definitii unanim acceptate de specialisti, se poate spune ca are obiect de studiu mecanismele, aparatele si utilaje care reactioneaza in baza unei inteligente artificiale. Intre cele mai popularizate realizari ale mecatronicii se numara robotii industriali si mana bionica.

COMENTARII

DISQUS: