Basescu: Scutul antiracheta va fi amplasat la Deveselu, in judetul Olt

Basescu: Scutul antiracheta va fi amplasat la Deveselu, in judetul Olt

Elementele scutului antiracheta, adica cele 24 de rachete, vor fi amplasate in Deveselu, o baza militara din judetul Olt, si vor fi operationale incepand din 2015, a declarat, marti, presedintele Traian Basescu.

Studentii vor picheta Ministerul Educatiei, incepand de luni
Basescu: Intentia este sa mentinem reducerea pana la sfarsitul anului

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca sedinta CSAT de luni a vizat, pe de o parte, solicitarea SUA de a utiliza Aeroportul Mihail Kogalniceanu si Portul Constanta ca infrastructuri de tranzit pentru transportul de militari si tehnica militara catre Irak si Afganistan, dar si din Irak si Afganistan catre Europa, si, pe de alta parte, amplasarea rachetelor din scutul antiracheta american pe teritoriul Romaniei. "CSAT a aprobat utilizarea Aeroportului Kogalniceanu si a Portului Constanta pentru tranzitul catre si dinspre Irak si Afganistan. In felul acesta, Aeroportul Kogalniceanu si Portul Constanta devin doua infrastructuri strategicesi pentru Statele Unite, nu numai pentru Romania. Procesul se va derula, in primele doua luni, in vederea autorizarii, dupa care va functiona autorizat, fara supraveghere americana, in baza acordului dintre Romania si SUA. De asemenea, temporar, avand in vedere ca una din bazele din Mediterana este intr-un proces de modernizare, pe Kogalniceanu vor putea stationa 4 avioane cisterna ale SUA si 4 avioane de transport C-17. Acestea sunt temporar, problematica legata de tranzit este pe termen lung ", a spus seful statului. In ceea ce priveste amplasarea scutului antiracheta, Basescu a declarat ca s-au facut o serie de analize pentru a stabili locul optim de amplasare. "S-au testat mai multe locatii pentru amplasarea acestui sistem. Exista 120 de parametri care trebuie indepliniti pentru o astfel de locatie, pentru ca sistemul sa fie in deplina siguranta. Am aprobat ca locul de amplasare a sistemului antiracheta sa fie in fosta baza aeriana de la Deveselu, in judetul Olt", a explicat seful statului. Mai mult, Basescu sustine ca baza aeriana va ramane sub comanda romaneasca, o parte din suprafata bazei urmand sa fie utilizata de sistemul antiracheta american. Basescu sustine ca la baza din judetul Olt vor fi dislocati 200 de militari americani. "Sistemul antiracheta american este unul defensiv, de aparare impotriva rachetelor balistice, nu este destinat ofensivei. De eficacitatea sistemului beneficiaza si alte tari. Realizarea sistemului este o intelegere bilaterala americano-romana. (…)In opinia mea, cu realizarea acestei componente a scutului, Romania se afla la cel mai inalt nivel de securitate din istoria ei. Si, din acest punct de vedere, Romania si-a atins un obiectiv important, acela de a-si garanta securitatea pe termen lung, si nu conjunctural. Elementele de scut antiracheta nu sunt indreptate impotriva Federatiei Ruse", adauga Basescu. In ceea ce priveste nivelul de alerta terorista, seful statului asigura ca nu este nevoie ca acesta sa fie ridicat. "Nu e nevoie sa ridicam sistemul de alerta terorista. Acesta ramane la nivelul albastru-precaut. Nimeni nu se poate juca cu nivelurile de alerta pentru ca ele costa", incheie Basescu. Potrivit NewsIn, la Deveselu, in judetul Olt, se afla un aeroport militar apartinand Ministerului Apararii Nationale, care se intinde pe o suprafata de aproximativ 500 de hectare. Potrivit reprezentantilor MApN, unitatea militara a fost dezafectata inca din anul 2002, aflandu-se, in prezent, in conservare.

COMENTARII

DISQUS: