Basescu: Am prefera sa donam Moldovei sumele care ne revin in cadrul programului UE

Presedintele Traian Basescu i-a spus, marti, omologului sau moldovean, Mihai Ghimpu, ca cele doua state trebuie sa propuna

Elodia Ghinescu ar putea fi declarata oficial decedata. Dosarul de omor in care este suspectat Cristian Cioaca va fi trimis in instanta
Sistemul sanitar romanesc va primi sprijin financiar de sapte milioane de euro din partea Elvetiei

un termen pentru a finaliza o serie de acorduri aflate in lucru, printre care cel privind protectia informatiilor clasificate, acordul de asistenta pentru dezvoltare sau pentru recunoasterea diplomelor.

Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a fost primit, marti dimineata, la Palatul Cotroceni, de presedintele Traian Basescu. La finalul discutiilor, presedintele Basescu i-a transmis omologului sau ca Romania si Moldova trebuie sa propuna un termen de finalizare pentru acordurile aflate deja in lucru intre cele doua state. „Dincolo de ceea ce vom semna, cred ca trebuie sa ne punem un termen pentru a finaliza si alte cateva acorduri: acordul privind regimul mormintelor romanesti si acordul privind informatiile clasificate ce vizeaza securitatea nationala a celor doua state. Decat sa donam in alte zone ale lumii, am prefera sa donam Moldovei sumele care ne revin in cadrul programului UE”, a spus seful statului roman. Potrivit presedintelui Basescu, prin documentele semnate marti, a fost marit numarul de burse acordate tinerilor din Republica Moldova, de la 2.150 la 5.000 de locuri in invatamantul superior si in invatamantul gimnazial romanesc.

„Declaratia se stabileste atat cadrul privilegiat al relatiilor bilaterale, cat si extinderea si aprofundarea cooperarii pe urmatoarele dimensiuni ale procesului de integrare europeana: dimensiunea politica, dimensiunea economica si dimensiunea culturala. Parteneriatul strategic va avea drept instrument de implementare un plan de actiune care va fi convenit si semnat de prim-ministrii celor doua guverne”, a spus Traian Basescu. Totodata, seful statului a facut referire si la acordul de asistenta financiara nerabmursabila in valoare de 100 de milioane de euro acordat de Romania Republicii Moldova. „Acest acord prevede realizarea de proiecte in domeniul infrastructurii si educatiei, care sa contribuie la bunastarea cetatenilor Republicii Moldova”, a explicat Basescu.

„In ceea ce priveste actiunile viitoare, va trebui ca, in cel mai scurt timp, sa se organizeze sesiunea Comisiei interguvernamentale de cooperare economica si integrare europeana, care va analiza proiecte economice energetice si de infrastructura pe care le avem in derulare sau asupra carora tintim sa le dezvoltam”, a spus Basescu.

Astfel, in discutiile purtate cu Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, seful statului roman a ridicat problema a trei proiecte bilaterale care sa conecteze infrastructurile Republicii Moldova la infrastructura Romaniei si, implicit, la cea europeana. Este vorba de calea ferata Iasi-Chisinau, interconectarea sistemului de transport gaze pe conducta si interconectarea pe 400 de kw a retelelor electrice ale celor doua tari. Totodata, presedintele Traian Basescu a anuntat ca priveste „cu multa deschidere” doua din problemele ridicate de presedintele Mihai Ghimpu, cu impact direct asupra cetatenilor.

Una se refera la reducerea sumei pe care cetatenii din Republica Moldova sunt obligati s-o prezinte la obtinerea vizei de acces in Romania, respectiv 500 de euro. „Va trebui sa analizam posibilitatea unei reduceri a acestei sume, in conditiile in care suntem obligati sa reducem cuantumul sumei pentru orice cetatean, nu numai pentru cei din Republica Moldova”, a explicat Basescu. „Vom analiza si, daca din punct de vedere al reglementarilor Uniunii aceste lucruri sunt posibile, le vom trata cu maxima atentie si cu dorinta de a raspunde pozitiv solicitarilor partii moldovene”, a incheiat seful statului.

 

COMENTARII

DISQUS: