Adrian Sarbu ramane in arest. ICCJ a respins contestatia avocatilor

Adrian Sarbu ramane in arest. ICCJ a respins contestatia avocatilor

Adrian Sarbu, ramane in arest, dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul avocatilor la decizia de arestare preventiva in dosarul de evaziune fiscala de la Mediafax Group.

Decretele de revocare a lui Lazaroiu si numire a Sulfinei Barbu la Ministerul Muncii, publicate in Monitorul Oficial
Comunitatea evreilor, reactie dura la adresa lui Ponta: „O greseala politica imensa si de neacceptat”

Instanta a mentinut astfel decizia de arestare preventiva data pe 4 februarie de Curtea de Apel Bucuresti. De asemenea, avocata Liana Petrovici va fi cercetata in continuare sub control judiciar, relateaza Agerpres.

Adrian Sarbu a fost retinut saptamana trecuta de procurorii de la Parchetul General, fiind acuzat de savarsirea infractiunilor de instigare la evaziune fiscala (doua acte materiale), spalare de bani (doua acte materiale) si instigare la delapidare.

Procurorii de la Parchetul General sustin ca, la solicitarea lui Adrian Sarbu, inculpatii Liliana Serban, Roxana Dorina Grigoruta, Eugenia Balan (arestata in alta cauza), Sorin Dinu, Daniela Reghina Cozac (cercetata in stare de libertate), Rodica Crisbasan si Dragos Chis, impreuna cu Diana Atanasiu si Dragos Eremia, au folosit o schema infractionala in scopul sustragerii de la plata taxelor catre bugetul de stat, schema in care au fost interpuse mai multe societati comerciale, care au derulat operatiuni fictive, in intervalul 2011 – 2014, in relatia cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societatile din grupul Mediafax (SC Mediafax Grup SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL).

In motivarea arestarii, magistratii au precizat ca mogulul media a mintit cand a afirmat ca subordonatii sai au pus la cale fraudarea imperiului media. Judecatorii considera ca Sarbu s-ar face vinovat de incheierea unor contracte pe drepturi de autor pentru angajatii „Mediafax” cu mai multe firme „fantoma”. De asemenea, ei sustin ca este exclus ca Sarbu sa fi oferit consultanta in valoare de 4500 de lei/ora propriei firme si ca, in acest caz, ar fi vorba de delapidare.

COMENTARII

DISQUS: 0