Adrian Nastase despre Basescu: „Fost comunist MINCINOS si ranchiunos”

Adrian Nastase despre Basescu: „Fost comunist MINCINOS si ranchiunos”

Dupa ce Traian Basescu a trimis o noua sageata otravita catre Adrian Nastase, acuzandu-l ca a acoperit nereguli mari in perioada in care a fost prim ministru, acesta din urma a reactionat printr-o postare pe blog in care il numeste pe seful statului "fost comunist mincinos si ranchiunos".

Turcan: La prezidentiale, problema fundamentala e cine preia „doctrina Basescu”
2010, un an de groaza pentru romani

Adrian Nastase a pus seria de atacuri lansate de Traian Basescu la adresa sa pe seama faptului ca publicarea rezultatelor referendumului din 2011, care arata ca ar fi trebuit sa fie demis dupa referendumul din vara lui 2012, nu i-a picat tocmai bine sefului statului. Totusi, fostul premier ii da replica intr-o postare pe blog intitulata "Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu".

"Sa fie publicata dovada din care rezulta, cu evidenta, ca referendumul de demitere a fost valid, ei bine, lucrul asta iti creaza, probabil, un sentiment de disperare si de furie impotriva tuturor. In plus, sa vezi, in aceeasi zi, ca intr-o alta tara aflata pe axa cu Washingtonul, presedintele este “suspendat” de armata si inlocuit cu un Zegrean local, evident ca iti vine sa te duci la televizor si sa incepi sa ataci in toate directiile, ca sa incerci sa ascunzi printr-o diversiune, “revelatia” recensamantului si informatiile externe", a scris Adrian Nastase pe blog.

Fostul prim ministru Adrian Nastase se refera in continuare la Traian Basescu ca la "«un  fost comunist» mincinos si ranchiunos" si arata ca acuzatia lui Traian Basescu privind semnarea unui contract cu Bechtel doar pentru a putea ajunge la Casa Alba este falsa, intrucat prima sa vizita la Washington a fost facuta in 2001, inainte de momentul indicat de presedinte.

"Prima mea vizita la Casa Alba a fost in 2001, inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Am mai fost, la Casa Alba in martie 2004, cu ocazia depunerii instrumentelor de aderare la NATO, dar decizia privind aderarea tarii noastre fusese luata inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Nici vizita din iulie 2004 in Biroul Oval nu a avut vreo legatura cu Bechtel-ul. Am considerat si consider si acum ca un contract major, «emblematic», ar fi putut avea un impact major pentru ridicarea nivelului schimburilor economice bilaterale la nivelul relatiilor politice", scrie Nastase, apreciind ca "fostul presedinte Basescu a sabotat acest contract important, blocandu-l timp de doi ani, in perioada 2005-2006".

Raspunzand la acuzatia de lasitate, Nastase a replicat, ironic, ca "fostul presedinte poate, intr-adevar, sa ne dea lectii – si cum sa-ti dai demisia in 5 minute, si cum sa ramai la Cotroceni dupa ce alegatorii au votat demiterea ta".

Legat de afirmatia lui Basescu cum ca "Petrom s-a privatizat prin lege, Nastase i-a amintit sefului statului ca privatizarea acestei companii era o conditie inclusa in memorandumul semnat in 2000 cu Banca Mondiala, semnat chiar si de Traian Basescu".

Traian Basescu a declarat intr-o emisiune televizata ca nu va tolera "furturi prin lege" ca pe vremea cand premier era Adrian Nastase, dand exemplu un contract "pagubos" semnat cu Bechtel, semnat pentru a fi primit la Casa Alba. Presedintele a subliniat ca Nastase a fost "atat de las" incat nu a vrut sa semneze singur contractul, si atunci actul a fost trecut prin Parlament, devenind lege.

El a mentionat ca acest "furt" prin lege continua, el dand ca exemplu memorandumul cu Rompetrol si transferul terenului institutului de cercetare agricola din Insula Mare a Brailei catre CJ Braila.

COMENTARII

DISQUS: