Unul din miile de cazuri de abandon scolar. Copil de 12 ani din Romanesti, condamnat la saracie

Un reportaj tulburator al Median Research Centre (MRC), realizat in cadrul proiectului Media Resource: Jurnalistii lucreaza cu ONG-istii, dezvaluie un fenomen mai putin cunoscut: exploatarea copiilor prin munca. Este cazul unui baiat de 12 ani, din Romanesti, Iasi.

Se dubleaza taxele pentru pasapoarte
A intrat cu microbuzul de calatori in gard. Accident grav pe E583

Reportajul prezinta viata lui Alex, care este dominata de treburile casnice de la taiat via pana la ingrijitul animalelor, iar scoala e aproape abandonata. In Romania, statisticile sunt dure,  22%dintre copiii din mediul rural se simt obositi pentru ca muncesc inainte sau dupa scoala, conform unui raport al World Vision Romania. In timp ce rata abandonului scolar la nivelul Romaniei era de 17,8%i ar in 2014 a atins 18,1%, conform Eurostat.

Se sprijina de un copac din curtea scolii din Romanesti, un sat din judetul Iasi. E in clasa a sasea. Pustiul de 12 ani deschide de citeva ori gura, da sa spuna ceva, respira adinc, cu suieraturi, dar nu gaseste nici un cuvint. Se incrunta, priveste intr-un punct fix si incearca iarasi sa-ti explice cum ar arata o zi din viata lui, daca ar fi exact asa cum isi doreste. Incearca pret de cinci minute, care trec  incet, masurate de o sufocare intretaiata de respiratia sacadata si zgomotoasa. Vezi cum isi incordeaza toti muschii si ti se pare ca-l doare ceva. Se straduieste sa te lase inauntru, sa-ti arate ce gindeste.

„Nu pot sa explic. Nu stiu cum sa spun.” Copiii saraci aud, in medie, pe an, cu opt milioane de cuvinte mai putin decit cei din familiile instarite. Cind ajung la 4 ani, diferenta creste pina la 30 de milioane. Apoi intra la scoala, unde, cel mai adesea, sint pedepsiti si stigmatizati ca nu tin pasul cu ceilalti colegi. Daca traiesc la tara, ca Alex, au grija de animale, merg la cimp si prin sat, sa munceasca, apoi, cind se face noapte, adorm cu caietul de teme in fata. Parintii ii consoleaza.

Le spun ca nu-i duce capul, dar sint buni si muncitori. Iar copiii ii cred si continua sa munceasca.

In Romania, mai bine de jumatate dintre copiii din mediul rural nu merg la liceu. Multi abandoneaza scoala inainte sa fi terminat clasa a opta. In banca sint obositi, profesorii ii mustra, ei nu inteleg mare lucru si, pe scurt, nu le place. Acasa, parintii ii mustra si ei ca iau note mici, inainte sa-i trimita la treaba. „Daca ramin repetent, nu mai vin la scoala”, iti spune Alex.

Ii place matematica, dar nu tot timpul. „Citeodata e greu si nu prind totul din clasa. N-am ce face, trebuie sa am grija de animale, sa stau cu cel mic, sa merg la vie… Doar n-o s-o las singura pe mama?! Fratii mei sint plecati la munca, tata, la fel…. Doar n-o sa las animalele sa moara?!”  Andrei, fratele lui mai mare, ar fi trebuit sa fie in clasa a opta, dar a abandonat scoala anul trecut. „Am incercat sa-i conving pe parintii lui sa-l trimita la scoala”, isi aminteste Ioan Stegariu, directorul scolii din Romanesti. „Am mers de multe ori si vorbeam cite patru ore, sa le explic ca macar opt clase trebuie sa termine. Dar n-am reusit sa obtin decit o zi de scoala. A doua zi, copilul a venit si apoi a disparut iarasi. Marian, cel mai mare dintre frati, a terminat opt clase si n-a mai vrut sa mearga la un liceu vocational. Din momentul acela, Andrei a mers cu el sa munceasca prin comuna si nu s-a mai intors la scoala.”

Muncitorii-copii care ramin invizibili

La inceput, lui Alex ii este frica sa-ti povesteasca ce face acasa. Cind intri in clasa lui, toti copiii se reped sa-ti spuna ca nu-si ajuta parintii. Se joaca. Daca au note mici, e fiindca se joaca prea mult. Se grabesc sa precizeze ca nu le ia mai mult de doua ore pe zi sa dea apa la ciine si graunte la pasari. Te mira precizia asta. Cind esti mic, rareori cronometrezi. De obicei se intimpla pe dos: pierzi notiunea timpului. Alex, ca si colegii lui, pare sa fi invatat o lectie care i-a intrat bine in cap si pe care o recita pe dinafara.

Mentalitati la rascruce

Lui Alex ii place mai mult sa taie via decit sa aiba grija de animale. Sa mearga la cimp cu caruta e munca lui preferata. „E mai usor sa incarci finul sau lemnele, la padure, decit sa ai grija de animale, in curte”, iti spune. E mindru ca a invatat sa mine caiii si ride cind isi aminteste de cite ori a intrat cu caruta intr-un gard. E prima data cind zimbeste. Iti povesteste anevoie astfel de intimplari si numai fiindca l-ai intrebat daca i se pare rusinos sa muncesti. Nu, nu i se pare. I-au spus parintii ca munca nu-i rusine. De la scoala nu lipseste prea des. Numai cind vine vremea muncilor agricole sau „cind vreau sa mai cistig un ban, prin sat. Sau daca are mama nevoie de mine, ca nu poate singura, si cu cel mic, si cu atitea animale.”  Alex enumera mindru ca are grija de trei vaci, cinci cai, intre 10 si 30 de iepuri, in functie de citi taie si citi vinde, 10 – 11 gaini, trei giste, un porc „mai mare si citiva mai mici”.

De cele mai multe ori, viata copiilor care muncesc sta sub semnul saraciei. De si mai multe ori,  e conditionata de lipsa locurilor de munca decente pentru tineri si de mentalitatile impartasite de oamenii din comunitatile in care traiesc. Scoala din Romanesti e un prilej de mirare in judet. Se afla intr-un sat in care nu exista apa curenta, nici drumuri asfaltate, iar copiii promoveaza examenele nationale, desi dascalii lor spun ca unii dintre ei ar avea nevoie de logoped. Directorul scolii ii cunoaste personal pe mai toti copiii si-i viziteaza acasa, tinindu-se de capul parintilor sa-i trimita la scoala. „De cite ori am mers sa vorbesc cu parintii lui Alex, mi-au spus ca ei fac tot ce pot, dar ca nu-i pot obliga. Daca ei nu vor, nu-i pot forta. Nu-i chiar asa. Decizia de-a merge la scoala, macar pina la sfirsitul clasei a opta, n-ar trebui sa apartina copilului”, isi aminteste Ioan Stegariu.

Stie ca familia lui Alex nu-i saraca, judecind dupa animalele care traiesc in curte. „Dar nu vor sa investeasca in educatie. Am mai avut un caz, odata. Tatal unei fetite era absolut de acord sa mearga fata la scoala, atit timp cit nu scotea nici un ban din buzunar. M-am tinut de capul lui sa o trimita la liceu, dar n-a vrut. Ar fi trebuit sa plece din sat si nu voia sa-si asume cheltuielile. Cred ca are legatura cu nivelul de aspiratii. Daca nu vrei pentru copilul tau un viitor care sa se petreaca in afara satului, atunci nu investesti in educatia lui”, explica directorul. Pe holurile scolii vezi panouri mari, cu versuri din Eminescu, afise despre ecologie si protejarea naturii, alaturi de foi printate pe care e scris numele copiilor cu cele mai mari medii. Fiecare dintre ei a primit, in semn de recunoastere, cite un pix pe care e imprimat logo-ul scolii si oricine poate urmari pe blog ce se intimpla in excursiile la care participa premiantii. In felul acesta, copiii devin mai putin rupti de lume si  nu se mai simt invizibili.

Nu se stie daca tinerii din mediul rural sint activi sau inactivi economic

In dimineata in care Alex este la ore, fratii lui traverseaza satul de vreo trei ori, cu caruta. Ioan Stegariu, unul dintre putinele cadre didactice care locuiesc in Romanesti si nu fac naveta, ii opreste sa afle cum le merge de cind au abandonat scoala. Citeodata muncesc cu ziua, alteori merg la padure cu tatal lor, sa aduca lemne, si au grija de animale. Spun ca uneori cistiga intre 100 si 300 de lei pe zi si ca nu folosesc banii pentru ei, ci pentru gospodarie. „Deci lucreaza in gospodarie, alaturi de familia lor”, intareste directorul scolii, care a incercat sa-l aduca pe Andrei inapoi in banca, povestindu-i ca fara opt clase, nici macar permisul auto nu va putea sa-l obtina.  Aici e punctul nevralgic  al legislatiei internationale care protejeaza drepturile copilului. La nivel global, se estimeaza ca ar trai 168 de milioane de copii cu virste cuprinse intre 5 si 17 ani care muncesc, dar un procent ridicat ramine intotdeauna invizibil tocmai fiindca lucreaza in agricultura si menaj, in gospodaria parintilor.

Orice munca platita, alaturi de activitatile neplatite de productie a bunurilor pentru consumul personal sint considerate forme de munca, in conformitate cu standardele Organizatiei Internationale a Muncii (OIM). In ceea ce priveste munca minorilor,  OIM face diferenta intre copiii activi economic si copiii inactivi economic. Orice copil care munceste alaturi de o ruda ca sa produca bunuri care urmeaza sa fie vindute este considerat activ economic, chiar daca nu este platit. La fel si copiii neplatiti care ajuta la muncile domestice, in alte gospodarii. Un copil care ajuta la muncile casnice in gospodaria parintilor este insa considerat inactiv economic. Exact aceleasi treburi, precum ingrijirea animalelor, caratul apei, curatenia generala sau supravegheatul celor mici, daca sint facute de oameni din afara, sint considerate insa „servicii in productia usoara” si tin de activitatea economica.

Mai mult, in majoritatea gospodariilor din satele sarace, tot ce se produce e destinat supravietuirii. De la ingrijirea animalelor la muncile in gradina sau pe cimp, totul intra, din punct de vedere legal, in „productia pentru consum propriu”. Conform definitiei muncii, stabilite de OIM, toti cei care participa la aceste activitati sint activi economic. Implicit, copiii din aceste familii care ajuta si ei la ingrijirea animalelor sau la muncile agricole, ar trebui sa fie considerati activi economic. Si aici standardele internationale se contrazic unele pe altele: copiii care muncesc in propria gospodarie sint si activi, si inactivi economic.

Nu se intra cu bocancii in viata privata

Confuzia apare pentru ca in mediul rural munca domestica a copiilor depaseste cu mult limitele muncilor casnice, asa cum sint intelese prin standardele internationale. Pentru ca legislatia muncii s-a dezvoltat pe fondul industrializarii, majoritatea normelor care reglementeaza munca domestica au in vedere activitatile din locuintele urbane, unde se sterge praful sau se matura, dar nu sint carate galeti de apa, nu se praseste si nu sint taiate lemne. Conventia OIM  nr. 138 stabileste ca un copil explotat prin munca fie nu are virsta legala pentru angajare, fie este implicat in munci periculoase, care, prin conditiile in care se desfasoara sau prin timpul pe care il rapesc, ii dauneaza sanatatii, securitatii sau moralitatii ori il impiedica sa invete. Prin Conventia OIM nr. 182 se interzice angajarea minorilor in activitati care ii expun la riscuri fizice, psihologice sau sexuale. Un angajator, asadar, este obligat sa nu lucreze cu minori pentru munci grele sau periculoase. Pe un parinte insa nu-l impiedica nimeni.

„Daca nu-l duce capul, mai bine sa munceasca decit sa fure”

Cu parintii, in schimb, se lucreaza cel mai greu. „Eu as fi vrut sa invete”, iti spune mama lui Alex. „De multe ori, m-am certat si cu barbata-meu, sa nu-l mai puna atita la treaba pe Alex, sa-l lase sa-si faca temele. Dar daca nu-i place scoala, n-am cum sa-l oblig. Casa asta mare au construit-o toti patru. Poate nu-l duce capul la scoala, dar, uite, invata o meserie, invata sa construiasca, sa sudeze, sa taie lemne… Decit sa dea in cap sau sa fure, mai bine sa munceasca linga noi… Ar incapea o casuta acolo, in curte” si arata cu mina spre iarba care se intinde in spatele casei. Marian, fiul cel mare, nu-si inchipuie c-ar pleca vreodata din sat. Andrei, fratele lui care ar trebui sa fie in clasa a opta, vrea sa plece in strainatate, „ca asa e virsta. Ai nevoie de aventura cind esti tinar”.

Alex poate sa mearga la ore atit timp cit nu ramine repetent. Directorul a vorbit cu ceilalti colegi de la scoala, fiindca repetentia nu pare sa fie o solutie pentru copiii din sat. Dimpotriva, e un pasaport pentru abandonul scolar. Era sa-l piarda pe Alex in clasa a doua, cind a trebuit sa repete anul. A fost dovada clara pentru parinti ca baiatul pierde vremea la scoala, fiindca oricum nu invata. Fiind inca mic, atunci i-au mai dat o sansa. Lui Alex i-a intrat insa bine in cap ca a fi repetent e un lucru rau si de rusine. Daca n-are timp sa invete, atunci mai bine se retrage cu totul si face bani, ca fratii lui. „Noi avem cultura aceasta, in care nu acceptam ca exista un timp personal de absorbtie a informatiilor pentru fiecare copil in parte. Uneori, in functie de contextul de viata, absorbtia poate sa fie mai lenta si fiecare copil are ritmul lui in care se dezvolta”, explica Ioan Stegariu. A intins pe holul scolii o pancarta pe care scrie „scoala deschisa”.

O scoala, adica, in care accesul la resurse este cit se poate de usor si unde membrii comunitatii se pot intilni, ca sa rezolve impreuna problemele. Holul insusi este o sala mare si incapatoare, iar nu un coridor.

COMENTARII

DISQUS: