Razboi pe osemintele lui Cuza. Cei din Ruginoasa vor „repatrierea” marelui domnitor

Razboi pe osemintele lui Cuza. Cei din Ruginoasa vor „repatrierea” marelui domnitor

Comunitatea locala din Ruginoasa se ia la „tranta“ cu institutiile locale si centrale pentru „repatrierea“ osemintelor domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Adomnitei si Carlan se cearta iar pe banii Guvernului
Cum isi face Primaria reclama

„Razboiul oaselor“, inceput imediat dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, este mai actual ca niciodata printre locuitorii comunei iesene. Acestia vor cu orice pret sa respecte ultima dorinta a domnului Unirii Principatelor si sa inapoieze ramasitele lumesti ale acestuia, aflate in pribegie inca din anul 1944. „Intre vorbele razlete cele mai putu intelege principesa, fura de iertare… Ruginoasa, patrie si copii“, spunea Elena Cuza intr-un interviu acordat la inceputul secoluli XX presei de la Bucuresti despre ultimele clipe din viata fostului domnitor. Potrivit unui document descoperit recent in arhiva bisericii din Ruginoasa se atesta faptul ca osemintele domnitorului urmau sa se intoarca in comuna ieseana de la Curtea de Arges, unde au fost duse in 1944, cu putin timp inainte ca rusii sa rupa frontul la Tg. Frumos.

Anul trecut, in prima zi a lunii septembrie, la cerintele locuitorilor din comuna s-a format si un comitet de initiativa care sa readuca osemintele lui Cuza „la locul sau de veci, acolo unde sufletul sau s-a contopit cu tarana pamantului Ruginoasei. Cripta din interiorul Bisericii Domnesti «Adormirea Maicii Domnului» din Ruginoasa il asteapta“, dupa cum au transmis membrii acestui comitet. Din acest organism fac parte cadre didactice, preotii din comuna, dar si autoritatile locale in frunte cu Ionel Morariu, primarul comunei Ruginoasa.

Pana in prezent, memoriile depuse catre institutiile abilitate spre a obtine o decizie in acest sens au fost cat se poate de evazive, au aratat reprezentantii comitetului intr-o adresa trimisa „Ziarului de Iasi“. „Citam din raspunsul Ministerului Culturii: «Intelegem dorintele de afirmare a importantei istorice a localitatii Ruginoasa si interesul privind atragerea vizitatorilor pe langa Palatul Cuza, recent reabilitat si redeschis circuitului turistic…».

Importanta istorica a localitatii Ruginoasa este bine stabilita. Nu dorinta de afirmare ne indreapta pe noi in abordarea acestui subiect, ci dorinta cetatenilor acestei localitati de a respecta dorinta de suflet a Marelui Domnitor“, au precizat acestia. In prezent, acestia sunt hotarati sa faca demersuri pe langa Primaria municipiului Iasi, respectiv Fundatia culturala „Mihail Kogalniceanu“ pentru a repara abuzul realizat de aceste doua institutii in luna aprilie a anului 1947. „Osemintele domnitorului Cuza au fost luate abuziv de catre Primaria Iasi si Fundatia Kogalniceanu de la Manastirea Curtea de Arges si amplasate la Biserica Trei Ierarhi. Nu au avut niciun document, nicio hotarare emisa in acest sens la acea data. Pur si simplu au fost luate. In schimb, noi avem procesul verbal redactat in momentul cand au fost evacuate osemintele din cauza razboiului la Curtea de Arges. In document se prevedea ca vor fi retrimise la Ruginoasa imediat ce acest lucru va fi posibil“, spune Cristina Axinia, directorul Centrului Cultural din comuna si membra a comitetului de initiativa.

Unde ar putea fi puse osemintele

Unul dintre cei mai reputati istorici ai Iasului considera ca demersul autoritatilor din Ruginoasa are legitimitate. Profesorul universitar Mihai Cojocariu, cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universitatii „Cuza“, crede ca „repatrierea“ osemintelor trebuie realizata intr-un monument funerar nou, construit special pentru a evidentia posteritatea domnitorului. O alta opinie a universitarului iesean este ca osemintele sa fie reinhumate in soclul statuii lui Cuza din Piata Unirii. „Cuza ar merita. Nu sa fie inmormantat intr-un ungher. Ar trebui inmormantat asa cum s-a meritat cu marii eroi ai unui popor. Trebuie un monument special conceput acestuia in parcul de la Ruginoasa. In acest fel, ar spori atractivitatea. In prezent, biserica de la Ruginoasa este lacas de parohie. Altul era statutul in momentul in care era capela sturdzeasca, si apoi a familiei Cuza. Totusi, decat la «Trei Ierarhi», unde a fost depus mai curand din intamplare in cautarea unui loc, preferabil este la Ruginoasa. Opinia mea, cel mai potrivit este la Ruginoasa, intr-un monument construit din temelii. Un monument funebru. Un alt loc este vechea biserica din comuna, in cripta unde l-a depus Elena Cuza in anul 1907. O alta varianta, de luat in seama, ar fi in soclul statuii din Piata Unirii din Iasi“, a opinat profesorul Cojocariu.

COMENTARII

DISQUS: