Disponibilizatii de la Fortus vor primi banii in doua luni

Disponibilizatii de la Fortus vor primi banii in doua luni

Planul de reorganizare al Fortus a fost prezentat ieri oficial presei de catre administratorul judiciar, consortiul format din EuroBusiness LRJ SPRL si ISD Insolvency SPRL. Conform actului normativ, fostul combinat de utilaj greu trebuie sa-si dubleze cifra de afaceri in urmatorii trei ani si sa genereze 600 de noi locuri de munca.

Cinci milioane de euro risipite in Iasi
Lucrarile la Complexul hidroenergetic Lunca – Pascani-finalizate cel mai devreme peste trei ani

In perioada urmatoare, conducerea societatii a sustinut ca va achita salariile compensatorii restante ale personalului disponibilizat. "Avem o restanta de 449.000 de lei. In urmatoarele doua luni vor fi organizate licitatii pentru vanzarea unor bunuri excedentare. Din banii obtinuti, se va achita aceasta restanta. Daca piata nu va reactiona la aceste licitatii, vom cauta resurse interne pentru a stinge aceasta datorie. Pentru personalul angajat al firmei am ajuns la o intelegere cu sindicatul prin care achitam doua chenzine lunar", a declarat Gheorghe Chisca, directorul executiv al Fortus.

Acesta a adaugat ca, pentru primul an dupa aplicarea planului de reorganizare, societatea are asigurata productia in proportie de 75 la suta. Autoritatile locale prezente la sediul firmei, odata cu prezentarea acestui plan, au declarat ca vor sprijini neconditionat reabilitarea fostului CUG.

"Vom solicita Guvernului darea in plata a 70 hectare de teren excedentar, din care Consiliul Judetean va cere 30 hectare. Incercam astfel sa stergem o parte din datoria firmei catre bugetul de stat si totodata sa infiintam un parc industrial care sa ajute aceasta zona a municipiului, dar si Fortus", a declarat un reprezentant al CJ.

Zilele acestea, conducerea Fortus a reusit sa obtina o compensare pentru o mica parte a datoriei catre stat. "Este vorba despre compensarea dintre TVA pe care trebuia sa o incasam si datoria noastra catre buget. Valoarea compensarii este de 4,4 milioane de lei", a precizat Gheorghe Chisca. Acesta, impreuna cu administratorul judiciar, a solicitat sprijinul parlamentarilor ieseni pentru promovarea unei modificari legislative care ar putea ajuta Fortus. "Este vorba despre legea care interzice participarea la licitatie a unei firme aflate in insolventa. Avem aprobat un plan de reorganizare cu niste termene limita in ceea ce priveste achitarea creantelor asumate. In conditiile in care cazierul fiscal este in regula, dorim sa putem participa la astfel de licitatii care ar fi nu numai in interesul nostru, ci si al economiei nationale", a sustinut directorul executiv si reprezentantul EuroBusiness, Eduard Pascal.

COMENTARII

DISQUS: