Discursul Insarcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA cu ocazia inaugurarii American Corner din Bucuresti

Discursul Insarcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA cu ocazia inaugurarii American Corner din Bucuresti

Buna dimineata,
Va multumesc foarte mult ca sunteti alaturi de Ambasada SUA si Biblioteca Nationala a Romaniei in acest moment foarte special: inaugurarea American Corner Bucuresti.

Jandarmii din Iasi, mobilizati de sarbatoarea Sfanta Maria
De Valentine’s Day Iulius Mall premiaza dragostea cu un safari in Africa

Nu am fi putut deschide acest centru de informare astazi in absenta prietenilor si partenerilor nostri de la Ministerul Culturii, Ministerul Educatiei, Ministerul Afacerilor Externe, Primaria Bucuresti, ONG-uri si asociatii profesionale, licee si universitati, biblioteci, muzee si alte organizatii culturale, IREX si Comisia Fulbright.
Asadar, va multumesc tuturor pentru prezenta.
Sunt onorat sa inaugurez al noualea American Corner la Biblioteca Nationala a Romaniei, o institutie de prestigiu cu care suntem mandri sa fim asociati. Suntem bucurosi sa ne unim fortele cu Biblioteca Nationala a Romaniei pentru a raspunde interesului romanilor pentru Statele Unite ale Americii.
Programul American Corners in Romania a inceput in anul 2005. El ne permite sa construim si sa consolidam relatiile dintre cele doua tari, sa promovam cultura si valorile americane, precum si invatarea limbii engleze, sa incurajam studiul in Statele Unite si sa intram intr-un dialog real cu publicul din Romania.
Centrele de informare si resurse American Corners sunt rezultatul unor parteneriate intre Ambasada SUA si institutiile gazda din Romania. Ele ofera acces gratuit la informatii exacte despre Statele Unite ale Americii.
In prezent, exista American Corners la Baia Mare, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Tirgu-Mures, Timisoara, Bacau si Constanta. Centrul de la Bucuresti, gazduit de Biblioteca Nationala a Romaniei, va deveni al noualea American Corner de succes.
Centrele de resurse si informare sunt spatii de dialog. Ele asigura un mediu primitor, unde romanii pot avea acces la informatii si pot invata despre Statele Unite.
In acelasi timp, American Corners sunt centre de informare si interactiune, unde mintile creative, curioase si deschise sunt extrem de apreciate. Sunt locuri unde se pot dezvolta noi abilitati sau se pot perfectiona cele deja existente, precum antreprenoriatul, abilitatile de prezentare si comunicare, competentele de limba engleza si de utilizare a celor mai noi tehnologii.
Romanii pot afla raspunsuri la intrebari despre Statele Unite si subiecte de interes mondial precum traficul de persoane, schimbarile climatice, prosperitatea economica, securitatea internationala, prin intermediul conferintelor digitale si al webchaturilor.
La American Corners aveti acces la baze de date electronice, publicatii, filme, fotografii si va puteti intalni cu invitati veniti sa conferentieze prin Departamentul de Stat. Expozitiile, inclusiv cele de afise, ilustreaza diversitatea societatii americane.
Astazi vernisam doua expozitii interesante aici, in Atrium. Va incurajez sa le vizitati mai tarziu.
Prima dintre ele se numeste „Visual Power: 21st Century Native American Artists/Intellectuals”. Ea ilustreaza contributiile amerindienilor  la societatea americana, fie in calitate de savanti, profesori, curatori de muzee, scriitori, fie in calitate de mestesugari sau autori de filme si fotografii menite sa documenteze mostenirea lor culturala si lupta pentru suveranitate.
A doua expozitie de afise „America 24/7”, insotita de o carte pe care va invitam sa o luati cu dumneavoastra, este rezultatul unui proiect al autorului si editorului american David Elliot Cohen si al fotografului american Rick Smolan. Peste 25.000 de fotografi din Statele Unite, inclusiv 36 de castigatori ai premiului Pulitzer, au raspuns invitatiei de a-si fotografia orasele, familiile, vecinii si prietenii, 24 de ore din 24, timp de sapte zile. Cele mai bune fotografii care ilustreaza diversitatea Americii autentice au fost incluse in expozitie.
Ma voi opri aici, insa nu inainte de a le multumi doamnei dr. Elena Tirziman, director general al Bibliotecii Nationale a Romaniei si colegilor dumneaei, bibliotecari si specialisti, pentru eforturile valoroase investite in acest centru de informare modern. Apreciem cu adevarat profesionalismul si entuziasmul dumneavoastra!
Doresc sa le multumesc ministrului Culturii, Daniel-Constantin Barbu, doamnei subsecretar de stat Irina Sanda Marin Cajal si colegilor dumnealor, precum si Ministerului Culturii pentru sprijinul extraordinar acordat acestui proiect.
Si nu in cele din urma, doresc sa va multumesc dumneavoastra, tuturor celor prezenti. Sunteti nu doar invitatii nostri, ci si partenerii nostri apreciati. Prin ideile si participarea dumneavoastra, speram sa avem un American Corner plin de energie, cu programe inovatoare, interactive si interesante, care sa apropie publicul roman de societatea americana contemporana si sa contribuie la o mai buna intelegere a istoriei si culturii Statelor Unite.
Va doresc succes!

COMENTARII

DISQUS: