Denuntatorul prefectului suspendat, turnator pentru a scapa de un dosar de coruptie?

Denuntatorul prefectului suspendat, turnator pentru a scapa de un dosar de coruptie?

Avocatul lui Radu Prisacaru a cerut, la termenul de judecata de ieri, ca DNA sa aduca dosarul penal in care a fost cercetat Dorin Forna pentru deturnare de fonduri europene. Avocatii apararii sustin ca denuntatorul prefectului suspendat a fost cercetat de DNA penru acte de coruptie in 2005, iar dupa ce l-a turnat la Parchet  pe Radu Prisacaru, in 2007 Dorin Forna a fost  scos basma curata de procurori.

Alcoolemie record la Iasi. Un barbat a baut 4 litri de tuica
Au « cazut » din fotoliul de director

La termenul  care a avut loc ieri la Curtea de Apel Iasi, avocata Sandra Gradinaru a cerut sa fie anexat la cauza "Mita la prefect" dosarul in care Dorin Forna a fost cercetat de DNA.  Avocatii vor sa vada daca in acel dosar s-a mentionat faptul ca in cazul in care inculpatul face un denunt beneficiaza de o  reducere a limitelor de pedepse.

"El avea un dosar de coruptie la DNA Iasi, era cercetat de Directia Nationala Anticoruptie pentru infractiuni de coruptie, iar dupa ce a avut loc asa-zisul flagrant, domnul Forna, in mod miraculos, a primit solutia de scoatere de sub urmarire penala. Deci in 2007, flagrantul in cazul Prisacaru a fost in 2006, in 2007 a primit solutia de scoatere de sub  urmarire penala denuntatorul din prezenta cauza", a declarat Sandra Gradinaru, avocat. Magistratii ieseni au fost de acord ca Parchetul sa aduca dosarul in care a fost cercetat Dorin Forna. La termenul de ieri era programat sa se vizioneze filmul flagrantului lui Radu Prisacaru. "Am solicitat instantei sa dispuna amanarea vizualizarii interceptarilor audio-video pe motiv ca acestea nu au fost  expertizate, acestea sunt simple copii, originalele nu sunt la dosarul cauzei, iar toti inculpatii din cauza au contestat realitatea lor, au pretins ca exista pasaje intregi care au fost sterse, pasaje care daca ar fi existat pe interceptari  in continuare ar fi demonstrat nevinovatia lor", a completat Sandra Gradinaru. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru 30 mai. Prefectul suspendat Radu Prisacaru, fostul sef al ADS Iasi Flavius Ionita, omul de afaceri  Cristian Maftei si avocatul Toni Baltag sunt acuzati de luare de mita si complicitate la  luare de mita. G.T.

COMENTARII

DISQUS: