Adomnitei, ales vicepresedinte pe tara al PNL. Cozmanciuc, membru de drept

Adomnitei, ales vicepresedinte pe tara al PNL. Cozmanciuc, membru de drept

In urma Congresului Partidului National Liberal din 27-28 iunie a.c., Cristian Adomnitei, presedintele Organizatiei Teritoriale a PNL Iasi a fost ales vicepresedinte al partidului la nivel national.

Procurorii ieseni au avut mai mult de lucru in 2010
Blue Air incepe operarea a trei zboruri zilnice intre Iasi si Bucuresti

Cu un numar total de 1230 de voturi din aproape 1500 de voturi valabil exprimate, liderul liberalilor ieseni a obtinut astfel unul din cele mai bune rezultate intre vicepresedintii din cadrul viitorului birou politic.

„Privesc votul de ieri ca pe un semn de apreciere al tuturor colegilor liberali din tara pentru mine, dar, in acelasi timp, este si o raspundere pe masura. Anul acesta, in toamna, voi implini 20 de ani de apartenenta la PNL. Sunt deja la al doilea mandat de vicepresedinte si ultimii ani au fost foarte incarcati pentru PNL; am avut multe competitii electorale si interne, multe randuri de alegeri. Cu 13 presedinti de consilii judetene, aproape 900 de primari si aproximativ 150 de parlamentari, PNL a incheiat o etapa foarte importanta din viata sa, cu rezultate remarcabile.  Romanii vor acum de la liberali alt drum. Cred ca a venit momentul ca acest lucru sa fie pus in practica: ma refer aici la fuziunea cu PDL, apartenenta la PPE si alegerile prezidentiale din acest an. Aceste tinte ne vor ajuta sa realizam ce ne-am propus la acest congres: zece ani de guvernare liberala. Privesc cu incredere spre viitorul PNL si al filialei din Iasi. Stiu ca din aceasta postura de vicepresedinte voi reusi si vom reusi impreuna. PNL este o echipa castigatoare, este cea mai frumoasa echipa!”, a declarat Adomnitei.

Totodata, PNL Iasi va avea in viitorul Birou Politic National, organismul executiv de conducere, doi reprezentanti. Pe langa vicepresedintele Cristian Adomnitei, si deputatul Mugur Cozmanciuc va fi membru de drept, conform statutului partidului, in calitate de vicelider al grupului PNL din Camera Deputatilor.

PNL Iasi a fost reprezentat la Congresul PNL de un numar de 39 de delegati cu drept de vot, fiind astfel una din cele mai bine reprezentate organizatii din tara. Delegatia PNL Iasi a numarat peste 80 de persoane si a fost compusa din presedintele PNL Iasi, toti parlamentarii liberali, un numar mare de primari, vicepresedinti ai filialei judetene si municipale, membri ai birourilor de conducere ai TNL, CSL, consilieri locali si judeteni.

COMENTARII

DISQUS: