80% la PSD – Cum s-a impartit vestitul „fond al lui Dragnea“ in judetul Iasi!

Asta in conditiile in care PSD a castigat ultimele alegeri locale, la votul pentru CJ, cu aproape jumatate din procentul banilor pe care ii primeste: 43%. Chiar daca ar fi sa luam in considerare numarul total al primarilor, PSD are in judet circa 60%.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi continua campania impotriva lipsei de experienta din CV
Sute de locuri neocupate la universitatile iesene

Banii alocati de Guvern prin Programul National de Dezvoltare Locala s-au dus insa la Iasi in proportie de peste 80% in comune conduse de PSD. Sumele au fost aprobate in 2015, pe timpul Guvernului PSD, unde la ministerul de resort titular a fost Liviu Dragnea, apoi omul lui de incredere, Sevil Shhaideh, grosul banilor venind la comune in anul electoral 2016. O alta cifra relevanta: daca impartim sumele primite per cap de locuitor, un iesean care are in sat primar PSD primeste in medie de la Guvern 1.368 de lei, in timp ce ieseanul ce are ghinionul sa locuiasca intr-o comuna cu primar PNL primeste aproape la jumatate: doar 750 lei. Iata la ce discriminari poate duce o administratie ultrapolitizata, dar si centralizata la maximum! O incitanta analiza, in continuare:

PSD si-a luat pana acum partea leului din Programul National de Dezvoltare Locala. Din fiecare cinci lei alocati de Guvern pentru dezvoltarea infrastructurii locale, patru au ajuns in comune conduse de primari membri PSD. Primarii PNL si PMP, celelalte doua partide care au castigat alegerile in localitati din judet in iunie 2016, si-au impartit leul ramas. Situatia s-ar putea repeta in noua etapa a PNDL, pentru care s-au putut depune proiecte pana vineri. Criteriile de selectare a obiectivelor de investitii pentru finantarea prin PNDL, adoptate in timpul Guvernului Victor Ponta, nu ofera nicio garantie ca fondurile nu vor fi alocate dupa criterii politice.

Judet mare, suma mica

In prima etapa a PNDL, 59 de comune conduse de primari PSD au obtinut finantarea unor proiecte de infrastructura, alaturi de 27 de comune conduse de liberali si cinci comune cu primari PMP. In total, Iasului i-au fost alocate 623,3 milioane de lei. Iasul este cel mai populat judet din tara, urmat fiind de Prahova. Suma primita ne plaseaza insa abia pe locul patru, dupa Bihor, Satu Mare si Timis. In medie, fiecarui iesean i s-au alocat prin PNDL 790 de lei, in timp ce la Bihor au ajuns 852,9 milioane de lei, adica 1.500 lei/locuitor. Din banii alocati Iasului, grosul s-a indreptat catre comunele conduse de primari PSD. Desi numeric acestea reprezinta nu mult peste 60% dintre comunele care au accesat programul, ele au primit 80% din suma totala alocata Iasului. Ca procent de votanti, la alegerile locale pentru desemnarea CJ PSD a obtinut si mai putin: 43%. Asadar, din cele 249 de proiecte finantate in judet, 182 au fost depuse de primari PSD, acestora revenindu-le 495,6 milioane de lei.

Erbiceniul, condus de un primar PSD, a fost comuna careia i s-au aprobat cele mai multe proiecte, respectiv opt. Altor trei comune cu primari PSD – Mogosesti, Schitu Duca si Vladeni – li s-au aprobat cate 7 proiecte, iar unui numar de cinci comune, toate cu primari social-democrati li s-au finantat cate 6 proiecte de investitii. Diferenta intre tratamentul aplicat de Guvern comunelor conduse de primari PSD si cel aplicat comunelor cu primari liberali este si mai evident daca se iau in calcul sumele primite pe cap de locuitor. Pentru fiecare satean dintr-o comuna condusa de social-democrati, Guvernul a alocat 1.368 lei. In cazul comunelor „liberale“, alocarea pe cap de locuitor a fost de doar 750 de lei.

Dintre comunele liberale, Trifesti si Probota au fost cele mai favorizate, acestora aprobandu-li-se spre finantare cate 5 proiecte. Majoritatea comunelor conduse de primari liberali au primit finantari pentru doar doua sau trei lucrari publice. O comuna mare precum Deleni, compusa din sase sate si avand o populatie totala de 10.000 de locuitori, a obtinut finantari totale de 920.000 de lei, pentru construirea unei gradinite si reabilitarea unei a doua. La Draguseni, comuna cu doar 1.500 de locuitori, au ajuns 5 milioane de lei, pentru modernizarea drumurilor satesti din cele doua sate componente. La Deleni au ajuns doar 87 de lei pentru fiecare locuitor, in timp ce la Draguseni, 3.350 de lei. In timp ce comuna Deleni este condusa de un primar PNL, la Draguseni a fost ales un primar social-democrat.

„Noi am primit finantare pe doua proiecte, dar am depus patru. Lucrarile la o gradinita erau evaluate la un milion de euro si am primit 500.000 de lei. Drumurile nu ni s-au aprobat. Am reusit noi sa facem rost de o finantare europeana. Ce a fost, a fost. Asteptam sa vedem ce urmeaza“, a declarat primarul comunei Deleni, Dumitru Prigoreanu.

In total, primarii liberali au beneficiat de finantari in valoare de 104 milioane de lei, iar cei ai PMP, de 23,4 milioane de lei.

573 proiecte

Pentru a doua etapa a PNDL, Consiliul Judetean si cele 98 de localitati din judet au depus in total 573 de proiecte, in valoare totala de 3,2 miliarde lei. Grosul banilor sunt solicitati de comunele si orasele judetului, acestea depunand in total 542 de proiecte, in valoare estimata de 2,7 miliarde lei.

„Noi nu am depus proiecte la intamplare, ci pe ceea ce s-a spus ca reprezinta prioritati. Suntem prinsi in masterplanul de apa-canal, dar cu doar 20 km de conducte, in timp ce la noi trebuie 100 km, pentru ca este cea mai mare comuna din judet. Am depus proiect pentru diferenta. Am depus pentru scoli, pentru ca s-a spus ca vor avea prioritate cele care nu au autorizatie sanitara de functionare. Am depus pentru iluminat, pentru ca si el este o prioritate. In total, runda asta avem 9 proiecte, in valoare de 89 milioane de lei. Avem pregatita cofinantarea pentru toate, doar sa fie aprobate“, a spus primarul din Deleni.

Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, declara recent ca va propune efectuarea unor modificari legislative pentru stabilirea unor criterii obiective de repartizare a fondurilor disponibile pentru proiectele din mediul rural. Normele actuale impun ministrului dezvoltarii sa decida cui aloca bani utilizand chiar si un singur criteriu la alegere dintre numarul locuitorilor beneficiari ai investitiei, momentul demararii lucrarilor, stadiul fizic al proiectelor deja incepute, incadrarea in prioritatile nationale sau capacitatea financiara a localitatii.

Marea miza: Fondul „Dragnea“ pentru clientela PSD a crescut de peste 5 ori

Suma aprobata in ianuarie de Guvernul Grindeanu pentru noul Plan National de Dezvoltare Locala 2017-2020 a crescut de aproape 6 ori. Suma totala alocata acum a ajuns la pretul a aproape doua autostrazi Iasi – Targu Mures: 6,6 mld. euro. Marea ingrijorare: banii se impart „din pix“, prin ordin de ministru.

Centralismul si alocarea discretionara a fondurilor guvernamentale va fi si mai accentuata pana la alegerile viitoare, din 2020. Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) – initiat in 2013 de Liviu Dragnea, pe atunci vicepremier si ministru al Dezvoltarii Regionale – va beneficia din acest an de o suma uriasa, de 30 de miliarde de lei, in perioada 2017-2020, cand se va afla in a doua etapa de implementare. In prima etapa (2013-2016), Programul a avut o valoare de numai 5,5 miliarde de lei. Potrivit unui raport al Curtii de Conturi, banii au fost alocati fara ca Ministerul sa mai si verifice cum au fost cheltuiti. In plus, PNDL s-a suprapus cu unele componente pentru care UE oferea fonduri de dezvoltare.

Decizia de a alimenta PNDL cu 30 de miliarde de lei (circa 6,6 miliarde de euro) a fost adoptata de Guvernul Grindeanu printr-o Ordonanta de Urgenta din 18 ianuarie 2017. Suma de 30 de miliarde de lei ar urma sa fie cheltuita pentru construirea a 2.500 de crese si gradinite, reabilitarea a 2.000 de scoli si extinderea retelelor de iluminat public, cu prioritate in mediul rural. Fondurile din PNDL mai pot fi folosite pentru reabilitarea dispensarelor medicale, dar si pentru construirea de poduri si podete. Atentie: este o suma de doua ori mai mare decat ar necesita construirea a doua autostrazi prin multi precum Iasi – Targu Mures.

Septimius Parvu, de la organizatia Expert Forum, care a analizat prima etapa din PNDL, spune ca suma alocata pentru 2017-2020 este imensa, si ca marea „lovitura“ va fi netransparenta cheltuirii acestor bani. Asta pentru ca acesti bani vor fi impartiti pur si simplu prin ordin de ministru.

Ministerul care va dispune total de aceste sume uriase este tot cel al Dezvoltarii Regionale, condus acum de vicepremierul Sevil Shhaideh, persoana cea mai de incredere a lui Liviu Dragnea in Guvern. Temerile provin din faptul ca, in 2013 si 2014, peste 2 miliarde de lei au fost alocati discretionar prin Ordin de ministru, chiar de catre Liviu Dragnea – care era ministrul Dezvoltarii Regionale. Cel putin asta arata Curtea de Conturi intr-un raport voluminos, dat publicitatii in 2016. In document se spune ca, sub conducerea lui Liviu Dragnea, Ministerul Dezvoltarii Regionale nu a verificat nici macar o singura investitie pentru care alocase bani in cadrul PNDL.

„Distributia acestor fonduri este predispusa la clientelism politic practicat de toate partidele, iar, in perioada 2012-2016, un primar la putere avea sanse de doua ori mai mari sa obtina bani prin PNDL decat unul din opozitie“, se arata intr-o analiza realizata de Expert Forum.

Unul dintre exemplele oferite se refera chiar la judetul Teleorman, unde compania Teldrum, abonata la contracte publice inca din perioada in care Liviu Dragnea era seful CJ, a castigat 19 proiecte, in valoare totala de aproape 70 de milioane de euro, finantate prin PNDL.

COMENTARII

DISQUS: