Serviciile secrete americane: Rusia urmareste un conflict de durata in estul Ucrainei

Serviciile secrete americane: Rusia urmareste un conflict de durata in estul Ucrainei

Rusia incearca sa creeze un “conflict de durata” in estul Ucrainei si “va continua si in acest an sa exercite presiuni asupra Kievului prin metode militare si non-militare”, se mentioneaza intr-o declaratie a directorului Agentiei de Informatii Militare a SUA (Defense Intelligence Agency - DIA), general-locotenentul Vincent R. Stewart, facuta in timpul audierilor din Congres pe tema amenintarilor globale.

Sfarsit dramatic pentru luarea de ostatici de la Toulouse
Presa din Rusia: Grevele pot duce Romania in colaps

Actiunile Moscovei in privinta Ucrainei, potrivit sefului DIA, “corespund noii doctrine militare si strategiei Rusiei, care provoaca ingrijorarea statelor vecine”, relateaza agentia ucraineana Unian, preluata de Agerpres.

DIA considera ca Rusia si-a actualizat doctrina militara pentru a putea utiliza “noi metode de razboi”, inregistrand “progrese semnificative in domeniul modernizarii armelor nucleare si conventionale”.

“Ne asteptam ca in 2015 activitatea militara a Rusiei sa ramana la un nivel ridicat”, a mentionat generalul Stewart.

Conform estimarilor institutiei pe care o conduce, Rusia aspira sa-si creeze forte armate de dimensiuni “mai mici, dar mult mai manevrabile”, care in viitor sa poata efectua o gama variata de sarcini. In pofida dificultatilor economice, armata rusa va organiza in 2015 un numar mai mare de manevre decat anul trecut si va continua retehnologizarea sa.

Rusia, potrivit prognozelor DIA, va continua sa acorde o importanta deosebita fortelor sale nucleare strategice si modernizarii rachetelor sale balistice intercontinentale de pe platforme mobile. Moscova depune eforturi pentru suplimentarea numarului de rachete Topol M si dezvoltarea sistemului balistic Rubej, a rachetelor balistice Bulava (destinate lansarii de la bordul submarinelor) si a “noii generatii de rachete de croaziera”.

COMENTARII

DISQUS: