Mai multe tari cer Comisiei Europene sa nu reduca bugetul pentru Politica Agricola Comuna

Mai multe tari au cerut luni Comisiei Europene sa nu reduca bugetul pentru Politica Agricola Comuna (PAC), relateaza AFP. Potrivit ministrului fran

SUA condamna cu tarie gestul autoritatilor rusesti de ocupatie de a inchide mai multe institutii media tatare din Crimeea
Papa Francisc a instituit o „Zi mondiala de rugaciune pentru ocrotirea Creatiei”, ce va fi sarbatorita in fiecare an, la 1 septembrie

Mai multe tari au cerut luni Comisiei Europene sa nu reduca bugetul pentru Politica Agricola Comuna (PAC), relateaza AFP.

Potrivit ministrului francez al agriculturii, Stéphane Travert, in prezent 20 de tari sunt impotriva proiectului de buget propus de Comisie. ‘Este deci semnul cia propunerea facuta de Comisie nu poate fi acceptata’, a declarat el in Luxemburg, dupa o dezbatere a ministrilor de resort privind reforma PAC dupa 2020.

Travert a prezentat un memorandum semnat de sase tari europene, carora li s-au alaturat ulterior si altele – inclusiv Romania. Primul comunicat comun care critica intentia de reducere a fondurilor pentru PAC in exercitiul financiar 2021-2027 a fost publicat la sfarsitul lunii mai, la Madrid, de Finlanda, Franta, Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania. Ulterior, solicitarea a fost sustinuta in scris de Cehia, Cipru, Croatia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria. Luni, in cadrul dezbaterii, acestora li s-au alaturat Austria, Belgia, Estonia, Letonia si Slovenia. Italia nu s-a raliat la memorandum, dar ministrul Gian Marco Centinaio a apreciat ca finantarea PAC nu este adecvata.

Memorandumul arata ca reducerea bugetului PAC ‘ar crea un risc fara precedent pentru viabilitatea exploatatiilor agricole europene, pentru veniturile agricultorilor si pentru capacitatea lor de a raspunde cererilor cetatenilor privind o alimentatie sanatoasa, durabila, accesibila si de calitate, privind protectia mediului si adaptarea la schimbarile climatice’.

La inceputul lunii mai, Comisia a propus reducerea bugetului PAC cu 5%, pana la 365 de miliarde de euro. Luni, comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan, a aratat ca daca nu se majoreaza intregul buget al UE, singura modalitate de a aloca mai multe fonduri pentru PAC ar fi taierile de la alte capitole, ceea ce ‘nu este o decizie pe care trebuie sa o ia Comisia Europeana, ci Consiliul si Parlamentul’.

COMENTARII

DISQUS: 0