Fluide corporale, gasite in camera de hotel a lui Dominique Strauss-Kahn

Politia americana care ancheteaza cazul de agresiune sexuala de care este acuzat Dominique Strauss-Kahn a gasit in camera de hotel a acestuia fluide corporale care ar putea ajuta la stabilirea faptelor, afirma miercuri presa americana.

Cutremur puternic in apropiere de coastele statului Peru
Kazakhstanul va exporta petrol spre Europa via Polonia, nu Ucraina

Esantioanele au fost gasite in timpul reconstituirii faptelor de catre politie impreuna cu camerista care afirma ca a fost agresata de Strauss-Kahn. Politia a precizat ca aceasta a desemnat locul in care isi amintea ca a scuipat dupa ce Strauss-Kahn a incercat sa o determine sa faca sex oral, a anuntat postul de televiziune ABC. Esantioane de lichide corporale "sunt in curs de analiza" pentru a se incerca gasirea ADN-ului lui Strauss-Kahn, a precizat ABC. O bucata mare de covor a fost, de asemenea, luata pentru analize, a anuntat Wall Street Journal, adaugand ca femeia in varsta de 32 de ani, a indicat doua zone unde isi aminteste ca a scuipat. Pentru a strange mai multe elemente in ancheta, unul dintre lavoarele din camera face, de asemenea, obiectul unei prelevari de probe, deoarece ar putea contine urme de ADN, potrivit cotidianului. Lentile de contact de unica folosinta, o scobitoare folosita, un pahar si mici pansamente patate de sange au fost, de asemenea, luate, a precizat cotidianul. El este vizat de sapte capete de acuzare, in special pentru tentativa de viol si sechestrare de persoane. El a fost plasat in detentie luni de judecatoarea Melissa Jackson, care i-a refuzat eliberarea chiar in schimbul unei cautiuni in valoare de un milion de dolari. Judecatoarea a evocat riscul ca acesta sa fuga din tara. Presupusa victima, originara din Guineea, a depus marturie in fata justitiei in aceasta saptamana. Ea neaga ca ar fi avut o relatie sexuala consimtita cu directorul FMI.

Acuzarea afirma ca are dovezi materiale pentru a sustine acuzatia de tentativa de viol, intre care un examen medical realizat in urma faptelor, sambata.

COMENTARII

DISQUS: 0