Ce optiuni are Barack Obama in Irak

Ce optiuni are Barack Obama in Irak

Barack Obama pregateste de aproape o saptamana un raspuns american la avansarea fulgeratoare a jihadistilor sunniti in Irak, relateaza AFP, care prezinta patru optiuni - toate delicate - pe care le are presedintele Statelor Unite in acest dosar.

Chinuri cumplite pentru romanca al carei cadavru a fost descoperit in Irlanda
Proteste violente la Atena. Politia a facut uz de gaze lacrimogene

Prima dintre ele ar fi trimiterea de trupe terestre, dar Obama a spus in mod clar ca exclude aceasta varianta. Retragerea trupelor din cele doua conflicte in care Statele Unite au fost angajate timp de un deceniu – in Afganistan si Irak – este o componenta centrala a politicii externe a presedintelui american. Un pas inapoi pare imposibil.
Subiectul se bucura de un consens relativ in Congres si nu exista apetit nici in randul populatiei americane pentru trimiterea de trupe in Irak, unde Washingtonul a cheltuit zeci de miliarde de dolari si unde au fost ucisi aproape 4.500 de militari americani.

A doua optiune presupune trimiterea de avioane de lupta. Astfel, numeroase voci se ridica in Statele Unite, in special in randul republicanilor, reclamand atacuri aeriene puternice si rapide. "Este necesar ca puterea aeriana americana sa-si spuna cuvantul", a declarat senatorul Lindsey Graham. Ministrul irakian de Externe Hoshyar Zebari a anuntat miercuri ca Bagdadul a cerut "in mod oficial" Washingtonului sa efectueze atacuri aeriene contra jihadistilor. Avioane de vanatoare de tip F-18 ar putea sa decoleze de la bordul portavionului USS George H.W. Bush, care a fost mobilizat in Golful Persic.
Asemenea atacuri nu necesita prezenta unor trupe importante pe teren, insa unii experti subliniaza ca ele nu pot avea loc fara "ochi pe teren", mai ales ca jhadistii opereaza in zone foarte populate, ceea ce creste riscul producerii unor victime in randul civililor.

In acest weekend, la Bagdad au fost mobilizati 170 de militari pentru apararea Ambasadei Statelor Unite. Alti 100, probabil din cadrul fortelor speciale, mobilizati in regiune, sunt pregatiti sa intervina si ar putea sa joace un rol crucial in "ghidarea" unor eventuale atacuri aeriene.
Drone sau diplomatie?

A treia varianta vizeaza atacuri limitate si tintite cu avioane fara pilot. De cand s-a instalat la Casa Alba, Obama si-a afisat preferinta pentru astfel de actiuni militare, indiferent ca este vorba despre Yemen, Pakistan sau Africa. El ar putea sa aleaga din nou aceasta cale. Insa contextul este diferit. "In Yemen, Statele Unite vizeaza cativa lideri clar identificati. In Irak, provocarea este mult mai importanta. Nu exista nicio certitudine ca tiruri cu drone (avioane fara pilot) vor permite o diferenta semnificativa", declara Daniel Byman de la Brookings Institution, care subliniaza asupra "extremei dificultati de a identifica tintele". Pentru a utiliza avioane fara pilot de tip Reaper sau Predator, Washingtonul are nevoie, in plus, de autorizatie din partea tarilor din care avioanele urmeaza sa decoleze, si anume Kuwait, Qatar sau Emiratele Arabe Unite (EAU), care nu au nicio incredere in Guvernul irakian.

Ultima solutie ar fi calea diplomatica. De altfel, dupa doi ani si jumatate de la retragerea ultimelor contingente americane, Casa Alba nu-si ascunde frustrarea tot mai mare fata de regimul premierului irakian Nuri al-Maliki, un vechi activist siit, care a ignorat toate indemnurile in favoarea formarii unui Guvern multietnic. Casa Alba subliniaza ca Statele Unite nu se vor angaja intr-o actiune militara in absenta unor progrese in plan politic. "Fara un efort politic, orice actiune militara pe termen scurt, inclusiv un ajutor pe care-l putem acorda, este sortita esecului", a declarat Obama. Insa marja sa de manevra in acest sens pare foarte limitata. "Presedintele are dreptate sa incurajeze reforme, dar al-Maliki a creat un sistem care-i exclude pe rivalii sai de la asumarea unor responsabilitati si care produce disensiuni cu obiectivul de a-i consolida puterea personala. Va fi dificil sa-l convinga sa schimbe aceasta cale", subliniaza Byman.
O cooperare cu Iranul a fost de asemenea evocata. Insa ea se loveste de numeroase obstacole, iar orice cooperare militara intre Washington si Teheran este exclusa in acest stadiu.

COMENTARII

DISQUS: