Arhiva Tag'uri | "liceu"

Tag: ,

Clasele cu profil turistic ar putea fi reînfiinţate în licee


Ministerul Turismului (MT) şi cel al Educaţiei ar putea colabora în vederea reînfiinţării, în anumite licee din ţară, clase cu profil turistic, în special în judeţele în care acest sector economic are o pondere ridicată, a declarat secretarul de stat din Turism, Corneliu Popovici.

“Am purtat discuţii cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi am convenit că reînfiinţarea claselor cu profil turistic în unele licee este o măsură oportună. Astfel, urmează să mai aibă loc discuţii pe marginea acestui subiect”, a precizat secretarul de stat.

Personalul necalificat este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă turismul autohton, de aceea, a spus Popovici, “educaţia joacă un rol foarte important în dezvoltarea acestui sector economic. Vom propune înfiinţarea de astfel de cursuri cu profil turistic în licee din judeţe precum Constanţa, Tulcea, Braşov”.

În privinţa forţei de muncă existente, secretarul de resort a menţionat că MT intenţionează să găsească mijloace de evaluare a acesteia, iar unde este necesar, să se impună recalificarea personalului.

Operatorii din turism spun în momentul de faţă lipsa fortei de muncă calificata în turism este una dintre cele mai mari probleme a industriei de profil, iar că instituţille de învăţământ specializate existente nu contribuie la ameliorarea problemei. “România e plina de brevete şi diplome care “atestă” calitatea de manager în turism, dar sunt doar niste hârtii acordate “pe ochi frumoşi”. Absolvenţii acestor forme de învatamânt nu au nici o legatură cu turismul.

Peste 80% din tot ce înseamnă formă de învăţământ în sector se află în momentul de faţă la acelaşi nivel cu cel de acum 20 de ani”, a spus preşedintele Asociaţei Naţionale a Organizatorilor Profesionişti de Conferinţe şi Expoziţii, Paul Măraşoiu.

Sursa: NewsIn

Educatie0 Comentarii)

Tag: , ,

Copiii britanici primesc la scoala prezervative si pilule contraceptive


Sute de mii de copii care abia daca au implinit varsta de 11 ani primesc in scoala prezervative, teste de sarcina sau pilula de a doua zi, relateaza „The Guardian”.
Conform unui studiu efectuat de Sex Education Forum, 29% dintre scolile generale din Anglia au acum si clinici pentru sanatatea sexuala. Cateva dintre aceste clinici le prescriu copiilor retete pentru diferite contraceptive - pilule, injectii, implanturi - fara ca parintii lor sa fie informati.

Cifrele au fost oferite publicitatii la cateva zile dupa ce guvernul a anuntat pentru Anglia si Tara Galilor o crestere cu 10% a numarului de avorturi la fetele sub 16 ani si cu 21 de procente in cazul celor sub 14 ani. Autoritatile au cerut ca scoala sa faca mai mult in materie de educatie sexuala si chiar si copii de cinci ani sa invete despre relatiile afective. In unele institutii din Marea Britanie, tot ce invata copii despre sex se rezuma la informatiile primite la ora de stiinta: mecanism de reproducere umana.(Sursa: 9am)

International0 Comentarii)

Tag: , ,

Absolventii de liceu incep BAC-ul!


Aproximativ 230.000 de absolventi ai clasei a XII-a, incep azi cu proba orala la Limba si literatura romana.
Subiectele pentru probele orale au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrala in maximum 10-15 minute. Un candidat se considera “promovat” la proba orala, respectiv practica daca a obtinut minimum nota finala 5. Candidatul care a obtinut o nota sub 5 sau nu s-a prezentat la o proba orala este declarat “respins”, respectiv “neprezentat” si nu mai participa la probele urmatoare.
Fiecare profesor evalueaza raspunsul candidatului de la probele orale si practice cu note intregi de la 1 la 10, in functie de baremul de evaluare, astfel incat diferenta dintre notele celor doi profesori evaluatori sa nu depaseasca un punct. Nota finala la proba respectiva se calculeaza ca medie aritmetica cu doua zecimale.

Absolventii clasei a XII-a sustin probele de la bacalaureat in cele 674 de centre de examinare organizate la nivel national.

Educatie0 Comentarii)

Tag: , ,

Un profesor de liceu danseaza la bustul gol


Protagonistul acestor scene, postate pe internet, este Liviu Aruxandrei, profesor de geografie la Liceul Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

După ce filmul a ajuns în presă, consiliul profesoral va lua în discuţie cazul dascălului.

În urmă cu 10 ani, Liviu Aruxandrei a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Nu este primul caz în care profesorii sunt surprinşi în posturi nu chiar potrivite, mai ales în faţa elevilor. În ultimii ani, pe internet au circulat mai multe filme în care vedem cum dascăli tineri sau mai puţin tineri, femei sau bărbaţi, fac orice să le atragă atenţia elevilor.

În urmă cu 5 ani, la banchetul de sfârşit de an, directoarea Liceului Dimitrie Bolintineanu din Capitală a început să-i dezbrace pe elevi la bustul gol. Tema muzicală era o celebră melodie a lui Joe Cocker, folosită mai ales în cluburile de streaptease.

 

Educatie0 Comentarii)

  • Tag Cloud
  • Populare
  • Recente
  • Comentarii
  • RSS

Stats

  • Pages displayed : 42951
  • Unique visitors : 15000
  • Pages displayed in last 24 hours : 12
  • Unique visitors in last 24 hours : 6