Arhiva Tag'uri | "fotbal"

Tag: , , ,

Se intoarce sau nu Popa?


Preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, a declarat duminică în cadrul unei emisiuni televizate, că îl aşteaptă pe Ionuţ Popa să revină asupra demisiei şi consideră că tehnicianul va fi pe bancă la meciul de marţi, din Cupa României, cu FC Vaslui.

“Ionuţ Popa este la Arad acum, dar contractul lui este la Iaşi, la clubul Politehnica. El este sub contract cu noi şi atâta timp cât nu există o demisie scrisă pe biroul meu, cred că va reveni la echipă. În proporţie de 80 la sută, eu cred că Popa va reveni la Iaşi. Astăzi nu cred că va ajunge, dar mâine (n.r. luni) îl aştept la antrenamentul echipei. Dacă nu va veni nici luni, antrenamentele vor fi conduse de antrenorii secunzi, dar sper ca Popa să fie pe bancă la meciul cu FC Vaslui, din Cupa României”, a spus Boca.

Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Ionuţ Popa, a părăsit sâmbătă dimineaţă oraşul şi a plecat spre casă, la Arad. Tehnicianul a anunţat vineri, după meciul cu Pandurii, că nu se mai prezintă la echipă, pentru că nu poate lucra cu jucători nemulţumiţi. “Eu sunt un luptător, am trecut şi prin momente mai grele, am pierdut multe meciuri şi nu am abdicat. Dar acum nu mai pot, s-a umplut paharul. Nu pot lucra cu jucători neplătiţi de câteva luni”, a spus Popa.

Oficialul din Copou a precizat că în cazul în care Popa nu se va întoarce, nu va aduce un alt antrenor din afara Iaşiului în ultimele etape din tur: “Eu nu iau în calcul plecarea lui Popa, dar dacă totuşi nu se va răzgândi, cred că vom continua cu un antrenor local în aceste ultime etape din tur, urmând ca în pauza de iarnă să stabilim cine va antrena echipa în retur”.

Preşedintele de onoare al clubului, Gheorghe Nichita, a acuzat atitudinea unor jucători, despre care a spus că nu sunt corecţi atunci când vorbesc despre bani: “Ei ar trebui să obţină punctele mai întâi şi abia apoi să ceară bani. Am auzit că au vorbit după meci despre faptul că nu şi-au luat primele. Nu sunt corecţi când spun acest lucru. Înainte de meci, le-am promis că dacă iau trei puncte le dăm primele, dar ei nu au câştigat”.

Politehnica Iaşi a remizat, vineri, pe teren propriu, cu formaţia Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I. (Sursa: Realitatea

Sport0 Comentarii)

Tag: , , ,

“Eroii” nationalei


Echipa nationala a Romaniei s-a impus miercuri in fata selectionatei similare a Insulelor Feroe, scor 1-0, intr-un meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2010, in care tricolorii au terminat meciul ‘in genunchi’, anunta NewsIn
INSULELE FEROE - ROMANIA 0-1 (Cocis 59)

Insulele Feroe: Mikkelsen - P. Jacobsen (Lokin 79), Egil Bo, J. Jacobsen, Davidsen - Borg, Thomassen, C. Jacobsen, Danielsen, Samuelsen - Flotum (Olsen 76). Antrenor: Jogvan Martin Olsen.
Romania: Lobont - Contra, Goian, Radoi (Ghionea 18), Nesu - Codrea - Cocis, C. Lazar, Aliuta (Moti 68), Fl. Costea - M. Niculae (Bratu 89). Antrenor: Victor Piturca.

Cartonase galbene: Thomassen 25, C. Jacobsen 58, Davidsen 85 / Fl. Costea 73
Cartonas rosu: Ghionea 49
Arbitri: Marijo Strahinja - Zeljko Grgec, Igor Krmar (toti din Croatia)
Stadion: Torsvollor din localitatea Torshavn; Spectatori: 7.000

Cum s-a marcat golul:
0-1, min 59: Cocis a primit o pasa in careu de la Aliuta, a intors doi adversari, apoi a inscris cu un sut plasat la coltul scurt al portii lui Mikkelsen.

In minutul 18 al partidei, la o faza obisnuita de joc, in timp ce avea mingea la picior, Mirel Radoi s-a accidentat si a fost inlocuit de selectionerul Victor Piturca cu Sorin Ghionea.
Sorin Ghionea a lovit cu cotul in figura un adversar, in minutul 49 al partidei, iar centralul croat l-a eliminat pe jucatorul care intrase pe teren in minutul 18 in locul lui Radoi.
In minutul 76 al partidei, un suporter roman a intrat nestingherit pe teren si a lasat un banner, pe care era scris un mesaj de incurajare pentru FC Timisoara, care a fost scos in afara terenului de Paul Codrea. Fanul a parasit singur suprafata de joc si a fost apoi luat in primire de doi oameni de ordine care au venit cu greu si l-au dus pe suporter in afara stadionului.
Romanii au cerut o lovitura de la 11 metri in minutul 83 al meciului dupa un fault al unui aparator feroez asupra lui Contra, insa centralul a lasat jocul sa continue, considerand ca romanul a simulat.
In minutul 3 de prelungire al partidei, Goian a trimis o pasa gresita spre Lobont, balonul a fost interceptat de un feroez care a ramas in situatie de unu la unu cu poratrul nationalei, insa a sutat slab si Lobont a aparat. Jucatorii echipei gazda au continuat atacurile asupra portii romanilor si au dominat sfarsitul de meci, insa nu si-au mai creat ocazii mari de gol.

Tehnicianul nationalei a inceput meciul cu Insulele Feroe cu doar 5 jucatori in primul 11, dintre cei care au jucat si in prima partida din preliminarii, cu Lituania, iar acestia sunt Lobont, Goian, Radoi, Contra si Cosis.

Piturca nu a putut conta in acest meci, dintre cei convocati pentru dubla cu Lituania si Insulele Feore, pe Marica, Daniel Niculae si Tamas, toti accidentati. Primii doi nu au mai facut deplasarea in Feroe, in timp ce Tamas a mers cu nationala desi nu a putut fi folosit din cauza unor probleme la glezna. Pe langa acestia selectionerul nu a putut conta nici pe alti jucatori importanti, precum Chivu, Mutu, Rat sau Ovidiu Petre.

La partida de pe stadionul Torsvollor din localitatea Torshavn au asistat si aproximativ 20 de suporteri ai Romaniei. Desi majoritatea sunt oameni stabiliti in Insulele Feroe, fanii romani au afisat un banner in care l-au contestat pe presedintele LPF, Dumitru Dragomir, iar pe el scria: “Mitica la puscarie”. De asemenea, fanii au afisat si un banner de sustinere pentru FC Timisoara, echipa care a fost depunctata de FRF in urma unei decizii a TAS.
Fundasul Mihai Nesu a bifat in acest meci jocul cu numarul 5 pentru nationala Romaniei, la fel ca si mijlocasul care a pasat la golul Romaniei, Marian Aliuta.
Aceasta a fost cea de a treia intalnire dintre Insulele Feroe si Romania, in precedentele doua romanii reusind sa se impuna clar, cu scorurile de 7-0, respectiv 4-0.

Acesta a fost cel de-al doilea meci din Grupa 7 de calificare la Campionatul Mondial din 2010, dupa cel de pe teren propriu cu Lituania, pe care tricolorii l-au pierdut, scor 0-3. Urmatoarea partida a tricolorilor din preliminarii va avea loc pe 11 octombrie, pe stadionul Farul din Constanta, impotriva Frantei.

Sport0 Comentarii)

  • Tag Cloud
  • Populare
  • Recente
  • Comentarii
  • RSS

Stats

  • Pages displayed : 39397
  • Unique visitors : 14475
  • Pages displayed in last 24 hours : 5
  • Unique visitors in last 24 hours : 4