Arhiva Tag'uri | "dosar"

Tag: , ,

27 noiembrie- ziua judecatii dosarului “Matusa Tamara”


Inalta Curte de Casatie si Justitie a fixat pentru 27 noiembrie primul termen de judecata in dosarul in care Adrian Nastase a fost trimis din nou in judecata in dosarul “Matusa Tamara”, pentru dare de mita, alaturi de fostul sau consilier, Ristea Priboi si fostul presedinte al ONPCSB, Ioan Melinescu

Presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, scrie pe blogul sau, ca acest dosar este politic si ajunge in instanta intr-un moment politic - inceperea campaniei, avertizand ca-si va demonstra nevinovatia in fata judecatorilor.

“Acest dosar este un dosar care a inceput politic, a avut miza si obiective politice si, iata, ajunge in instanta tot intr-un moment politic. Nu sunt vinovat de acuzatiile care mi se aduc si voi demonstra acest lucru in fata judecatorilor. (…) Resping in mod categoric acuzatiile mincinoase formulate impotriva mea, in cadrul dosarului Melinescu. Este un dosar inceput in anul 2006, pe baza unor delatiuni facute de un om aflat in arest (Genica Boerica), si care nu are nici un fel de dovada in ceea ce priveste acuzatiile impotriva mea”, scrie fostul premier, transmite NewsIn.

Nastase aminteste ca acest dosar a fost respins “in mod clar de comisia juridica, printr-un raport negativ in care se constata ca este vorba de un dosar politic” si ca in ciuda acestor lucruri, el a cerut parlamentarilor sa voteze pentru urmarirea penala. “Dupa campania mediatica derulata impotriva mea, am considerat ca trebuie sa fac un gest de buna credinta si sa cer colegilor mei din Parlament, sa voteze impotriva raportului comisiei juridice si pentru inceperea urmaririi penale in cazul meu. Asta s-a intamplat pe 4 martie 2009. In acest fel, am vrut sa demonstrez tuturor ca nu ma ascund in spatele procedurilor, desi acestea imi dadeau dreptate, si ca am curaj sa merg in instanta”, mai scrie fostul premier.

“In aceste zile, la multe luni distanta dupa votul din Parlament, la aproape 4 ani de la deschiderea acestui dosar si, coincidenta sau nu, chiar in momentul inceperii campaniei electorale, procurorii (intamplator, este vorba de procurorul Paul Dumitriu, fost consilier personal al Monicai Macovei) finalizeaza rechizitoriul impotriva mea. Voi merge cu acest dosar in instanta, unde sunt convins ca voi obtine un verdict favorabil”, mai anunta Nastase.

Justitie0 Comentarii)

Tag: , ,

Nastase inapoi la Parchet


Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis sa trimita cele doua dosare ale lui Adrian Nastase inapoi la Parchet, argumentand ca probele ajunse la Parlament sunt lovite de nulitate printr-o decizie a ICCJ,deci deputatii nu au suficiente informatii pentru a aprecia daca se impune urmarirea penala, relateaza NewsIn.
Astfel, deputatii cer Procurorului General sa-i informeze daca procurorii mai detin alte probe in afara de cele trimise deja, pe care deputatii nu le considera in masura sa le dea informatii suficiente, acestea fiind lovite de nulitate printr-o decizie a ICCJ. Potrivit unor surse din comisie, votul pentru retrimiterea dosarelor a fost de 16 pentru (PSD, PC, PRM si majoritatea deputatilor PNL) si cinci impotriva, ale reprezentantilor PD-L si al lui Gheorghe Gabor, PNL, care a votat altfel decat colegii sai.

Gabor a admis si public ca a votat impotriva retrimiterii dosarelor, dar a lasat de inteles ca parerea sa este ca dosarele sunt politice. “Noi avem de fapt o problema de constiinta: aceea de juristi, care ne spune ca tot ce s-a trimis demonstreaza ca s-au facut doua dosare politice, dar de fapt avem si o problema de constiinta a omului politic, care trebuie sa raspunda cerintelor populatiei care solicita in mod imperativ oamenilor politici egalitatea in fata legii si disparitia imunitatii pe care demnitarii o au”, a declarat deputatul liberal, adaugand ca el a cerut urmarirea penala.

Vicepresedintele comisiei juridice, pesedistul Florin Iordache, a sustinut ca prin cele doua cereri de urmarire penala, DNA “a incercat sa introduca in eroare comisia juridica” pentru ca probele din dosare au fost declarate nule. Iordache a sustinut ca este inca un caz de a instrumenta dosarele politic si de a crea un eveniment mediatic in conditiile in care dosarele sunt lovite de nulitate printr-o decizie a ICCJ.
Comisia juridica nu poate stabili daca pe aceste dosare trebuie inceputa sau nu urmarirea penala, a mai spus Iordache. “Credem ca este fie o rea-vointa din partea procurorului, fie s-a incercat inducerea in eroare a Parlamentului si a comisiei, care este foarte grav, toate converg catre un singur lucru: DNA nu are probe, nu face decat sa disjunga dintr-un dosar in altul, sa creeze iluzia ca au probe”, a adaugat el, sugerand ca numai daca DNA trimite probe noi, Parlamentul trebuie sa se pronunte pe acest cazuri. “Acestea nu sunt probe. Pe ce sa ne pronuntam? Pe niste probe nule?”, a conchis el.

Deputatul PD-L Daniel Buda sustine ca formatiunea pe care o reprezinta considera ca acele elemente trimise de DNA “justifica plenului sa ceara inceperea urmaririi penale”. “Noi am apreciat ca aceste documente sunt suficiente, dar din pacate doar PD-L a avut aceasta parere, nu si celelalte partide din comisia juridica”, a spus el.

Conducerea Camerei Deputatilor aprobase luni cererea lui Adrian Nastase privind intrarea in posesia copiilor dupa sesizarea procurorilor referitoare la inceperea urmaririi penale in dosarele Zambaccian si Matusa Tamara.

Deputatul Adrian Nastase a cerut Biroului Permanent o copie dupa sesizarea formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, joi, 31 iulie, Camerei Deputatilor, pentru declansarea urmaririi sale penale in celelalte doua dosare.

Nastase invoca faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat deja si s-a pronuntat asupra nulitatii actelor de procedura penala efectuate in faza premergatoare, intrucat au fost incalcate normele constitutionale de sesizare a instantei. In context, el sustinea ca doreste sa vada daca noua cerere a parchetului privind inceperea urmaririi penale se bazeaza pe probe noi. “In aceste conditii, imi este foarte greu sa apreciez asupra faptelor pentru care se solicita avizul de urmarire penala, daca probele care se pretind ca ar sta la baza solicitarii sunt cele care au fost administrate in etapa actelor premergatoare si daca in aceasta cauza s-au efectuat in mod direct probe sau au fost atasate probe din alte dosare, acte procedurale constatate nule de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie”, se arata in solicitarea deputatului PSD Adrian Nastase.

Procurorii au cerut, pe 4 august, de la Camera Deputatilor aviz de urmarire penala pentru Adrian Nastase, in dosarul Zambaccian intors de la instanta suprema la DNA, dupa ce CCR a stabilit o procedura similara pentru cercetarea fostilor ministri cu cea pentru ministrii in functie.

De asemenea, Camera a primit, pe 31 iulie, si sesizarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie-DNA, prin care se solicita inceperea urmaririi penale pentru deputatul PSD Adrian Nastase, in dosarul Matusa Tamara.

Camera Deputatilor a respins, pe 13 august, in sesiune extraordinara o alta cerere a DNA privind inceperea urmaririi penale impotriva lui Nastase in dosarul Zambaccian. Nastase ramane, deocamdata, singurul ministru-parlamentar care beneficiaza de imunitate penala, dupa ce Senatul a decis ca procurorii pot incepe urmarirea lui Codrut Seres si a lui Paul Pacuraru, iar Miron Mitrea a demisionat din Parlament pentru a putea fi anchetat.

Politica0 Comentarii)

Tag: , ,

Dosarele Preotilor raman la Secret


-Colaborarea prelatilor nu va fi deconspirata * CNSAS va fi obligat sa intocmeasca doar referate despre documentele din dosare
Deputatii din Comisia Juridica au decis ieri ca CNSAS sa nu mai verifice fetele bisericesti, dupa ce au aprobat un amendament al pesedistului Eugen Nicolicea. Mai mult, Colegiul nu va mai inainta in instanta notele de constatare ale dosarelor, ci doar niste referate despre documentele aflate in dosar. In replica, Mircea Dinescu ne-a declarat ca este o “gainarie mistica”, care nu ii onoreaza pe reprezentantii cultelor.”Personal ma voi ocupa de verificarea fetelor bisericesti de la toate cultele, pentru ca nu putem imparti informatorii in buni si rai. CNSAS are acces liber la toate dosarele si nu vad cum cineva ne-ar putea opri sa nu mai ne uitam si dupa aceasta categorie”, a sustinut Dinescu. El a precizat ca Biserica are datoria morala de a scapa de umbrele trecutului si sa accepte sa fie curatata. “Se apropie alegerile si popii urmeaza probabil sa fie folositi ca agenti electorali”, ne-a spus membrul CNSAS. Consilierul premierului, Marius Oprea, s-a aratat profund dezamagit de atitudinea deputatilor, spunand ca asistam la o modificare a legii in profunzimea ei. “Este cu atat mai condamnabila colaborarea unei fete bisericesti cu fosta Securitate, pentru ca aveau acces la cele mai ascunse unghere ale sufletului omenesc”, ne-a declarat Oprea. El a declarat ca nu il mira atitudinea PSD, care s-a opus de la bun inceput deconspirarii fostei Securitati.Argumentele lui NicoliceaEugen Nicolicea, cel care a introdus amendamentul la legea de functionare a CNSAS in Comisia Juridica, a explicat ca reprezentantii cultelor religioase reprezinta singura categorie oprimata in mod sistematic de catre regimul comunist. “Este evident ca acea presupusa colaborare era o colaborare fortata”, a completat deputatul PSD, citat de Mediafax. Trecerea amendamentului a fost posibila deoarece reprezentantii PD-L si PNL nu au fost prezenti la dezbateri, iar pesedistii au votat in corpore in favoarea lui. Deputatul PC Sergiu Andon a afirmat ca s-a opus amendamentului din considerente de ordin moral. “Astept de la preoti sa aiba vocatie de martir, nu de las”, a spus Andon. El a argumentat ca turnatoria preotilor este chiar mai grava deoarece enoriasii se bazau pe calitatea lor de duhovnici. “Detest orice explicatie pe motivul ca n-ai putut rezista. Eu am refuzat de doua ori”, a spus conservatorul. Acesta a aratat ca nu a fost de acord cu campania de deconspirare declansata de CNSAS in timpul procesului de alegere al noului Patriarh, dar nici nu poate sprijini sustragerea acestei categorii de la verificare.Pesedistii recidiveazaMircea Geoana a spus anul trecut, in timpul dosariadei Patriarhului, ca PSD intentioneaza sa propuna un amendament la legea de functionare a CNSAS, care sa scoata ierarhii din lista categoriile verificate. In luna decembrie, senatorul Serban Nicolae a avut o initiativa legislativa care dorea sa transforme CNSAS intr-un institut de cercetare fara a mai avea dreptul sa dea decizii de politie politica.(Sursa:AM)

Justitie0 Comentarii)

  • Tag Cloud
  • Populare
  • Recente
  • Comentarii
  • RSS

Stats

  • Pages displayed : 39397
  • Unique visitors : 14475
  • Pages displayed in last 24 hours : 5
  • Unique visitors in last 24 hours : 4