Sute de politisti si jandarmi pentru mascatii din Rugionasa!

Sute de politisti si jandarmi pentru mascatii din Rugionasa!

 Ca-n fiecare An Nou, politia si jandarmeria s-au mobilizat pentru a supraveghea traditionala ciomageala dintre cetele de mascati. Pregatirile au fost puse la cale in Prefectura, iar la discutii au fost invitati si edilii din Ruginoasa, care le-au povestit politistilor si jandarmilor cum erau bataile pe vremuri.

Recursul in dosarul judecatoarei Georgeta Buliga se judeca astazi
Tomaseschi – Nichita : 1 – 0

Peste cateva zile, comuna Ruginoasa va fi pazita de o adevarata armata de jandarmi, politisti criminalisti si rutieri, dar si medici pregatiti sa preia eventualele victime. Principalul motiv de ingrijorare este traditionala bataie intre mascati, care se desfasoara in ajunul Anului Nou. Autoritatile responsabile cu ordinea publica s-au intalinit astazi la Prefectura pentru a se pregati de ce poate fi mai rau. "Este un obicei vechi, oamenii din Ruginoasa doresc sa se desfasoare, intentia noastra este sa nu avem victime si ca totul sa decurga in mod normal. Repet, suntem pregatiti pentru orice fel de interventie. Speram sa nu fie cazul sa avem si aspecte neplacute", a declarat prefectul interimar Dragomir Tomaseschi. In prima linie se vor afla jandarmii, care vor merge in numar mare la Ruginoasa. "Vom constitui rezerve de interventie pentru a interveni la nevoie daca ordinea publica este tulburata si necesita masuri specifice de restabilire a acesteia. In acest sens un efectiv de aproximativ 150 de jandarmi vor desfasura activitati specifice de ordine publica in perioada respectiva in comuna Ruginoasa", a precizat lt. col. Mircea Tulica, seful Inspectoratului de Jandarmi Iasi. Cel mai sigur ca lucrurile vor fi sub control a fost primarul din Ruginoasa, care i-a indemnat chiar pe ieseni sa vina si sa admire costumele batausilor. "Eu va invit pe toti sa veniti in acea zi la orele 13 sa vedeti malanca de Ruginoasa sa vedeti costumatii deosebite. Sunt bijuterii aceste costumatii pe care le au tinerii care se confrunta dimineata", a subliniat Ionel Moraru, primarul din Ruginoasa. La ciomageala din Ruginoasa sunt asteptati sa participe, pe langa cei peste 200 de politisti si jandarmi, si 1.000 de localnici. Cei mai multi nu vor participa insa la incaierare, multumindu-se sa priveasca de pe margine. F.D.