Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, social democratul Constantin Simirad, a anuntat ieri ca institutia pe care o conduce va da în folosinta, în acest an, un Centru de zi pentru persoanele cu handicap. „Unul dintre punctele din campania mea electorala se referea si la înfiintarea în judetul Iasi a unui centru modern de zi, destinat persoanelor cu handicap, unde acestea sa poata desfasura o serie de activitati prin care sa-si asigure existenta. Acesti oameni doresc sa fie folositori societatii iar noi trebuie sa le oferim aceasta sansa. De aceea, intentionez ca în acest an sa înfiintam un astfel de centru în judet, prin reabilitarea uneia dintre cladirile aflate în administrarea Consiliului Judetean”, a declarat Constantin Simirad, într-o conferinta de presa.
Presedintele CJ Iasi a spus ca institutia în fruntea careia se afla va respecta si prevederile Legii nr. 448/2006 prin care institutiile publice precum si agentii economici privati, cu un numar minim de 50 de salariati, sunt obligati sa angajeze în munca persoane cu handicap într-un procent de cel putin patru la suta din numarul total al angajatilor. Potrivit datelor Agentiei Judetene de Ocupare si Formare a Fortei de Munca (AJOFM) Iasi, de la începutul acestui an si pâna în prezent, prin intermediul acestei institutii au fost încadrate în munca 41 de persoane cu deficiente, cele mai multe dintre acestea în meseriile de vânzatori, lacatusi, tâmplari, ambalatori manuali, spalatori auto, paznici sau îngrijitori de cladiri. Potrivit legii, angajatorii care încadreaza pe perioada nedeterminata persoane cu handicap primesc lunar, timp de un an, pentru fiecare persoana angajata, o suma care ajunge pâna la 60 la suta din costurile salariale ale angajatorului, conditia fiind ca respectivul contract de munca sa fie încheiat pentru o perioada de minumum doi ani. (Sursa: 24-ore)







