Marea unificare a dreptei

Marea unificare a dreptei

Evidenta necesitatii unei drepte unite.


Cand apare o schimbare in masinaria partidismului romanesc, in mod normal trebuie sa o salutam cu bunavointa si sa o creditam cu bune intentii deoarece sistemul nostru de reprezentare a cetatenilor sufera de multe, de foarte multe boli.

Drobul de sare
Cine conduce Ministerul Justitiei cand Toader este in concediu

Numai daca ne uitam la increderea in partide, undeva in jur de 10%, si tot avem motive sa speram ca se poate schimba ceva cand cineva are curajul sa incerce ceva nou.

Din nemiscare, din stagnare si respectarea unei nefericite traditii sunt sigur ca nu se va naste noua politica, post-politica la care visez cateodata. In plus, pe o scena politica dezechilibrata cum este cea de acum, o formatiune puternica de dreapta, cu un mesaj clar, ar mai reduce din ceata nascuta din aliantele stanga-dreapta, din schimbarile ideologice de peste noapte sau chiar din migratia politica ce a cuprins nu doar indivizi, dar chiar si partide intregi. Anii in care am facut politica sau am fost in Guvernul Romaniei m-au convins ca o stanga necenzurata, probabil ca este valabil si pentru dreapta, devine un pericol pentru ea insasi, ba cateodata si pentru societate. La del si dreapta, a dovedit cauneori o poate lua razna pornind de la sentimental de misionariat si avand o opozitie slaba de stanga.

Acum dreapta avea nevoie sa faca ceva, ideea de unire a dreptei este o necesitate in conditiile in care isi doreste sa ajunga la putere, ori cand ne referim la partide nu avem ce sa comentam, este ca si proverbul copilariei cu ”vrei calule ovaz?”. Poate nu este chiar o necesitate istorica, asa cum am citit prin interviurile cu unii optimisti, dar era o necesitate pragmatica. O dreapta fragmentata, macinata de conflicte, cu mai multi candidati ar fi dat un ajutor gratuit lui Victor Ponta.

In plus, cred ca s-a asteptat prea mult, trebuia de cel putin un an sa avem o forma de coagulare a dreptei. Acest lucru ar fi pus presiune pe Victor Ponta, ar fi devenit candidat mai repede, oamenii ar fi putut sa faca cunostinta cu noul proiect al dreptei. Dar unificare e una si aceasta fuziune prin absorbtie este altceva, ca metoda cred ca raspunde doar unor imperative tactice, dar are grave carente de strategie.

Voi schita in cele ce urmeaza cateva observatii privind carentele strategice, fara nicio alta intentie decat cea a dezbaterii. Am o parere buna despre cei doi mari actori ai unificarii, Vasile Blaga si Klaus Iohannis, si nu vreau sa infierez, caut insa sa produc cateva observatii din afara care schiteaza posibile efecte, tendinte si chiar pericole pentru dreapta unita.  Filosofic, nu este o critica, poate mai mult o mirare in mai multe trepte.

Disperarea ca motivatie a fuziunii

Multi au spus ca aceasta fuziune s-a facut din disperare, nu era o alta solutie si nici nu mai era timp. Poate motivul principal al disperarii a fost legat de faptul  ca Ponta defila singur si asta se intampla undeva intre 45 si 50 la suta procente de intentie de vot. E adevarat ca era destul de tarziu, dar existau si alte solutii.  Mereu se poate face ceva, iar partidele aflate la putere, indiferent cat de puternice sunt la un moment dat, sunt vulnerabile la discursul alternativa, la dezastre, in general trebuie sa si administreze in timp ce candideaza, iar in Romania oamenii sunt total nemultumiti de sistemul politic si de administratia centrala. Ponta nu isi anuntase candidatura, deci nu defila singur ca si prezidentiabil. Chiar daca ar fi motivata disperarea, ea nu te impinge inevitabil sa si gandesti simplist planificarea actiunilor politice.  Nu subscriu la motivatia disperarii si pentru ca, de doua luni aproape, avem mai degraba un continuu festivism al acestei fuziuni. Un festivism prezent la cei implicati, dar si la majoritatea ideologilor sau analistilor cu sensibilitate sau orientare de dreapta. Cu o singura exceptie, profesorul universitar Ioan Stanomir, o minte lucida si o constiinta, un intelectual realist al Romaniei, care le spune mereu liderilor dreptei sa se concentreze pe program, pe proiect si pe electorat, sa termine cu festivismele. Nu cred ca ei il aud pe distinsul professor de stiinte politice, dar macar nu putem spune ca nu sunt voci autorizate care au tras si trag semnale de alarma.

Dar frica?

Cred mai degraba ca aceasta fuziune s-a facut din frica. Liberalii si-au sacrificat liderul pentru ca o privire superficiala in sondaje le-a aratat ca este cineva, ce-i drept exterior puterii centrale, lucru nesesizat de ei, care are incredere si intentie de vot mai mari decat cele de care beneficiaza Crin Antonescu. Da, asta asa era, dar daca ar fi intrebat un sociolog cu experienta, acesta le-ar fi spus ca aceste holograme care stau pe margine, atunci cand sunt aduse in arena, de regula se descurca greu sau li se pierde vraja. Iohannis avea in prima saptamana de lansare o intentie de vot de peste 50%, dar acum este undeva intre 25 -30% in doar doua-trei luni, in care nici macar nu a fost candidat. Pe liberali i-a ingrozit scurta opozitie si au facut o trecere un pic prea brusca in tabara cealalta. O trecere brusca de la USL la mariajul cu PDL le trunchiaza mult posibilitatile de discurs si i-a obligat la o pozitie anti-basesciana radicala cu consecinte pe care le vom discuta mai incolo si care ar putea sa fie o  frana in obtinerea victoriei.

Pedelistii lui Vasile Blaga au acceptat sa dispara, experimentand din nou politica de camuflare, din doua frici: frica  de Traian Basescu, cea care i-ar putea incaleca din nou si frica de posteritatea lui Traian Basescu, o posteritate pe care o vad doar prin prisma balastului de imagine.  Vom reveni la aceste frici, dar in acest moment as vrea sa reliefez aici faptul ca aceasta emotionalitate i-a impins spre o gandire eminamente cantitativista, iluzia aritmeticii politice dupa care unirea a doua partide si un partidulet, ajunge pentru a crea un candidat care castiga alegerile, nu este un bun fundament de decizie importanta. Dar aceasta aritmetica politica nu a functionat niciodata la noi, la prezidentiale candidatul este esential, mai ales in turul doi, cand se face diferenta. Alegerile din 2009 ar fi trebuit sa fie o lectie pentru toata lumea.

Amputarea unor centre de atractie electorala

Un candidat care acum are intre 26% si 33% intentie de vot este un candidat cu sanse, dar are de adunat mult electorat tertiar si ar trebui sa fie unul potrivit pentru pozitia de challenger , mai ales ca media ultimelor sondaje la Ponta este de 46%, deci destul de aproape de finis. Asta nu inseamna ca Iohannis nu are sanse, dar inseamna ca trebuie sa te gandesti la o strategie care sa nu distruga centrele de interes politic, cele care pot aduna electorat divers si pot aduna voturi pentru turul al doilea. Adica nu ar fi trebuit sa sacrifice un brand cunoscut, PDL, care are aproape o forta egala cu cel a PNL. Dincolo de mandria liberala, argumentata istoric, cele doua partide au avut la ultimele alegeri scoruri apropiate, undeva in jur de 15%, inghitirea unuia de catre celalalt nu era ca in situatia in care un piton inghite un soarece.  PDL a mai incercat politica de camuflare atunci cand a facut ARD si a descoperit ca electoratul nu mai fuge imediat spre noua sigla. Cred ca aici s-a gresit prin faptul ca s-a anulat un centru de polarizare politica semnificativ, care s-ar putea sa nu se mute automat spre noua formula, mai ales ca numele ramane PNL.  Fuziunea nu era necesara, ar putea sa produca chiar o amputare pentru electoratul de dreapta. Fara indoiala ca este nevoie de un candidat puternic al dreptei si de o dreapta unita, dar acest lucru se putea obtine printr-o formula foarte simpla, prin aliante electorale, prin negocieri politice, prin elaborarea unui mesaj comun foarte bine articulat sau o platforma unificatoare care sa atraga cat mai multe segmente ale societatii, cu o echipa foarte bine structurata in jurul candidatului comun. Aceaste formule se folosesc de sute de ani, de cand exista democratia. In loc, ei au preferat comasarea, care poate genera si multe crize, mai ales la nivel local. Sigur, vor spune unii, comasarea trebuie terminata peste doi ani, dar nu este asa. Cred ca acum este mare nevoie de o forta de dreapta cu mare capacitate de mobilizare, deoarece daca stanga castiga prezidentialele, cred ca peste doi ani, are prima sansa sa faca o coalitie care sa castige parlamentarele.  USL si-a pastrat neatinse centrele de mobilizare cat a functionat, a rezistat tentatiei de a construi un brand nou, distrugand componentele intrate in coalitie si a putut aduna mai bine voturi prin patru partide.  Cred ca este o greseala eliminarea unui partid important, PDL, partid care a castigat Presedintia Romaniei, a castigat marile orase, inclusiv Bucurestiul. Dispare un brand important, care polariza energii emotionale importante. Ei puteau sa-si duca singuri razboiul cu Traian Basescu pana la capat, pentru ca despre asta e vorba in cazul PDL, de o fuga de Traian Basescu in PNL. In loc sa multiplice punctele de atractie electorala, ei le-au redus. Daca ar candida, Monica Macovei ar face ravagii, fara ca asta sa insemne ca obligatoriu ar intra in turul doi, dar ea s-ar plia perfect pe nucleul dur al electoratului PDL si ar fragmenta serios voturile dreptei. Nu am facut inca un sondaj pe aceasta tema, dar daca un candidat ca Monica Macovei ar aduna vreo 7%, dreapta ar avea probleme de … aritmetica.

Ignorarea proiectului de dreapta in beneficiul discutiei despre un candidat care il poate bate pe Ponta

Am auzit o singura idee de program in saptamanile care au trecut, iar cand am cautat pe site la PNL am gasit un program care incepea cu o fraza bombastica, nerealista si nu prea credibila despre motivatia acestui gest. Scria acolo: ”2014 este primul an dupa aproape un sfert de secol cand exista contextul, premisele si vointa reala de a aseza scena politica romaneasca pe aliniamente ideologice si de a avea o competitie autentica intre stanga si dreapta”. Momentul 1996 sau 2004, poate chiar si 2009 au fost momente in care stanga si dreapta s-au confruntat, in care dreapta a fost in aliante sau coalitii si chiar a castigat. Sigur, nu discutam acum despre program, programele structurate raman mereu in sertare, uitate de toata lumea, dar in cazul Iohannis era nevoie de a merge in avangarda cu un program de transformare a Romaniei, primarul Sibiului neavand experienta administratiei centrale si nici un discurs prea bogat, de fapt , Klaus Iohannis nu prea are discurs. Va fi greu de convins o tara intreaga ca omul Iohannis va face din fiecare catun un Sibiu. E drept ca politicienii nostri fug de ideologii, dar uita ca ideologiile sunt table de valori, nu sunt doar sisteme de propaganda. Era nevoie de cateva idei puternice pentru a motiva urgenta, necesitatea unirii dreptei. Pentru cel putin 60% dintre alegatori nu functioneaza motivatia ca trebuie oprit Ponta, trebuie oprit PSD, trebuie blocata stanga. Aceasta tine pentru militanti, politruci si eventual functionarii pusi in functii de PNL si PDL.

Candidatul-Challenger are nevoie de cateva lucruri in plus fata de candidatul care conduce in cursa electorala

Lipsa unui proiect al dreptei unite comunicat masiv care sa-i dea argumente candidatului este, de fapt, necesitatea cea mai importanta in cazul cadidatului urmaritor. O campanile de challenger este fundamental diferita de o campanie pentru candidatul major. Acesta trebuie sa fie mult mai agresiv, sa comunice mai mult, sa vina cu alternative.  Challengerul trebuie sa aiba un anumit profil, iar daca are rezonanta in cat mai multe locuri, este mai bine decat sa stea in fruntea unei armate-monolit. El trebuie sa castige spatii noi de aspiratii si idealuri ale populatiei, in schimb candidatul de pe primul loc merge de regula simplificand discursul, reducand contactele sau aratand ceea ce a facut, intr-o retorica pragmatica.

Ca si challenger, Iohannis este limitat si de alte greseli de strategie

Prima greseala este cea cu aducerea particulei ”crestin” din crestin –liberalismul adus ca inovatie.  In opinia mea este o greseala deoarece  aduce in lumina o vulnerabilitate a candidatului, faptul ca nu este ortodox. Explicatia data de Vasile Blaga, interesanta, despre faptul ca este eticheta generala pentru ca suntem crestini, nu tine. Ea este valabila doar acolo unde crestinii se confrunta cu musulmanii sau alte religii. In Europa particula crestin trimite la crestin-democratie, partide de dreapta, iar crestinismul din politica se asociaza cu catolicismul sau bisericile protestante sau cele neoprotestante. In acest caz, orice echipa de campanie va avea Victor Ponta nu va scapa momentul si va aduce Biserica Ortodoxa la lupta politica, o lupta (inegala) intre o stanga ortodoxa si o dreapta crestin democrata.  Challengerul Iohannis in loc sa puna intrebari esentiale lui Ponta, va trebui sa se justifice, sa dea asigurari Bisericii Ortodoxe ca nu va taia niciunul dintre drepturi sau privilegii, ca nu o va deranja ca biserica nationala. 

Daca se facea o analiza atenta nu s-ar mai fi adaugat o vulnerabilitate unui candidat care este minoritar etnic si aceasta vulnerabilitate va fi speculata masiv in campanie, chiar daca nu va avea un efect distrugator, ea poate macina un candidat. Cu atat mai mult cu cat este vorba despre un candidat care a facut deja o gafa destul de mare spunand ca unirea cu Republica Moldovei ne-ar costa prea mult.

Comasarea uneste si balastul, nu doar partea buna

Un alt defect al acestei comasari  va fi multiplicarea balastului dreptei, cele doua partide vor pune laolalta si proprii oameni din puscarii. Spre exemplu, la Cluj vom avea o uniune PNL-PDL extrem de puternica la Gherla, cu fosti conducatori ai municipiului Cluj-Napoca si ai judetului. Impartirea acestui balast al penalilor intre doua partide ar fi diluat cumva efectul, dar, adunat laolalta, va avea un alt impact comunicational, iar acesta va fi un punct negru in campanie. Challegerul nu ar fi raspuns in campanie de toti cei care se afla prin procese si puscarii,  ar fi trecut mai usor peste subiect daca ii avea doar pe penelistii corupti asa insa se adauga si pedelistii. Sigur, in campania electoral, challengerul va spune ca trebuie sa oprim coruptia pesedista, dar i se va raspunde cu un lung sir de puscariasi de dreapta, toti proveniti din partidul pe care-l conduce. Destul de greu de argumentat si de a fi ofensiv, radical, din postura de challenger.

Solutii din sondajele de opinie: a lasa electroni liberi in dreapta

Politicienii nu ar trebui sa caute solutii in sondaje, ci sa foloseasca sondaje pentru a verifica solutii, pentru a compara sau anticipa. Sondajele de opinie  sunt vulnerabile pentru ca se bazeaza pe intrebari, iar o intrebare prost pusa primeste un raspuns prost, nefolositor. Sondajele sunt fotografii ale momentului, prind foarte greu dinamicile politice care, de multe ori, sunt surprinzatoare. Policienii nu cred cu adevarat in sondaje, ei vor sa le foloseasca mai ales pentru a arata niste muschi pe care, de cele mai multe ori, nu-i au. La noi, de multe ori lipsa de curaj sau de gandire se ascunde dupa sondaje. Vom face sondaje si vom vedea. Sa asteptam sondajele!

Uitandu-se in sondaje probabil, liderii celor doua partide au eliminat o parte a dreptei, adica pe Traian Basescu si pe basisti.  E adevarat ca Presedintele Traian Basescu nu ar mai castiga alegerile daca ar candida, dar este o parte a dreptei, a articulat un discurs si a exagerat chiar cu masuri de dreapta. Asta i-a creat un public care acum este undeva in jur de o cincime din electorat. Nu este mult, dar poate fi activata macar o parte din el, iar dreapta are nevoie de tot electoratul ei si de ceva in plus.  Stanga nu poate decat sa fie fericita de acest lucru, deoarece o ajuta chiar si simplul proces de marginalizare a acestui electorat. Uneori, in sondaje, politicienii trebuie sa se uite si la tendintele minore, la procentele teoretic nesemnificative. Acestea nu inflacareaza imaginatia, dar  sunt esentiale in anumite momente electorale, iar Adrian Nastase si Mircea Geoana pot depune marturie pentru asta. Daca lucrurile ar ramane asa, desi e putin probabil, atunci candidatul dreptei ar trebui sa adune in turul doi undeva in jur de 20 de procente in plus si nu va fi usor.

Iluzia ca electoratul asteapta o mare coalitie de dreapta

Politicienii romani aflati la ananghie sunt prizonierii unor solutii utopice si iluzii, impresii si sperante desarte, aspiratii rupte de realitate si dorinte fara suport. Una dintre acestea este iluzia ca electoratul asteapta o mare coalitie de dreapta care sa spulbere regimul de stanga al lui Victor Ponta. Cei care cred asta sa se uite in sondajele in care nostalgia dupa comunism trece de 50% sau Ceausescu ar fi votat de aproape 40% din respondenti, ori este primul in clasamentul presedintilor Romaniei.  Ca unul care masor zilnic, care fac peste 2 milioane de interviuri pe an, pot sa spun cu sinceritate: electoratul nu mai asteapta mare lucru de la politicieni. Electoratul a fost dezamagit de toate partidele si de toate coalitiile sau solutiile. Doar vreo treime din electorat are cultura politica sau pasiuni de dreapta sau de stanga, ceilalti nu voteaza cum viseaza politicienii. Uneori, isi vand votul, altadata voteaza cum le spune popa sau primarul, nu merg la vot sau voteaza in ciuda unora sau a altora. Sondajele elimina non-raspunsuri, raspunsuri aiurea, sociologii prezinta statistici de regula doar pentru cei care raspund, sau pentru cei care se raliaza unor scenarii prefabricate.

De multe ori electoratul spune ca vrea politicieni cinstiti, dar voteaza pe unii corupti pe principiul raului mai mic sau pentru ca sunt coruptii din regiunea sau localitatea lor. Ma emotioneaza politicienii care cred ca trebuie sa ai doar un candidat cu ceva incredere, iar victoria in turul doi este asigurata pentru dreapta.  Unii spun deja ca electoratul s-a saturat de vorbe si vrea un candidat care vorbeste putin, un neamt, un occidental. In lecturile mele natange despre Japonia medievala sau filosofia samurailor, un asemenea candidat poate ar avea succes. Ar primi numele de ”Samuraiul care tace” sau mai simplu ”Cel care tace”si ar fi respectat pentru abilitatile de a manui spada si a caligrafia versuri despre floarea de cires. Dar in Romania un challenger trebuie sa adune multe tipuri de electorat prin vorbe, proiecte, vise promisiuni, dansuri la televizor, chermeze pe la Ziua Recoltei sau alte forme de prosteala colectiva si maimutareala publica. Uneori electoratul minte, nu se tine de promisiuni, se entuziasmeaza de moment si apoi actioneaza altfel. Dar daca ai sociologi pe langa tine, cauti sa-i intrebi continuu, despre tot felul de lucruri, nu doar despre vot si atunci poate ai o sansa sa scapi de unele iluzii.

Deocamdata, Ponta a castigat o batalie fara sa faca nimic. Nu este batalia decisiva, vor fi multe pana in toamna.  Putea sa fie mai elegant cu alianta noua realizata impotriva lui, nu sa le spuna misei si tradatori. Sunt niste parteneri politici care cred ca au luat o masura fundamentala, ca au dat o mare batalie si ca sunt mari castigatori. Putea si Victor Ponta sa le multumeasca , chiar si cu un pic de ironie.  Pe scurt, sunt niste oameni care i-au dat o mana de ajutor, mai ales daca vor ramane cu iluzia ca in comasarea celor trei partide sta cheia succesului.

Pentru cei care viseaza la o batalie curata, adevarata,  intre dreapta si stanga, una cu programe, nu cu injuraturi si trimiteri la puscarie, cu respectarea celuilalt si recunoasterea legitimitatii adversarului in spatiul politic, inca nu cred ca a venit timpul. Chiar daca nimic nu e jucat, corabia dreptei se chinuie sa acosteze la portul politicii. Sa vedem cum se va misca atunci cand va trebui sa intinda panzele si sa iasa in larg pentru a da batalia decisiva.