La ce bun poetii ?

La ce bun poetii ?

La ce bun poetii in vremuri de restriste? Versul romanticului Holderlin ne vine in minte de cate ori ne trezeste din mecanica existentiala vreun poet. Cand un prieten imi trimite un volum de versuri este ca o piedica din copilarie. Te ajuta sa tragi o tranta de-ti sare borsul pe nas.

Scantei
“Rusia a incercat sa impiedice infaptuirea justitiei pentru victimele zborului MH17 si pentru familiile acestora”

Ti se face rusine, cel putin in prima faza. Tu de ce nu ai mai scris, de ce te indepartezi de poezie? Poate gasesti o explicatie, naroada, cum ar spune ingerul Nichita: eu nu sunt vinovat, poezia a fugit de mine! Nu scapi de intrebare, deschizi volumul si trebuie sa recunosti ca ai ratacit cararea, ca ti s-au uscat cuvintele pe buze si te-ai blocat printre lucruri. Tanarul meu prieten FLAVIU GEORGE PREDESCU mi-a trimis ultima lui carte de poezie:” Moartea prematura a unei veri”. Primul meu gand, ereticul de mine, a fost sa-i cer permisiunea sa pun nume viitorului meu volum de eseuri ”Moartea prematura a unei tari”.

Dar am citit si recitit volumul lui si acest lucru mi-a luminat o duminica intreaga. Uitasem anumite cuvinte, nu mai recunosteam anumite culori ale toamnei, uitasem durerea surda a unor plecari. Eu, asa-zis analist, lucram la un studiu despre nevoia de reprezentare a femeilor in functii politice si administrative, iar el, tanarul poet, mi-a facut praf munca mea inca neterminata, demonstrand ca pana si femeia absenta, care nici macar nu poate darui iubire , merita cantata in versuri ca o zeita. Este un vorba despre oameni in aceasta carte, ne avertizeaza poetul de la inceput si nu este nici o obraznicie, caci noi vorbim doar despre subiecti, populatie, indivizi, contribuabili, pietoni, electori, victime, telespectatori … Flaviu, prietenul meu, scrie despre cautarea iubirii si despre o lume impartita la doi. Nu credeam ca un esantion asa redus poate fi atat de reprezentativ. Nu creadeam ca un tanar poet ardelean poate sa se scrie atat de frumos despre Bucurestiul ca o faleza. Flaviu scrie si traieste fara sa faca selectii de cuvinte sau de situatii, fara sa refuze, fara sa stilizeze. Cu o sinceritate care pe mine, cititorul, ma intimideaza la inceput, nu stiu s-o primesc, pentru care nu stiu ce imi va cere in schimb. Dar poetul nu ne cere nimic, poetul doar povesteste iubirea, ca sa nu credem ca suntem singuri. Multumim frumos! Aproape uitasem …

Vasile DANCU