Gladiatorul Gennaro, prietenul meu

Gladiatorul Gennaro, prietenul meu

Atunci cand se construieste democratia intr-o tara si societatea se deschide spre lume, spre zona respectiva vin oameni de toate felurile. Si in Romania, dupa Revolutia din Decembrie 1989, au venit oameni de diferite categorii din toata lumea.

Super Tuesday, ziua decisiva pentru prezidentialele din SUA: Donald Trump si Hillary Clinton, marii favoriti pentru finala din noiembrie
UN ZBOR SIGUR SI PLACUT

Prima data au venit cei care au vrut sa ne evanghelizeze, sa ne domesticeasca intru Cristos, fara sa tina cont de informatia ca am fost crestinati de peste un mileniu si jumatate. Vin apoi cei cu ajutoare,  sau cei care planteaza deseuri toxice ori aduc produse expirate la preturi mici.  Vin si filantropi naivi, repede pacaliti de la aeroport pana la Primarie, vin si cei care vor sa ne pacaleasca. Vezi si investitori seriosi atrasi de forta de munca ieftina sau tineri pensionari care sprinteaza pe ultima suta de metri de barbatie, cu o gentuta de Viagra si cateva bacnote de 100 de dolari mototolite. Cei mai multi pleaca repede spre alte zari care se deschid.  Europa ne-a trimis multe din toate aceste tipuri, dar rareori ne-a trimis cetateni, oameni de la care se invata mai simplu lectia vietii in comunitate, pe care vazandu-i si cunoscandu-i te poti bucura ca iti predau lectii fara ostentatie, prin modul lor de a fi.  Cum lectia de cetatenie este rara, o rara avis  este Gennaro Ciancio.

Gennaro a venit in mijlocul comunitatii clujene deschizand o afacere. Nu s-a inchis intr-unul din ghetourile de vile in care se inchid strainii. Am fost chiar mirat sa vad cum munceste zi de zi alaturi de familia sa si nu pleaca in concediu pentru lungi perioade, cum lucreaza de dimineata pina noaptea tarziu, ca un scalv, alaturi de toti ai lui. A fost printre cei care au fost pacaliti de parteneri de afaceri, dar si de sistemul corupt al facatorilor de dreptate din Romania. Nu a plecat injurand si nici nu a afisat pe cladirea de la Napoli Centrale, ca un american de la Bucuresti, Fuck you Romania!

A fost infrant in cateva batalii, dar nu invins. A inceput o lupta careia numai un gladiator ar putea sa-i patrunda intelesurile. Gennaro a scris doua carti si le-a publicat, pe cheltuiala lui, demascand corupta de sistem din Romania. Unii se uita la el ca si la un Don Quijote care crede in fantasme, cei mai multi ii aduc aminte ca o carte sau 10 carti nu schimba nimic intr-o tara corupta , dar explicatia cetateanului european Gennaro este simpla si poti crede chiar ca este un discipol al lui Habermas: exista spatii publice ale democratiei care trebuie ocupate de oameni, sunt zone de protest pe care daca nu le ocupa cetatenii, le ocupa puterea. Ati vrea sa vina cei de la putere, sa ocupe aceste spatii, sa mimeze ei opozitia? Cetateanul platitor de impozite trebuie sa-ti foloseasca toate drepturile, iar dreptul de a protesta a fost cel mai greu castigat si se pierde cel mai usor, ne arata toata istoria. Mi-a spus aceste lucruri textual, intre doua blaturi de pizza pe care le pregatea, dar lectia cetateanului european  Gennaro este uluitoare. L-as vota oricand pentru a ma reprezenta, alaturi de echipa social democrata, in Consiliul local al orasului meu. De la el putem invata un adevarat catenaccio pentru apararea drepturilor noastre de cetateni.

Asteptam din partea Italiei, tara lui Gennaro, ca si din partea altor europeni, bani pentru investitii. Vrem sa vina cunoasterea si tehnologia unor tari avansate. Aceste lucruri vin, mai  mult sau mai putin in ritmul asteptat de noi.  Ne invata management sau marketing, ne ametesc cu teorii despre leadership sau programare neurolingvistica aplicata la afaceri. Dar lucruruile se schimba cu greutate, cateodata merg serios inapoi. Tinerii pleaca si societatea ramane tot neperformanta. Resursele se risipesc aiurea, scoala este tot mai proasta, politicienii tot mai demagoogi, iar coruptia tot mai subtila. De ce se intampla toate astea? Pentru ca nu ne organizam, nu ne pasa de ce se intampla in jurul nostru si mai ales nu actionam pentru a ne pune in practica ideile, pentru a ne face dreptate, pentru a schimba ceea ce nu ne place, pentru a ne realiza visele. Suntem infranti inca de dinainte de a incepe lupta vietii, spectatori la propria noastra drama, sinucigasi ce desavasim cu voluptate opera de ucidere a viitorului copiilor nostri. Prin incapatanarea si modestia lui si a familiei sale frumoase, Gennaro ne da o lectie de cetatenie europeana. O lectie a unui om liber si mandru, niciodata invins atunci cand trebuie sa se lupte pentru demnitatea fiintei lui.  Nu de la turisti si investitori, nici de la functionari sau de la comisari europeni o sa invatam noi, romanii, sa traim intr-o societate deschisa. Doar oamenii vii, cetitenii liberi veniti din tari in care este posibila libertatea, ne pot servi lectia despre firescul luptei pentru apararea demnitatii de cetatean. El face paine, planteaza copaci, creste copiii si scrie carti. Isi apara liberatatea si ne ajuta si pe noi sa ne uitam in oglinda, sa ne vedem capul plecat si sa ne auzim zornaitul lanturilor.  Multumim, prietene Gennaro Ciancio!

Am scris randurile de mai sus cu mai bine de sapte ani in urma. Gasisem in prietenia lui Gennaro primul model de cetatean adevarat, de cetatean care si-a construit singur  demnitatea de a sta mereu drept. Uneori semna textele sale cu expresia un ”om oarecare”, dar cel mai mult mi-a placut semnatura lui ”Gennaro Ciancio – intotdeauna nemoderat”.  M-a integrat familiei lui si am inteles mai bine ca prietenul meu, gladiatorul, nu lupta pentru sine si nici pentru cei apropiati, el lupta pentru apararea conditiei umane, ca viata lui ardea ca o faclie pentru eliberarea omului din servitutea voluntara. I-a scris Presedintelui Iliescu in apararea poporului roman si Presedintelui Italiei pentru apararea tiganilor nostri, a scris carti si si-a crescut copiii frumos, a construit echipe si a incercat sa-i invete pe cei mai tineri ce inseamna cetatenie si politica in spiritul dialogului si regasirii dimensiunii umane si transformatoare. Mi-a fost mie insumi un dascal in intelegerea angajamentului fata de comunitate si oameni.

Scria Gennaro in Transilvania REPORTER, in urma cu cateva luni: ”Trebuie sa reaprindem focul sperantei care a caracterizat asteptarea pentru o lume mai buna. Trebuie sa redeschidem locurile politicii, sa ne intoarcem, sa discutam si sa cerem chiar si cu forta rolul dezbaterii, mai degraba, decat sa acceptam pasiv un model de societate pe care nu o dorim, un model ales de altii pentru ca noi suntem absenti. Deoarece acesta este jocul. Guvernele sunt, de asemenea, facute cu mai putin de 50% din alegatori, in timp ce majoritatea raman acasa.”

Credea cu toata fiinta lui ca ”votul va fi intotdeauna, oriunde si oricum,  o posibilitate de a alege propriul viitor si de a spori demnitatea unui om liber si activ”, iar omul liber nu se naste ci se construieste pe sine, in timp, prin sacrificii si diferite forme de suferinta. Visa ca omenirea sa faca un salt etic, sa regaseasca valorile democratiei ateniene, dar asta nu l-a facut sa astepte ca aceste lucruri sa se intample pur si simplu.

Nu voi uita niciodata si voi spune intotdeauna studentilor mei ca tu, prietene al meu, ai inventat ceea ce ai numit ”teoria centimetrului”, vorbind despre viata noastra ca o lupta in care castigam ”mici centimetri de libertate, mici centimetri de drepturi, mici centimetri de demnitate, mici centimetri de liniste, mici centimetri de serenitate pentru acele persoane care au muncit toata viata lor, indiferent de regimul care i-a condus, centimetri dintr-un metru care se micsoreaza din ce in ce mai mult”.

N-o sa uit nici postulatul tau, postulat pe care se bazeaza toata teoria: adica politica de imputernicire, ca definitia cea mai buna pentru  democratia veritabila.

In fine, prietene gladiator, sunt sigur ca Domnul, care in zilele astea te-a chemat la el, ti-a inspirat ultimul tau mesaj politic, de o anvergura cu adevarat profetica.  Merita scris pe o monumentul pe care il inaltam in amintirea prieteniei tale in sufletele noastre:

Dar nu sunt pesimist, cred ca spatiile sau centimetri pierduti sunt inca prin apropierea traiului demn, iar demnitatea nu se cere pentru ca face parte din a noastra, asa zisa, intimitate mentala. Si oricine poate fugi de sine insusi, chiar si pentru o perioada lunga de timp, dar vine si ziua darii de socoteala si implicit teoria centimetrului va fi judecata, iar conform parerii mele acele zile nu sunt foarte departe. Viata noastra e toata aici, in aceasta obligatie pe care o avem de a lupta: "Quando la strada si fa dura, i duri si fanno strada" (cand drumul devine greu, cei puternici isi croiesc drumul).”

Gladiatorule, alaturi de tine am invatat sa nu ne fie frica. Nu am apucat vreodata sa-ti spun ca uneori visez sa ma reintorc acasa cu gandul de a lupta impreuna pentru eliberarea comunitatii noastre de nepasare si dezgust  si pentru a imbatrani impreuna. Nu mi-a iesit, uneori, celor mai buni dintre noi,  zeii le deschid mai repede usile cerului.

Drum bun, prietene! Fie vesnic pomenit numele si amintirea ta.