Romania trece la ora de vara – urmeaza cea mai scurta zi

Romania trece la ora de vara – urmeaza cea mai scurta zi

Romania trece in noaptea de sambata spre duminica la ora oficiala de vara, ceasurile urmand sa fie date inainte cu o ora, astfel ca ora 3.00 va deveni ora 4.00.

Andronescu si Dragnea: Trebuie reintodus examenul de admitere la liceu si facultate
Ponta: Faptul ca Iliescu n-a plecat din PSD in 2005, cand nu a fost ales presedinte, e o lectie

Ora oficiala se schimba in tara noastra in ultima duminica din luna martie si ultima duminica din octombrie.

Pentru trecerea la ora oficiala de vara, ceasurile vor fi date inainte cu o ora, astfel ca duminica 30 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurta zi din an.

Cum e afectat mersul trenurilor

Trecerea la ora oficiala de vara nu va afecta mersul trenurilor de calatori, dar vor fi intarzieri pentru 70 de trenuri aflate in circulatie intre orele 3.00 si 4.00 (ora de iarna). Astfel, opt trenuri internationale, 31 InterRegio si 31 Regio vor fi afectate de schimbarea de ora, a anuntat CFR Calatori.

Trenurile de calatori vor pleca din statii dupa ora de iarna pana in noaptea de sambata spre duminica, la ora 3.00, care devine ora 4.00. Dupa 4.00, trenurile vor pleca din statii la orele din mersul de tren in vigoare, respectand ora oficiala de vara.

Trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina si Bulgaria vor circula normal, dupa orele trecute in mersul trenurilor, pentru ca trecerea la ora de vara se face in aceeasi zi si in aceste state.

Dupa ce ceasurile vor fi date inainte cu o ora, diferenta dintre ora oficiala a Romaniei si Timpul Universal (numit si GMT) va fi de trei ore.

Pe perioada lunilor de vara, cand soarele rasare la ora 4.30 si apune la ora 20.00, s-a recurs la aceasta conventie, aplicata in Romania din anul 1979, pentru folosirea optima a luminii naturale si reducerea iluminatului artificial.

In conformitate cu Conventia fusurilor orare, ceasornicele arata pentru fiecare punct de pe Pamant acelasi minut si aceeasi secunda, iar diferentele dintre ore sunt date de faptul ca la fiecare 15 grade longitudine apare o ora in plus.

Numerotarea acestor fusuri incepe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, in sens pozitiv catre est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 si a Europei Orientale – ora fusului 2. Romania se afla in fusul orar 2.