PERLE de la BAC 2014. Cum au transformat elevii romanul Ion intr-o manea

PERLE de la BAC 2014. Cum au transformat elevii romanul Ion intr-o manea

Cu toate ca saptamana de simulari era o ocazie perfecta pentru ca liceenii sa-si probeze cunostintele, pentru cei mai multi dintre ei scoala s-a transformat intr-o gluma. Tot de glume au avut parte si profesorii corectori care s-au crucit in fata lucrarilor pline de aberatii si perle.

Ungureanu vrea o dezbatere tehnica a CE privind xenofobia si il invita pe Van Rompuy la Bucuresti
Iliescu vede trecerea la republica parlamentara, dupa „experimentul” Basescu

Unul dintre elevi se chinuia, de exemplu, sa argumenteze ca un fragment de text apartine genului literar dramatic astfel: "Apartine genului dramatic fiindca Dinu minte, iar Gena se preface", scrie expressdebanat.ro.

Cele mai multe perle culese din mintile celor mai "rasariti" liceeni au legatura cu romanul Ion. Fie ca povestea din roman a fost transformata intr-o telenovela dramatica, fie intr-o poveste cu agricultori frustrati si tractoare de la 1900, cert este ca majoritatea elevilor au scaldat actiunea din Ion pana au limpezit-o de tot de vreun inteles.

De departe cea mai rasarita sclipire de inteligenta asternuta pe hartie a fost: "Inceputul romanului il arata pe Ion un baiat ce se trezeste de dimineata, tractoarele trecand pe ulita si el mergand la lucrat pamantul".

Multi dintre ei, fie ca se priceau la abureli, fie ca au vazut prea multe telenovele, au creat adevarate povestiri, demne de lacrimi in fata notelor la bac. "La inceput, Ion este sarac si stabil din punct de vedera psihologic. Desi era nebun dupa avere si iubea pamantul mai presus decat propria sa viata acesta nu recurge la gesturi extreme".

Din acelasi registru fac parte si urmatoarele: "Relatia dintre Ion si Florica, desi promitatoare la inceput, se dovedeste, in final, a fi un real esec, deoarece fiecare sfarseste in bratele altcuiva, fiind condamnati la o iubire neimpartasita", "George si-a dorit-o pe Ana si, nereusind, s-a orientat catre Florica" sau „In final, iubirea dintre Ion si Florica nu supravietuieste testelor".

Bogatia perlelor nascute din mintile sclipitoare ale invataceilor din epoca Facebookului are in dotare si urmatoarele vorbe de duh: "Ion are un statut social sub-mediocru", "Ion este vanjos din punct de vedere fizic". Nici autorul romanului nu a fost iertat din lucrarile elevilor: "Liviu Rebreanu s-a bagat intr-o simbioza minunata cu viata satului, el scriind un roman extraordinar" .

Chiar daca la citit au stat cam prost, elevii nu au ezitat totusi sa contopeasca subiectele primite la simulari cu teoriile invatate de fiecare in "scoala vietii". Fie ca au facut referite la bani, averi, respect si dusmani cert este ca majoritatea lucrarilor au transformat romanul Ion intr-o manea.

Printre cele mai rasarite perle in acest sens se numara: "Fiind un om violent, fara scrupule, ce si-a batut joc de Ana, Ion are in gandire doar banul si averile", "Romanul Ion ne inspira sa ne respectam mult mai mult unii intre ceilalti ca oameni, cu atat mai mult intr-o relatie" sau "In concluzie, romanul s-a sfarsit tragic, totul fiind o minciuna si romanul aratandu-ne ce valori trebuie sa avem noi ca om si ca tot ce primim de la viata bun sau rau trebuie sa acceptam asa cum este".