Investitii de 10 mil. euro in sisteme anti-grindina dar nimeni nu le poate folosi

Investitii de 10 mil. euro in sisteme anti-grindina dar nimeni nu le poate folosi

Desi furtunile si fenomenele meteo extreme se produc aproape zilnic, sistemele anti-grindina pentru care statul a platit bani grei, nu functioneaza.

Oricine poate da in judecata statul si castiga cu asa contract
Liberalul Voicu vrea sa trimita politia medicala acasa la Ridzi

Iar terenurile cultivate sunt distruse de ploile cu gheata  si taranii raman la mila cerului. Situatia este de-a dreptul absurda: in ultimii ani s-au investit peste 10 milioane de euro in statiile respective dar din cauza unor incurcaturi birocratice ele nu-i ajuta cu nimic pe agricultori.

Un sfert de ora de grindina de marimea oului de prepelita a pus la pamant 16 mii de hectare de culturi din 6 comune din Iasi.

"Iata cireasa asta cat e de distrusa. Nu mai poti face nimic cu ea, nu e buna nici pentru industrializare", spune un cultivator.

Culmea e ca la mai putin de un km de acest dezastru se afla un punct de tragere cu rachete antigrindina. Lansatoarele zac insa nefolosite  din cauza ca nici la ministerul de interne, nici la ministerul agriculturii nu s-au semnat contractele cu operatorii de tragere.

-Sunteti pregatiti sa trageti cu rachetele?
-Da, dar daca nu s-a semnat contractul
-Suntem ca soldatii care pleaca la razboi cu arme, dar fara munitie.

"Au fost probleme la nivel de minister" spune si reprezentantul unui operator de tragere.

In Prahova, 170 de mii de hectare de culturi ar trebui sa fie protejate de un sistem antigrindina. "Se calculeaza datele de tragere, respectiv inaltimea, azimutul si numarul de vectori care vor fi lansati se da comanda in punctul de lasare", spune un angajat de la Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina.

Exceptional, am putea spune. Dar in realitate si aici platforma de lansare e pustie. "Daca vine piatra ne tampeste cu totul, e la pamant cu totul" spune un localnic.

Intre timp, oficialii de la Ministerul Agriculturii sunt ocupati cu extinderea statiilor antigrindina, desi nici cele vechi nu functioneaza. Numai anul aceasta s-au investit in proiecte noi un milion si jumatate de euro.

"In Romania se acopera foarte putin din terenuri cu aceste sisteme antigrindina, fata de Europa suntem mult in urma. In cinci zile ar urma sa functioneze statiile din Iasi si Prahova" a spus directorul Departamentului Antigrindina, Ministerul Agriculturii

In timp ce asteptam aprobari, operatorii de la centrele antigrindina spera sa porneasca sistemul cat mai repede si sa functioneze macar ca anul trecut. Pe linga Iasi si Prahova, se lucreaza la statii similare in Mures, Vrancea si Timis.

Daca aceste statii antigrindina ar functiona la capacitatea lor s-ar reduce semnificativ cheltuielile statului pentru despagubirea fermierilor.