Basescu l-a laudat pe Oprea ca a protejat pensionarii militari si a construit locuinte de serviciu

Basescu l-a laudat pe Oprea ca a protejat pensionarii militari si a construit locuinte de serviciu

Presedintele Basescu a declarat, marti, ca ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a reusit sa "protejeze" pensionarii militari si i-a laudat totodata initiativa de a nu mai vinde terenurile Armatei pentru dezvoltari imobiliare, alegand in schimb sa construiasca locuinte de serviciu pentru militari.

Ministrul Botis, mandatat de PDL sa injumatateasca concediul maternal
CSM: Dosarul lui Voiculescu a fost repartizat corect judecatorilor Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea

Basescu a marturisit, la ceremonia de investire a noului sef al Statului Major, ca initial a fost sceptic fata de afirmatia lui Gabriel Oprea ca pensiile militare nu vor scadea, dar apoi a ajuns la concluzia prezentata de acesta. "Este esential ca Armata sa aiba sentimentul cel putin ca este nedreptatita in raport cu alte categorii sociale. Si cred ca ceea ce a facut dl ministru Oprea este proba ca atunci cand la nivel politic exista preocupare, se gasesc solutii pentru ca partea sociala sa fie mai bine acoperita. Nu va ascund ca atunci cand l-am auzit spunand prima data ca nu trebuie sa existe, prin recalcularea pensiilor militarilor care au stagiul intreg in Armata, pensii mai mici de 3000 de lei, am privit cu oarecare scepticism afirmatia", a spus presedintele. El a informat ca luni seara a avut o discutie despre pensiile militare impreuna cu premierul Boc si cu Gabriel Oprea si a primit garantii ca promisiunea nemicsorarii pensiilor este viabila. "Aseara l-am invitat pe dl ministru si pe premier, sa am convingerea ca aceasta promisiune a dlui ministru Oprea si a premierului este aplicabila si va functiona incepand cu 1 ianuarie. Confirmarea premierului, cu calculele in fata, arata ca dl ministru Oprea a reusit sa protejeze pensionarii militari (…) Este un lucru bun si arata ca a existat preocupare", a continuat Basescu. Seful statului l-a laudat pe ministrul Apararii pentru ca a construit locuinte de serviciu pentru militari valorificand terenurile nefolosite ale Armatei. "Nu in ultimul rand, m-a bucurat mult abordarea pragmatica in ceea ce priveste utilizarea terenurilor. Va marturisesc ca abia acum am vazut ce poate face Armata, utilizand propriile ei resurse, din punct de vedere social. Am inteles ca parte din terenurile care pana acum stateau si erau pandite sa fie scoase din patrimoniul Armatei si sa devina nu stiu ce terenuri pentru dezvoltari imobiliare, am observat cu satisfactie ca nu s-au mai cedat, iar cele care au fost scoase din circuitul Armatei, se utilizeaza pentru constructie de locuinte, in care si Armata va avea procentul de locuinte", a punctat Traian Basescu.