ZANFIRESCU nu se cuminteste, recidiveaza! Pentru prefect, politistii nu au facut testul alcooltest la fata locului

ZANFIRESCU nu se cuminteste, recidiveaza! Pentru prefect, politistii nu au facut testul alcooltest la fata locului

Seful Biroului Rutier, Liviu Zanfirescu, a precizat ieri ca nu are nimic sa le reproseze subalternilor care l-au testat pe Romeo Olteanu dupa zeci de minute de la accident.

Comitet de urgenta pentru CET
Alte patru cazuri de gripa porcina la Iasi

Zanfirescu a catalogat actiunea colegilor sai ca fiind “perfect legala!”, desi circumstantele in care alcoolemia prefectului a iesit la limita dintre contraventional si penal sunt mai mult decat bizare. Potrivit legislatiei, in cazul unui accident fara victime, politistii sunt obligati sa testeze cu detectorul de alcool toti conducatorii implicati in eveniment. Delasarea pe care au dovedit-o politistii in acest caz ridica multe semne de intrebare. Pe de alta parte, Romeo Olteanu a revenit ieri cu noi declaratii despre acest caz, spunand ca bause si un paharel de palinca in ziua accidentului. La orele dupa-amiezii, Olteanu a demisionat.

Cazul incalcit in care a fost implicat duminica prefectul Iasului, Romeo Olteanu, ridica mai semne de intrebare referitoare la conduita politistilor care au mers la fata locului. Cronologia evenimentelor, prezentata atat de politisti, cat si de Olteanu, arata ca, daca demnitarul ar fi fost testat la fata locului cu etilotestul, asa cum se intampla de regula in orice incident de genul acesta, existau mari posibilitati ca fapta acestuia sa intre in sfera penalului. In schimb, testat dupa aproximativ jumatate de ora de la accident, lui Romeo Olteanu i-a reiesit o alcoolemie de 0,32, foarte aproape de limita legala pentru care ar fi fost obligat sa dea si sange.

Ce spune legea

Legea rutiera este destul de clara in privinta obligativitatii testarii soferilor implicati in accidente rutiere, fie ele si soldate cu pagube materiale. “In cazul accidentelor de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, conducatorii vehiculelor sunt obligati sa se supuna testarii aerului expirat in vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante ori al medicamentelor cu efecte similare acestora. Daca rezultatul testarii arata o concentratie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat sau indica prezenta in organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducatorii de vehicule sunt obligati sa se supuna recoltarii probelor biologice”. (art.186 din regulamentul de aplicare a Codului Rutier).

Remarcam insa faptul ca nu se precizeaza momentul in care politistii trebuie sa-i puna pe soferi sa sufle in etilotest. Numai ca aici nu ar trebui sa fie posibile interpretari, deoarece este un test care se face pe loc si care stabileste limita dintre contraventie si infractiune. Orice intarziere poate face proba irelevanta, in conditiile in care pentru majoritatea indivizilor rata de eliminare a alcoolului este de 20 mg/dl/ora. Cum nu se mai face calcul retroactiv, proba care se situeaza sub 0,4 mg/l alcool in aerul expirat (ce ar corespunde la 0,8g/l alcool in sange) arata ca nu este o infractiune. Din acest motiv, daca un echipaj de la Rutiera este prezent, soferii sunt testati la locul accidentului. In cazul prefectului Olteanu, in mod mai mult decat bizar, aceasta procedura a fost facuta nu la fata locului ci la sediul Politiei.

Mai mult decat atat, dupa zeci de minute de la producerea accidentului, timp in care prefectul a fost lasat sa mearga si la meci. De ce?, o intrebare la care reprezentantii Politiei nu au oferit un raspuns pana acum. S-a vehiculat ca prefectul ar fi plecat de la locul accidentului dupa o intelegere amiabila cu un alt sofer implicat in accident. Acest lucru a fost infirmat insa de conducatorul auto care a lovit masina prefectului, ieri, in timpul unei discutii cu reporterii “Ziarului de Iasi”.

Reactia comisarului Zanfirescu

Seful Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, comisarul Liviu Zanfirescu, a fost destul de rezervat in a vorbi despre acest caz cu reporterii nostri. Zanfirescu a subliniat insa insistent ca, din punctul sau de vedere, politistii care au intervenit la fata locului au respectat cu sfintenie procedurile interne si ca nu se pune problema de comitere a vreunei abateri in acest sens. “Modul de actiune a fost perfect legal, conform procedurilor interne”, a insistat Liviu Zanfirescu.

In paralel, Romeo Olteanu a povestit inca o data cum s-a produs accidentul, varianta de altfel prezentata si de Politie. Acesta declara ieri-dimineata: “La ora 18.50 am plecat spre stadion intrucat, conform legii, cand sunt competitii sportive cu grad de risc cum a fost cel de aseara, (n.r. – duminica seara) de risc mediu, prefectul trebuie sa fie in mijlocul evenimentelor, ca daca se intampla ceva sa coordoneze echipajele de Jandarmerie. Urcam Sararia si, in dreptul strazii Theodor Pallady, fara sa se asigure, sa respecte semnul “Stop”, un BMW cu un tanar de 19 ani la volan mi-a iesit in fata. Nu am putut sa il evit, ne-am ciocnit frontal, din coliziune m-a aruncat intr-o Dacie”, a descris Olteanu accidentul.

Fata de declaratia data duminica seara “Ziarului de Iasi”, ieri, prefectul-demisionar si-a adus aminte ca mai bause, duminica, la ora 15, 50 de mililitri de palinca, “si atat”. “Ghinionul meu (a fost) ca tanarul nu s-a asigurat si mi-a iesit in fata, altfel nu se intampla nimic”, a fost concluzia la care a ajuns Olteanu.

Pe langa atitudinea mai mult decat bizara a politistilor rutieri, se remarca si comportamentul iresponsabil al lui Romeo Olteanu. Coroborand declaratiile sale, in care spune ca a mers in scop profesional la meciul CSMS Iasi – Petrolul Ploiesti, rezulta ca acesta a consumat alcool in timpul serviciului, dupa care s-a urcat intr-o seara de duminica in masina de serviciu. Dupa accident, asa cum a declarat Olteanu, acesta a ajuns la meci si a consumat din nou alcool – un pahar de vin cu apa.

Prefectul a demisionat. Abalasi a plecat de la mare spre Casa Patrata

Ieri dupa-amiaza, viceprim-ministrul pentru securitate nationala, Gabriel Oprea, i-a solicitat lui Romeo Olteanu sa isi dea demisia de onoare, urmare a scandalului de duminica seara. “Domnul Romeo Olteanu a demisionat din calitatea de prefect al judetului Iasi, atributiile functiei fiind preluate, potrivit art. 3 din Hotararea de Guvern 460/2006, de subprefectul Bogdan Abalasi, care va asigura interimatul pana la numirea noului prefect. In proxima sedinta, Guvernul va adopta Hotararea pentru eliberarea din functie a domnului Romeo Olteanu”, au mentionat reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne.

Bogdan Abalasi se afla ieri, impreuna cu familia, la o statiunea turistica din Bulgaria, fiind in concediu. Acesta a precizat reporterilor nostri ca astazi va pleca spre Iasi pentru a-si incepe activitatea de reprezentant al Guvernului in judet. In ceea ce-l priveste pe Romeo Olteanu, acesta nu a mai raspuns la telefon dupa ce si-a anuntat demisia.