Theodor Paleologu, profesor asociat la UPA din Iasi

Theodor Paleologu, profesor asociat la UPA din Iasi

Theodor Paleologu a acceptat invitatia Rectorului Universitatii ”Petre Andrei” din Iasi de a deveni profesor asociat la UPA. Prof.univ.dr. Doru Tompea  a lansat aceasta propunere cunoscutului diplomat, cu prilejul Conferintei ”Teoria si practica diplomatiei”, pe care acesta a sutinut-o ieri.

Cardiaci salvati de elicopterul SMURD
E oficial! Vasile Astarastoae are un nou DOSAR PENAL

“Imi doresc foarte mult sa predau pentru ca formatia mea de baza este aceea de profesor, iar la UPA este o situatie ideala pentru ca e o universitate privata, deci flexibila, o institutie stimata si respectata si acest lucru e foarte important pentru ca tin la reputatia mea, are o dinamica pozitiva si, in plus, ma bucur enorm de fiecare data cand vin la Iasi”, a argumentat Theodor Paleologu.

”Am trait o reala emotie astazi, pentru ca intalnirea cu domnul Paleologu mi-a amintit de intalnirea pe care tatal sau a avut-o cu Petru P. Andrei. Ma bucur ca a acceptat propunerea mea de a-i initia pe studentii nostri in teorie si practica diplomatica, oferindu-ne astfel prilejul de ne bucura mai des de prezenta domniei sale la universitatea noastra ”, a spus Rectorul Doru Tompea. Conferinta de ieri, a dezvaluit studentilor si cadrelor didactice prezente cateva dintre tainele unui bun diplomat. ”Secretul diplomatiei este atentia la detalii. Diplomatia e ca un roman tolstoian care se compune prin acumularea de detalii”, a spus Theodor Paleologu. Acesta a vorbit publicului despre machiavelism si onestitate  in diplomatie. ”E o greseala in a imagina ca ambasadorul e facut ca sa minta. Rostul ambasadorului e sa creeze incredere si nu poti asta daca nu esti fundamental onest. Bineinteles asta nu inseamna ca trebuie intotdeauna sa spui tot adevarul”, a explicat diplomatul. Theodor Paleologu a vorbit si despre importanta protocolului, subliniind ca este ”o maniera de a manifesta respectul” si le-a spus studentilor interesati de relatii internationale ca ”diplomatia bine inteleasa este o buna scoala a modestiei”.

Invitat la intalnirea de astazi, Prof.univ.dr. Florin Cintic a apreciat ca ”Theodor Paleologu ar trebui sa fie un model de urmat al unei cariere de succes, mai ales ca a avut sansa de a parcurge acea traictorie formativa extraordinara pe care o ofera scoala franceza”. Directorul Centrului pentru Studiul Relatiilor Internationale, Prof.univ.dr. Catalin Turliuc, a promis studentilor ca vor mai avea prilejul sa intalneasca in amfiteatrele universitatii ”personalitati care pot modela spatiul romanesc ”. 

A.S.