Posturi deblocate: se fac angajari la un spital mare din Iasi

Posturi deblocate: se fac angajari la un spital mare din Iasi

Dupa o lunga perioada de asteptare, Spitalul Parhon a primit aprobarea pentru a scoate la concurs cateva posturi, vacantate de la inceputul anului. Angajarile vizeaza 12 posturi, dintre care doar un post de medic radiolog, restul fiind pentru asistente medicale si personal auxiliar.

Politistii cauta un barbat care a incercat sa violeze o eleva
Al doilea club din Iasi isi anunta inchiderea temporara: „Am decis sa reverificam sistemele de siguranta”

Acest concurs nu dizolva criza acuta de personal de la nivelul intregului spital, care are nevoie de un numar mult mai mare de specialisti. "Am primit aprobarea pentru scoaterea la concurs a posturilor vacantate in 2012, in conformitate cu HG 849 pe 2012. Este vorba de un numar total de 12 posturi, dintre care unul pentru medic radiolog, unul de chimist, cinci pentru personalul din mediul sanitar si cinci pentru personal auxiliar. Personalul auxiliar se refera la infirmieri, ingrijitori si brancardieri. Am inceput formalitatile pentru organizarea concursului, data limita pentru depunerea dosarelor fiind fixata pe 28 noiembrie. Concursul nu include si postul de medic, in acest caz fiind vorba de o procedura mai complexa", a precizat Bogdan Cojocaru, manager interimar al Spitalului Clinic "Dr. C. I. Parhon"Iasi. Concursul pentru posturile de asistenti medicali a fost stabilit pe 4 decembrie, iar pentru cele de personal auxiliar, pe data de 5 decembrie. Reprezentantii spitalului au inaintat o adresa catre Ministerul Sanatatii, prin care au cerut scoaterea la concurs a 42 de posturi. Dintre acestea, patru sunt pentru medici specialisti, 20 pentru asistenti medicali, 16 pentru infirmieri, un post pentru farmacist si unul pentru biochimist. Din acest total, au fost aprobate doar 12 posturi, spitalul functionand in continuare fara specialisti suficienti. "Aceste posturi nu echilibreaza numarul celor care au ramas vacante. In continuare, avem nevoie de specialisti la ATI, pentru blocul operator si la urologie. Avem foarte mare nevoie si de anestezisti de calitate si speram sa primim aprobari pentru a ne completa personalul medical din spital", a completat Bogdan Cojocaru.