Incheierea, in 2013, a Programului Corpului Pacii in Romania

Incheierea, in 2013, a Programului Corpului Pacii in Romania

Ieri, Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein l-a instiintat pe Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cu privire la decizia Corpului Pacii de a inchide treptat programul din Romania.

Si-a taiat patru degete de la mana cu un geam
Au aparut mieii in piete

In iulie 2013, la finalizarea perioadei de activitate a ultimului grup de voluntari americani, Corpul Pacii isi va inceta activitatea in Romania. Anuntul vine in contextul aniversarii a 50 de ani de activitate a Corpului Pacii la nivel global si a 20 de ani de activitate in Romania. In ultimele doua decenii, Corpul Pacii a adus in Romania resursa cea mai de pret a Americii, oamenii sai. In cei 20 de ani de activitate in Romania, Corpul Pacii a creat peste 1.000 de parteneriate de succes intre voluntarii americani si diverse organizatii din Romania. „Pe masura ce Romania isi continua calea spre un viitor mai bun, Corpul Pacii recunoaste succesul si perseverenta acestor eforturi si suntem onorati ca am avut privilegiul de a contribui la dezvoltarea acestei tari”, a declarat Aaron Williams, Directorul Corpului Pacii. Secretarul de Stat pentru Afaceri Globale din MAE, Doru Costea, le-a multumit, in cadrul unei intalniri care a avut loc astazi, ambasadorului Mark Gitenstein, directorului de tara, echipei Corpului Pacii si celor peste 1.000 de voluntari care s-au implicat de-a lungul timpului in proiecte umanitare pe teritoriul tarii noastre, felicitandu-i pentru curajul, seriozitatea si daruirea de care au dat dovada in perioada misiunii lor in Romania.

„Prezenta voluntarilor Corpului Pacii in Romania a contribuit la aprofundarea relatiilor interumane si a schimburilor culturale intre poporul roman si cel american. Una dintre contributiile pe care le apreciem in mod aparte este stimularea atitudinii solidare fata de cei aflati in situatii dificile: vedem in aceasta parafrazarea indemnului celebru lansat de initiatorul Corpului Pacii, John F. Kennedy: «Nu te intreba ce poate face tara ta pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru ea»”, a declarat Doru Costea. „Corpul Pacii Romania isi ia angajamentul de a asigura eficienta programului sau si pe parcursul urmatorilor doi ani. Voluntarii nostri vor continua sa fie profesori bine instruiti si eficienti de limba engleza, ambasadori ai pacii si prieteniei si reprezentanti model ai voluntariatului”, a evidentiat, la randul sau,  Sheila Crowley, Directorul Corpului Pacii in Romania. Corpul Pacii a luat fiinta la initiativa Presedintelui John F. Kennedy la 1 martie 1961 pentru a promova pacea mondiala si prietenia intre popoare. Pana acum, peste 200.000 de americani au lucrat pentru Corpul Pacii in scopul promovarii intelegerii interculturale dintre americani si cetatenii altor 139 de tari. Astazi, aproape 9.000 de voluntari lucreaza in comunitatile locale din 77 de tari gazda din intreaga lume.