Fenechiu ar fi negociat in secret cu ministrul Finantelor bani pentru liberali

Fenechiu ar fi negociat in secret cu ministrul Finantelor bani pentru liberali

Bani de la buget pentru colegiile parlamentarilor liberali contra unui vot rapid in legislativ este targul pe care l-ar fi discutat in aceste zile PDL si PNL. Negociatorul din partea PNL, conform unor surse liberale, ar fi deputatul

Eleva din Pascani, calcata pe trecerea de pietoni de un sofer baut
A ajuns la spital cu un morcov in fund

iesean Relu Fenechiu. Acesta ar fi avut discutii cu ministrul Finantelor, fostul liberal Sebastian Vladescu. Concret, este vorba despre alocarea de bani pentru biserici, primarii, scoli sau gradinite, dar si pentru acoperirea datoriilor din administratia locala dupa ce primariile PNL au fost ocolite de finantari anul trecut. Cum negocierile s-au purtat in secret, printre parlamentarii liberali circulau chiar doua posibile scenarii ale intelegerii. Potrivit uneia dintre variante, doar o parte dintre parlamentarii partidului urmau sa beneficieze de aceasta oferta, in general dintre cei care au avut o atitudine favorabila fata de guvernarea cu PDL. Scenariul maximal presupunea chiar impartirea sumei care va fi alocata PNL intre toti parlamentarii partidului, scrie Evz.ro. Si anul trecut Relu Fenechiu si Dan Radu Rusanu au avut o negociere similara cu fostul ministru PDL de finante Gheorghe Pogea.