MAE a emis o atentionare de calatorie in Africa de vest din cauza epidemiei de Ebola

MAE a emis o atentionare de calatorie in Africa de vest din cauza epidemiei de Ebola

Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care calatoresc in Africa de vest cu privire la cazurile de febra virala hemoragica (Ebola) inregistrate in patru state din aceasta regiune - Guineea-Conakry, Liberia Sierra Leone si Nigeria, se arata intr-un comunicat al MAE.

Putin declara ca nu exista nimeni cu care sa vorbeasca in cadrul opozitiei
Klaus Iohannis sesizeaza Curtea Constitutionala pe cazul lui Sova: CCR sa rezolve conflictul institutional

Conform comunicatului, autoritatile din Guineea-Bissau au inchis din 12 august frontierele de sud si de est, care o despart de Guineea-Conakry, fara a se preciza pe ce perioada masura va ramane in vigoare.

De asemenea, din 9 august, Guineea Conakry a inchis temporar granitele cu Liberia si Sierra Leone, ca masura preventiva pentru a impiedica propagarea epidemiei dinspre cele doua state vecine.

"Intrucat boala este contagioasa, tarile unde virusul a fost confirmat prin analize de laborator (Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone si Nigeria), cele in care au existat cazuri prezumate, dar neconfirmate prin analize de laborator (Mali, Gambia, Senegal), precum si celelalte state din vecinatatea focarului epidemic au dispus masuri de prevenire si au lansat campanii interne de informare a populatiei", informeaza MAE.

Sursa citata aminteste ca nu exista nici vaccin, nici tratament specific impotriva virusului Ebola si ca, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, majoritatea cazurilor de infestare cu acest virus se soldeaza cu decese.

In acest sens, Ministerul Afacerilor Externe recomanda cetatenilor romani sa renunte la calatoriile care nu sunt imperios necesare in Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone, iar celor aflati deja pe teritoriul acestor state, sa urmareasca mesajele emise de autoritatile locale si sa respecte regulile de conduita si de igiena recomandate.