Bulgariainca mai spera sa adere la spatiul Schengen in martie 2011

Bulgariainca mai spera sa adere la spatiul Schengen in martie 2011

Bulgaria isi mentine scopul de a adera la spatiul Schengen in martie 2011, desi Franta si Germania au hotarat sa blocheze accesul Sofiei la zona de libera circulatie din Europa, a anuntat ministrul bulgar al Afacerilor Interne, Tvetan Tvetanov, citat de site-ul Novinite.com, informeaza Mediafax.

Papa Francisc, vizita SECRETA la Amatrice, localitatea care a fost DISTRUSA de seismul puternic
Efectele epurarilor din sistemul militar din Turcia: Mai multi militari si politisti s-au sinucis

"Ceea ce am citit astazi in ziare nu va schimba planurile conform carora tara va fi pregatita pentru (aderarea la) spatiul Shengen in martie 2011", a declarat Tvetanov miercuri. Intr-o scrisoare adresata comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstroem, ministrii Afacerilor Interne din Franta si Germania apreciau marti ca "prematur" sa permita aderarea la spatiul Schengen, in martie 2011, a Romaniei si Bulgariei, subliniind ca cele doua tari au nevoie de "progrese ireversibile" in lupta impotriva coruptiei si crimei organizate. "Scrisoarea arata ca aderarea Bulgariei la Schengen a fost legata de continua monitorizare, de catre Comisa Europeana (CE), a reformei justitiei si luptei impotriva coruptiei si de progresele de pana acum. Ceea ce doresc sa vada aceste tari este hotarare in lupta contra coruptiei si crimei organizate", a adaugat ministrul. El a subliniat ca raportul interimar al Comisiei privid Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) va fi crucial pentru aderarea Bulgariei. Guvernul bulgar de centru-dreapta a stabilit ca prioritate aderarea la Schengen, in martie 2011, o data-limita stabilita inca din 2007, in mandatul fostului Guvern socialist. Dar aceasta pregatire trebuie sa primeasca unda verde din partea Uniunii si se confrunta cu o opozitie puternica din partea unora dintre mai vechii membri ai blocului european, care afirma ca o aderare anul viitor ar fi prematura. Experti din state europene care au efectuat vizite in Romania si Bulgaria urmeaza sa prezinte un raport in ianuarie, care va fi utilizat de Guvernele statelor membre ale UE pentru a lua o hotarare cu privire la aderarea celor doua tari la Schengen. Dar o hotarare privind aderarea poate fi luata doar cu un vot unanim al membrilor.