Arhiva › Social

Tag:

A mai rămas o săptămână până la startul acţiunii “România prinde rădăcini”


Au mai rămas şapte zile până cand Realitatea TV va începe acţiunea de împădurire fără precedent – “România prinde rădăcini” - o campanie susţinută de Petrom şi realizată în parteneriat cu RNP Romsilva şi MaiMultVerde. Foto (1)
 
În zilele de 28, 29 şi 30 octombrie, mii de persoane vor planta arbori în trei dintre judeţele afectate de inundaţiile din vara acestui an. Oameni simpli, dar şi personalităţi care susţin această cauză (actori, sportivi, cântăreţi, politicieni), vor fi prezenţi la acţiunea organizată în localităţile Udeşti-jud. Suceava, Doljeşti-jud. Neamţ şi Comăneşti-jud. Bacău.

Campania “România prinde rădăcini” începe acum, însă este un demers fără precedent de durată. Din cauza defrişărilor masive din ultimele două decenii, în România deficitul de pădure este uriaş, iar intervalul de timp pentru ca arborii să ajungă la maturitate este mare.

În toamna acestui an se vor împăduri suprafeţe de câte cinci hectare în fiecare dintre cele trei judete. Toţi participanţii la acţiunea de împădurire vor deveni proprietarii simbolici ai arborilor care vor purta o plăcuţă de identificare. În fiecare judeţ, Realitatea TV, susţinută de Petrom şi în parteneriat cu RNP Romsilva şi MaiMultVerde, vor lucra împreună cu Consiliul Judeţean şi cu Consiliul Local din raza locaţiei plantate.

„România prinde rădăcini” este doar primul pas dintr-o serie de acţiuni care poartă numele „Realitatea – Caţavencu instaurează Cod Verde”. Acesta este rezultatul unei atitudini consecvente a grupului Realitatea-Caţavencu de a promova un jurnalism de calitate, orientat tot timpul spre teme de interes aflate pe agenda românilor care ne sunt telespectatori, cititori, ascultători. Sub sigla „Cod Verde”, o dată pe lună, toate produsele jurnalistice ale grupului vor fi „verzi”. Ele vor rezerva un spaţiu editorial consistent temelor legate de împăduriri şi oprirea defrişărilor, de reducerea poluării şi salvarea ariilor protejate, de surse alternative de energie şi stoparea deşertificării României.

Social0 Comentarii

Concert dupa rugaciune


Mii de oameni, dintre care si multi pelerini s-au distrat marti seara la o petrecere de proportii, in centrul Iasiului.
S-au mutat doar cateva sute de metri, de la Mitropolie pana in fata Palatului Culturii, pentru un concert si un foc de artificii care a schimbat noaptea in zi.

Curtea catedralei nu s-a golit insa: locul celor plecati la petrecere a fost luat de credinciosi care au ajuns de-abia seara sa se roage la sfanta Parascheva.

In timp ce mii de pelerini, aproape sfarsiti de oboseala, se rugau in tacere si asteptau sa ajunga langa racla cu moaste, la doi pasi de ei era chef mare. Tot pe-atata lume praznuia pe muzica lui DJ BOBO, Haddaway, Boney M ori Snap.

Aproape 100 de persoane au cerut ajutorul medicilor si reprezentantilor Crucii Rosii, prezenti in zona. La pranz, peste 5.000 de oameni erau in jurul catedralei si asistau la slujba oficiata, pe rand, de 100 de preoti, in frunte cu mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inalt Prea Sfintitul Teofan.
Sarbatoarea cuvioasei Parascheva inca nu s-a incheiat. Si miercuri dimineata mii de pelerini inca mai asteapta la rand sa atinga sfintele moaste. Cei care s-au inchinat deja au stat chiar si 12 ore in picioare pana sa ajunga la catafalcul din curtea catedralei mitropolitane.
Moastele Sfantului Nifon vor pleca din nou spre Craiova, locul de unde au fost aduse la Iasi. Credinciosii se vor putea insa ruga in continuare la racla cuvioasei care va ramane in curtea mitropoliei pana la ultimul pelerin.

Social0 Comentarii

Tag: ,

Trafic paralizat de “Sarbatorile Iesilor”


In perioada sarbatorilor specifice orasului Iasi, din cauza numarului foarte mare de pelerini care sunt asteptati sa soseasca in oras, autoritatile au impus restrictii de circulatie.
Pana pe 15 octombrie, Politia Rutiera va bloca accesul autovehiculelor pe strada Splai Bahlui, intre Podul Cantemir si Podul de Piatra, unde comerciantii isi vor amenaja standurile pentru Targul de toamna. Tot pe acest tronson va fi interzisa si parcarea masinilor.

Traficul va mai fi intrerupt de marti noapte si pe strazile Costache Negri si Barboi.

Accesul in zonele restrictionate se va face pe baza unui permis eliberat de Primarie si Politia Rutiera.

Social0 Comentarii

Tag: , ,

O pana de curent a dat batai de cap medicilor


Alarma la Spitalul Parhon din Iasi. O pana de curent a dat peste cap activitatea intregului spital timp de o jumatate de ora.
Cele mai mari probleme au fost in sala de operatie, unde se efectua un transplant de rinichi. Momente de criza au fost insa si pentru pacientii conetati la aparatele de dializa, unde s-a trecut la procedee manuale.

Totul s-a terminat cu bine. Sefii spitalului spun ca a fost cea mai mare pana de curent din istoria unitatii medicale.

Potrivit conducerii EON, a fost vorba de o avarie in reteaua subterana. In plus, generatorul spitalului a cedat, intrucat cablurile invechite nu au suportat sarcina prea mare.

Social0 Comentarii

Tag: , ,

Romanii viseaza la concediile de iarna


Farmecul sărbătorilor de iarnă înseamnă zăpadă şi pârtia de schi pentru unii români, în timp ce pentru alţii, Revelionul e momentul perfect pentru a sta la umbra palmierilor din insulele exotice. Agenţii de turism spun că anul acesta câteva mii de români au cumpărat deja pachete turistice în ţările calde încă din luna iulie.  
Primele sejururi de Revelion pe care care le-au vândut agenţii de turism încă din vară sunt în Mexic, Bali, Seychelles şi Thailanda.

O vacanţă de Revelion la un hotel de 5 stele în aceste locuri costă peste 2.000 euro. Agenţii de turism spun că pentru sărbătorile de iarnă românul a preferat distracţia şi mai puţin luxul. Drept urmare, cel mai bine s-au vândut vacanţele în hoteluri de 2 şi 3 stele. Totuşi, până în acest moment s-au dat doar 20% din pachetele turistice. Reprezentanţii Autoritatăţii Naţionale a Agenţiilor de Turism se aşteaptă ca până la sfârşitul anului să se vândă cel mai bine excursiile externe în Austria, Bulgaria, Elveţia dar şi în zone calde precum Egiptul.

În România, cele mai căutate locuri pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă au rămas tot Valea Prahovei, Braşovul şi zona Bran Moeciu. Agenţii de turism spun că în 2008 unele excursii externe s-au scumpit cu 20%, în timp ce pachetele de servicii în turismul intern s-au scumpit cu 10%. Cei care şi-au luat din vară un bilet pentru vacanţa de Crăciun sau Revelion au primit din partea agenţilor de turism o reducere de 10%.

Social0 Comentarii

Tag: , ,

Cursa Tarom de Iaşi suspendata


Vremea rea a dat mari bătăi de cap românilor în ultimele zile. Traficul aerian a avut de suferit iar mai multe zboruri spre şi dinspre Moldova au fost suspendate ieri din cauza fenomenelor meteorologice violente. Cursa Tarom de Iaşi nu a putut ateriza pe aeroportul Henri Coandă din cauza vremii. Cursele de Moldova au fost, temporar, suspendate. Nici o cursă nu a mai pleacat spre sau dinspre Moldova. 
 
Comandantul cursei a încercat timp de o jumătate de oră să facă manevra de aterizare, dar nu a reuşit. A încercat apoi să aterizeze pe aeroportul din Bacău, însă nici aici nu a primit acordul.

Astfel, cei 48 de pasageri au fost întorşi la Bucureşti. Alţi 50 au aşteaptat pe aeroportul Henri Coandă.

Nici aeroportul din Suceava nu a fost operabil azi noapte iar pasagerii care urmau să plece au avut de aşteptat câteva ore în aeroport.

Social0 Comentarii

Tag: ,

Aproape 20.000 de sindicalişti vor ieşi marţi în stradă


Circa 20.000 de oameni vor ieşi marţi în stradă, au anunţat duminică liderii sindicali. Patru confederaţii vor organiza un miting în Piaţa Constituţiei, urmat de un marş. Sindicaliştii vor să tragă un semnal de alarmă în faţa guvernanţilor privind salariile mici şi condiţiile de muncă grele din România.
 
“Suntem departe de conceptul de muncă decentă în România”, a declarat Petru Dandea, vicepreşedinte Cartel Alfa.

Sindicaliştii susţin că doar 15% dintre cei cinci milioane de angajaţi din România lucrează în condiţii decente, întrucât, în cele mai multe cazuri, condiţiile de la locul de muncă le pun sănătatea sau viaţa în pericol. Mulţi dintre angajaţi se plâng, însă de salariile mici.

“Salariile românilor preiau 31% din PIB, faţă de Austria, Franţa sau Germania, unde ajung la 60% (…) Orice salariat din România care lucrează cu salariul minim pe economie este considerat sărac, după principiile europene”, a precizat Petru Dandea.

“La noi, salariul minim e o noţiune abstractă, ţine de calcule matematice, nu reflectă munca depusă”, a meţionat şi preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.

Sindicaliştii apreciază că salariul minim pe economie ar trebui să fie de cel puţin 900 de RON şi nu de 540 de lei, cât este acum. Ei spun că în România, cele mai mari salarii sunt în justiţie, în timp ce funcţionarii publici sunt cel mai prost plătiţi.

Mitingul organizat marţi în Capitală va strânge sindicalişti din cele patru confederaţii sindicale: Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CSDR Frăţia şi CSDR. Sindicaliştii vor participa şi la un marş în jurul Palatului Parlamentului.

Social0 Comentarii

S-a aprobat cresterea salariului minim


Guvernul a aprobat astazi cresterea salariului minim pe economie de la 500 la 540 de lei, incepand cu 1 octombrie, iar de la 1 ianuarie 2009 va fi de 600 de lei, au declarat pentru NewsIn surse minsteriale
Proiectul de act normativ supus dezbaterii de Ministerul Muncii stabilea ca Executivul va analiza in luna iunie 2009, impreuna cu partenerii sociali, valoarea salariului mediu brut pe primele patru luni ale anului.

In situatia in care se constata abateri mai mari de 5% intre salariul mediu brut lunar realizat si cel prognozat pe intregul an, Guvernul va modifica valoarea salariului minim brut, de la 1 iulie 2009, astfel incat ponderea acestuia in salariul mediu brut lunar sa fie de 33%.

Proiectul prevedea amenzi de la 1000 la 2000 de lei pentru angajatorii care stabilesc salarii de baza sub nivelul celor prevazute de lege persoanelor incadrate cu contract individual de munca.

Valoarea salariului minim pe economie a fost stabilita printr-un acord semnat de Executiv si confederatiile sindicate in 25 iulie. Potrivit acordului, salariul minim ar urma sa creasca, ulterior perioadei reglementate prin proiectul de act normativ, cu o suta de lei pe an, astfel incat salariul minim va ajunge in 2010 la 730 de lei, la 860 de lei in 2011, la 1030 de lei in 2012, iar in 2013 - la 1.190 de lei. In ultimul an, pentru care acordul semnat vineri ramane valabil - 2014 - venitul minim trebuie sa atinga 50% din cel mediu, la o suma de 1.325 lei.

Social0 Comentarii

Tag: , ,

Aglomeratie la vama


Numărul de persoane şi mijloace de transport, care trec prin Vama Porţile de Fier I a crescut în ultimele 24 de ore cu aproximativ 30% din cauza românilor care şi-au petrecut vacanţa în România şi acum se întorc în statele din spaţiului Schengen unde îşi au locurile de muncă. 

 
“Faptul că tranzitul prin Republica Serbia înseamnă pentru cetăţenii români şi scurtarea cu mult a distanţei de deplasare până la locul de muncă din străinătate, îi determină pe mulţi dintre conaţionali ai noştri rezidenţi în Italia, Spania şi Franţa să părăsească  România ieşind prin P.T.F. Porţile de Fier I”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi, comisarul şef Valeriu Pera.
Astfel, dacă în data de 26 spre 27 august au ieşit din România prin P.T.F. Porţile de Fier I circa 1.600 de persoane, cu 610 mijloace de transport, în data de 27 spre 28 august au ieşit 2.100 de persoane, cu 760 mijloace de transport.
Pentru fluidizarea traficului, s-a luat măsura suplimentării personalului care-şi desfăşoară activitatea de control al documentelor. Purtătorul de cuvânt a mai spus că, în situaţia în care sunt nemulţumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, participanţii la traficul transfrontalier pot apela numărul de telefon 0252959, unde aspectele semnalate vor fi preluate de poliţiştii de frontieră.(Sursa: Realitatea)

Social0 Comentarii

Tag: , ,

O tigancusa de 12 ani umple Europa de lacrimi


Rebecca Covaciu, o romanca de etnie roma in varsta de 12 ani a castigat Premiul UNICEF pentru Arta si Interculturalitate 2008 povestindu-si trista viata
Fetita a reusit sa impresioneze Europa cu povestea vietii sale, traita prin tabere de nomazi sau sub cerul liber, in Spania si Italia. Dupa ce povestea fetitei a facut inconjurul Italiei, uminica a fost randul cotidianului spaniol El Pais sa ii dedice un amplu reportaj, intitulat “Querida Europa…”. Titlul reportajului este cel al scrisorii cu care Rebecca a castigat Premiul UNICEF pentru Arta si Interculturalitate pe anul 2008.

Fetita a trait impreuna cu familia sa intr-o furgoneta, in cocioabe de carton sau sub cerul liber, a fost batuta, si-a vazut familia maltratata, a cersit impreuna cu parintii sai pe strazile Europei. Scrisoarea si desenele cu care a castigat Premiul UNICEF povestesc aceste triste intamplari, dar si visul sau: sa intre la liceu, parintii sai sa isi gaseasca de lucru, iar “Europa sa ii ajute pe copiii care traiesc pe strada”.

Rebecca a plecat din satul Siria, judetul Arad, in urma cu cinci ani: “In Siria aveam casa, dar nu aveam paine si traiam din pomana de la vecini”, povesteste Rebecca jurnalistului spaniol. Familia Covaciu a plecat, ca atatea alte familii de romi, inspre Occident, prin Ungaria si Austria, cu o furgoneta. Cateva luni, parintii, Stelian (acum in varsta de 43 de ani), pastor evanghelist, si Georgina (acum in varsta de 37 de ani) si-au cautat de lucru in Milano.

“Parintii mei nu au gasit de lucru si trebuia sa cersim. Nu puteam merge la scoala, pentru ca nu aveam casa”, povesteste Rebecca. Familia Covaciu si-a incercat atunci norocul in Spania: “Un prieten care traia in Avila ne-a spus ca avea casa, ne rezolva cu acte pentru munca, dar am ajuns prea tarziu. Am bagat copiii la scoala, dar nu am gasit de lucru, asa ca ne-am intors la Milano”, relateaza Stelian jurnalistilor de la El Pais.

Pentru a doua oara la Milano, familia si-a construit o baraca din carton si plastic sub un pod, alaturi de alte cinci familii din Timisoara, intr-o tabara ilegala. “Ca sa avem de mancare cerseam in piata de antichitati. Doar cateva ore, ca sa avem ce le da de mancare la copii”, asigura Georgina. Rebecca a cersit la randul sau, asa cum se vede intr-unul din desenele sale. Fratele ei, Manuel (caruia ii spun Ioni), canta la acordeon.

In urma cu un an, Roberto Malini, unul dintre directorii ONG-ului EveryOne, care ajuta 60 de familii rome din Milano, l-a vazut pe unul dintre fratii Rebeccai terorizat de localnici: “Am vazut cateva persoane care il insultau pe un copil rom foarte slab, care le privea terorizat, cu un caine in brate. Il acuzau ca a furat cainele si voiau sa il bata. Am incercat sa ii calmez si intre timp a sosit mama lui cu actele cainelui. Il adusesera din Romania”, isi aminteste Malini. Copilul era Abel, fratele mai mic al Rebeccai. EveryOne a inceput sa ajute familia Covaciu, furnizandu-i alimentele de baza.

La 24 aprilie anul acesta, guvernatorul Lombardiei a trimis un excavator in cartierul unde se afla tabara ilegala in care traia si familia Covaciu, pentru a darama baracile. “Ne-au spus ca nu putem sa ne luam lucrurile din baraci, pentru ca acum, cu noul guvern, nu vom mai putea ramane in Italia”, isi aminteste Rebecca. Roberto Malini i-a sfatuit sa plece catre Napoli, unde se aflau mai multe tabere. Cand au ajuns in sud, Camorra tocmai incepuse operatiunile de incendiere a taberelor de romi din Ponticelli, unde traiau 700 de persoane. “Am dormit intr-o scoala, erau multi romani acolo” isi aminteste Rebecca. Italienii veneau la geamuri si strigau: “Plecati de aici, tiganilor, duceti-va in tara voastra!”.

Familia Covaciu s-a intors la Milano, unde Rebecca a inceput sa deseneze intamplarile prin care trecuse: cersetoria, nomadismul. ONG-ul EveryOne prezinta desenele Rebeccai la concursul UNICEF si, din 150 de copii, castiga fetita romana, cu desenul “Soarecii si stelele”. “Mi-au dat un premiu si o medalie”, se lauda Rebecca. Ziarele italienesti au relatat cazul fetitei, poreclind-o “micuta Anne Frank a neamului tiganesc”, iar desenele sale au fost expuse la Napoli, in cadrul expozitiei “Psique si lanturi” vernisata cu ocazia zilei Holocaustului. Ulterior, desenele Rebeccai au ajuns in Muzeul de Arta Contemporana din Hawaii, Hilo, ca marturie a segregarii rasiale.

Parintii Rebeccai au construit un cort in zona San Cristoforo, dar, in urma cu cateva saptamani, doi barbati au venit in tabara si au inceput sa ii bata pe Rebecca si pe Ioni. Tatal, Stelian, care a incercat sa le sara in aparare, este lovit si el. ONG-ul EveryOne relateaza cazul presei, iar a doua zi se intoarce la fata locului o masina de politie. “Erau aceiasi barbati ca in urma cu doua zile, doar ca acum purtau uniforma”, povesteste Rebecca.

Politistii il iau pe Stelian si il bat din nou: “M-am ascuns sub patura, in cort. Politistii l-au luat pe tata si au inceput sa il bata. Il auzeam cum tipa”, isi aminteste fetita. Certificatul medical eliberat pastorului evanghelist arata ca acesta a suferit de “traumatism cranian cauzat de lovituri”. La spital, Stelian a fost vizitat de alti politisti, care l-au amenintat ca, daca va depune plangere, o va pati din nou. Tatal Rebeccai decide insa sa depuna plangere si sa fuga din oras. (Sursa: Cotidianul)

Social0 Comentarii

  • Tag Cloud
  • Populare
  • Recente
  • Comentarii
  • RSS

Stats

  • Pages displayed : 39397
  • Unique visitors : 14475
  • Pages displayed in last 24 hours : 5
  • Unique visitors in last 24 hours : 4