Arhiva › Social

Tag: , , ,

Protestele bugetarilor inecate in caderea guvernului


Protestele si grevele nu-si mai au rostul in aceasta perioada, in conditiile in care guvernul a cazut, insa sindicatele nu renunta la negocierea salariului minim pe 2010 si asteapta sa vada cine va fi noul premier, a declarat presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu.

“Asteptam reactia presedintelui, sa vedem pe cine pune prim-ministru, iar in aceste conditii actualii ministri trebuie sa plece. Noi nu renuntam la negocieri si la intalniri, iar daca ramane actualul guvern, negociem cu el”, a spus Petcu, citat de NewsIn.

Presedintele CNSLR Fratia a adaugat ca, in actuala conjuctura economica, nu se mai poate discuta despre moratoriul cerut de cabinetul Boc II, intrucat protestele si grevele nu-si mai au rostul.

Anterior, liderul BNS, Dumitru Costin, declara ca ar prefera un guvern de tehnocrati ca sa continue negocierile incepute pe salariul minim, legea pensiilor si bugetul de stat pe 2010 sau ca sindicatele sa mearga in Parlament pentru a negocia revendicarile in cadrul comisiilor de munca din Senat si Camera Deputatilor.

Confederatiile sindicale si patronatele discuta la aceasta ora, la Ministerul Muncii, propunerile de modificare a legii pensiilor pe care guvernul Boc intentiona sa isi asume raspunderea in Parlament.

Social0 Comentarii

Tag: , ,

Ziua dezrobirii: Basescu doreste emanciparea romilor si egalitate intre cetatenii tarii


Presedintele Traian Basescu a facut un apel cu ocazia implinirii a 153 de ani de la dezrobirea romilor, prin care cere continuarea procesului de emancipare a acestora. Basescu sutine ca abolirea robiei nu a dus neaparat la integrarea aceste minoritati, lucru ce trebuie facut.
Declaratiile presedintelui vin pe fundalul problemei cu care Romania se confrunta in ultimele saptamani, cu privire la situatia creeata in Italia. Acesta sustinand ca la 153 de ani de la abolirea robiei, incluziunea romilor este departe de a fi realizata.

“Stigmatul social, problemele sociale grave si prejudecatile legate de etnia roma atat din tara cat si peste hotare fac ca romii sa fie adeseori priviti ca niste „cetateni de mana a doua”, a declarat Basescu.

Presedintele sustine ca solutia acestei probleme se afla in mainile indtitutiilor statului care trebuie sa isi asume un plan national de dezvoltare a comunitatilor de romi, si sa se ocupe de protejarea drepturilor tuturor cetatenilor sai, atat din tara cat si de peste hotare. Basescu sustine de asemenea ca in acest context, un rol foarte important il joaca societatea civila a romilor.

In finanlul discursului sau, Basescu militeaza pentru egalitatea dintre cetatenii Romaniei: “Ca Presedinte, voi veghea ca autoritatile statului roman sa faca respectate prevederile constitutionale privind egalitatea dintre cetatenii Romaniei.”

Facilitati scolare pentru romi

Tot in cadrul celebrarii “Zilei dezrobirii”, Secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Oana Badea, a solicitat joi directorilor de scoli si licee din tara sa dezvolte planuri operationale specifice reducerii abandonului scolar in randul copiilor de etnie roma.

Apelul Secretarului de stat a fost lansat in cadrul mesei rotunde cu tema „Rromii - o prioritate in politicile publice la nivel national si european”, organizata de Comisia pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale din Camera Deputatilor.

In acest sens, preocuparile MECI au vizat cresterea populatiei scolare din randul comunitatii rroma prin masuri specifice, pregatirea resursei umane din sistemul de invatamant in vederea respectarii drepturilor minoritatii rroma si realizarea de programe scolare in vederea predarii in limba rromani.

Social0 Comentarii

Tag:

Cod galben pentru noua judete din sud si sud-est


Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis atentionare de cod galben pentru noua judete din sudul si sud-estul tarii, care vor fi afectate de joi pana sambata dupa miezul-noptii, de ploi, lapovita si ninsoare, iar vantul va bate cu viteze, care in rafale vor depasi 70-80 km/h.
Judetele afectate sunt Mehedinti, Dolj, Olt, Turnu-Severin, Gorj, Ilfov (inclusiv municipiul Bucuresti), Ialomita, Calarasi si Constanta.

Potrivit ANM, vineri, in judetele Mehedinti, Dolj si Olt precipitatiile si intensificarile de vant se vor diminua, iar in judetul Constanta precipitatiile vor incepe in a doua parte a noptii de joi spre vineri.

De asemenea, intensificari sustinute ale vantului se vor semnala si in sudul Moldovei, nord-estul Munteniei si in zona Carpatilor de Curbura.

Social0 Comentarii

Scandal la Spitalul Sf. Maria


Peste 50 de romi au facut un taraboi in toata regula, dupa ce baietelul de doi ani al unuia dintre ei a fost victima unui accident. Parintii l-au adus pe brate la spital, insa medicii nu l-au mai putut salva.

Moartea copilului a declansat furia zecilor de romi. Printre tipete, ei le-au cerut politistilor sa le faca dreptate, mai ales ca soferul a fugit de la locul accidentului de teama sa nu fie linsat.

Copilul se juca in curtea casei, cand parintii l-au scapat din ochi cateva clipe. A iesit direct in strada, iar soferul nu l-a mai putut evita. Mama lui a auzit zgomotul puternic si a inlemnit cand l-a gasit prabusit la pamant, plin de sange. Nu s-a mai gandit sa cheme o salvare. Si-a strigat sotul si l-au dus singuri la spital.

Alarmate, zeci de rude au umplut curtea unitatii medicale. Si-au iesit din fire cand au auzit ca baietelul s-a stins. Speriati, medicii au chemat in ajutor mascatii care cu greu i-au potolit pe scandalagii.

Speriat ca ar putea fi linsat de romii furiosi, soferul vinovat a fugit de la locul accidentului. Polistiii incearca sa dea de urma lui. Barbatul risca dosar penal pentru fuga de la locul accidentului si omor din culpa. Romii scandalagii s-ar putea alege si ei cu amenzi pentru tulburarea linistii publice.

Social0 Comentarii

Persoanele cu handicap vor avea Centru de zi


Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, social democratul Constantin Simirad, a anuntat ieri ca institutia pe care o conduce va da în folosinta, în acest an, un Centru de zi pentru persoanele cu handicap. „Unul dintre punctele din campania mea electorala se referea si la înfiintarea în judetul Iasi a unui centru modern de zi, destinat persoanelor cu handicap, unde acestea sa poata desfasura o serie de activitati prin care sa-si asigure existenta. Acesti oameni doresc sa fie folositori societatii iar noi trebuie sa le oferim aceasta sansa. De aceea, intentionez ca în acest an sa înfiintam un astfel de centru în judet, prin reabilitarea uneia dintre cladirile aflate în administrarea Consiliului Judetean”, a declarat Constantin Simirad, într-o conferinta de presa.

Presedintele CJ Iasi a spus ca institutia în fruntea careia se afla va respecta si prevederile Legii nr. 448/2006 prin care institutiile publice precum si agentii economici privati, cu un numar minim de 50 de salariati, sunt obligati sa angajeze în munca persoane cu handicap într-un procent de cel putin patru la suta din numarul total al angajatilor. Potrivit datelor Agentiei Judetene de Ocupare si Formare a Fortei de Munca (AJOFM) Iasi, de la începutul acestui an si pâna în prezent, prin intermediul acestei institutii au fost încadrate în munca 41 de persoane cu deficiente, cele mai multe dintre acestea în meseriile de vânzatori, lacatusi, tâmplari, ambalatori manuali, spalatori auto, paznici sau îngrijitori de cladiri. Potrivit legii, angajatorii care încadreaza pe perioada nedeterminata persoane cu handicap primesc lunar, timp de un an, pentru fiecare persoana angajata, o suma care ajunge pâna la 60 la suta din costurile salariale ale angajatorului, conditia fiind ca respectivul contract de munca sa fie încheiat pentru o perioada de minumum doi ani. (Sursa: 24-ore)

Social0 Comentarii

Copii ce recurg la gesturi extreme


Abandonaţi sau neglijaţi de părinţi, tot mai mulţi copii recurg la gesturi extreme. În ultima săptămână, şapte copii din judeţul Vaslui au ajuns la spital în comă alcoolică sau cu tentativă de suicid. Specialiştii spun că minorii protestează astfel faţă de părinţii care se despart sau pleacă la muncă în străinătate.

În ultimele zile, la Spitalul de Copii din Bârlad, judeţul Vaslui, au ajuns şapte copii care fie au consumat alcool, fie au înghiţit medicamente sau detergent pentru a-şi pune capăt zilelor.

Specialiştii susţin că aceşti copii provin din familii dezorganizate, cu părinţi despărţiţi sau plecaţi la muncă în străinătate.

Doi din cei şapte copii care au ajuns la spital au fost internaţi deja în insituţii de ocrotire. Ceilalţi vor fi monitorizaţi de către reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

Social0 Comentarii

Tag: , ,

Autorităţile recomandă românilor să se vaccineze contra gripei


Autorităţile recomandă românilor să se vaccineze contra gripei, după ce, în ultima perioadă, au fost înregistraţi 15.300 de bolnavi de pneumonie, iar şapte persoane au decedat, a declarat duminică directorul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu-Cercel.

Patru decese în urma pneumoniei au fost înregistrate în judeţul Prahova, iar cele mai multe îmbolnăviri au fost raportate în judeţul Iaşi. “Oamenii trebuie să discute cu medicul de familie dacă se simt rău, să nu ia antibiotice, deoarece riscă să dezvolte rezistenţă la virus şi să strice mantaua de bacterii saprofite care apără organismul uman”, a declarat dr. Cercel, în cadrul unei emisiuni difuzate de Realitatea TV.

În plus, acesta recomandă vaccinarea antigripală nu doar pentru persoanele considerate vulnerabile - cum sunt vârstnicii, copiii, bolnavii cu afecţiuni cardiologice, ale sistemului nervos central, ciroză, diabet - ci pentru întreaga populaţie a ţării.

“Lumea trebuie să înţeleagă că vaccinarea este în acest moment singura modalitate de a preveni infecţiile respiratorii. Mai ales, la persoanele în vârstă se pot dezvolta boli ucigătoare”, a explicat directorul institutului de boli infecţioase.

De altfel, şi subsecretarul de stat pentru medicina de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat, a evidenţiat importanţa vaccinării şi a emis propunerea ca firmele să recurgă la vaccinarea angajaţilor, ca să reducă numărul de zile de concediu medical. “Sfătuim pe toată lumea să se vaccineze, nu doar pe cei care pot primi vaccinuri gratuite de la medicul de familie. Chiar companiile ar trebui să se gândească să cumpere vaccinuri pentru salariaţi, dacă doresc să acorde mai puţine zile de concediu medicale în acest an. Mai ales că vaccinurile se găsesc în farmacii la aproximativ 18 lei”, a mai spus Arafat.

Şeful institutului Matei Balş a precizat că este încă timp pentru vaccinare, deoarce virusul gripal este aşteptat să intre în România la jumătatea lunii decembrie, iar “organismul celor care se vaccinează are timp să dezvolte anticorpii necesari pentru a lupta cu virusurile gripale Florida şi Brisbane”. (Sursa: Realitatea)

Social0 Comentarii

Si noi vrem sa avem un oras frumos fara politicieni infractori


O parte ne-am dus, o parte am ramas, si de fiecare data trebuie sa va obisnuiti cu gandul ca vom protesta in felul nostru prin surse care nu sunt accesabile voua, oameni care puteti fi cumparati sau vanduti.

Asociatia 22 Decembrie are oameni de calitate care v-au invatat sa fiti liberi, nu v-au invatat sa furati.

Social0 Comentarii

Tag: , ,

Preţul gigacaloriei a crescut în mai multe oraşe din ţară.


Mercurul termometrelor a scăzut în multe zone sub zero grade Celsius, iar furnizorii de energie termică au dat drumul la căldură. Deşi autorităţile din mai multe oraşe au majorat preţul gigacaloriei, directorul RADET spune că bucureştenii nu vor plăti facturi substanţial mai mari la întreţinere. 

 
Potrivit preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari, Radu Opaina, în România gigacaloria costă dublu faţă de cea plătită de cetăţenii celorlalte ţări europene. Astfel, dacă în Danemarca gigacaloria abia atinge 70 de euro, la Constanţa a ajuns deja la 150 de euro. La asemenea preţuri se ajunge, spune Radu Opaina, în principal, din cauza sistemului centralizat de încălzire foarte vechi.

La începutul lunii, autorităţile din mai multe oraşe au hotărât să crească preţul gigacaloriei. La Cluj, spre exemplu, oamenii au caloriferele calde, dar acest lucru va atârna mai greu la buzunar. La Cluj-Napoca, gigacaloria a crescut în octombrie de la 147 la 169 lei. În vara aceasta, distribuitorul de agent termic din Cluj-Napoca a primit peste 1.000 de cereri de debranşare.

Consiliul local Târgovişte a decis majorarea preţului gigacaloriei cu 40%. Astfel, cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat vor fi nevoiţi să scoată din buzunare anul acesta minim 200 de lei pentru întreţinere.

Cele mai mici preţuri la gigacalorie vor fi în Ploieşti şi Drobeta Turnu Severin. În aceste oraşe nu s-au făcut majorări anul acesta, iar localnicii vor plăti 100, respectiv 108 lei. 

Dacă în celelalte oraşe ale ţării, oamenii simt deja majorarea costurilor la energia termică, bucureştenii vor plăti la fel ca anul trecut pentru căldură. Potrivit lui Virgil Ramba, deşi tariful la energie termică a crescut, consumul la nivel de apartament a scăzut ca urmare a modernizării sistemului de contorizare din reţea.

Mai mult, şeful RADET spune că facturile la întreţinere vor fi similare celor de anul trecut. Pentru o garsonieră, în luna ianuarie, românii vor scoate din buzunare pentru căldură circa 100 de lei, 140 de lei pentru un apartament cu două camere, 180 de lei pentru trei camere şi 230 de lei pentru patru camere, este previziunea lui Virgil Ramba.

Există însă şi veşti proaste pentru locuitorii Capitalei.  ELCEN a anunţat că ar putea limita livrările cu energie termică, în Bucureşti şi Constanţa  dacă regiile de termoficare din cele două oraşe nu îşi vor achita datoriile.

“Dacă nu primim aceşti bani, la un moment dat furnizorii de gaze, conform contractului, ne vor limita sau înrerupe livrările. Atunci când le vor întrerupe, nu vom mai putea să dăm căldură, pentru că nu avem ce arde în cazane”, a precizat directorul ELCEN, Irina Duică.

Social0 Comentarii

Tag: ,

S-a sinucis dupa ce a pierdut 10.000 de lei la jocurile de noroc!


Tanarul, angajat al unui bar a furat din incasari 10.000 de lei, pe care i-a pierdut repede la jocuri de noroc. Si-a dat seama ca nu mai poate sa-i puna la loc si intr-un acces de panica s-a sinucis.
“Fiind mai sarac, a crezut ca o sa scape de saracie. Adunandu-se o suma asa de mare, cred ca vrut sa castige inapoi suma datorata” a declarat Ion Manole, fratele victimei.

Problemele barbatului au inceput acum o saptamana, spun cunoscutii, cand s-a lasat tentatat pentru prima oara de aparatele de joc pe care le avea in administrare. Atunci i-a marturist patronului ca a jucat si a pierdut aproape 1.500 de lei.

Omul i-a spus ca trece cu vederea incidentul, cu conditia sa nu se mai repete. Sambata noaptea insa, dupa plecarea clientilor, tanarul a inchis barul si a jucat pana dimineata. A pierdut 10.000 de lei si ar fi intrat apoi in panica. A scris doua bilete de adio, fratilor lui si sefului, in care a explicat ce l-a impins la moarte.

Povestea a fost descoperita de seful barmanului, care a deschis localul de dimineata. Barbatul a fugit intr-un suflet spre casa barmanului, dar nu l-a mai putut salva.

Tanarul locuia singur. Vecinii spun ca l-au vazut abatut, dar ca nu s-a plans niciodata de nimic.

Politistii care ancheteaza cazul nu au dubii privind moartea barbatului. Totusi, cauza mortii va fi stabilita dupa autopsie.

Social0 Comentarii

  • Tag Cloud
  • Populare
  • Recente
  • Comentarii
  • RSS

Stats

  • Pages displayed : 42948
  • Unique visitors : 14998
  • Pages displayed in last 24 hours : 9
  • Unique visitors in last 24 hours : 4